Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscută și apreciați scriitori chinezi contemporani. Scrie deopotrivă ficțiune și non-ficțiune, pentru care a primit numeroase premii, titluri și distincții naționale și internaționale. Cărțile lui au fost traduse în peste treizeci de limbi.
„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și pătrunzător cum rareori avem ocazia să
vedem.” TIME
„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.” THE WALL STREET JOURNAL
ISTORIE
Yu Hua s-a născut în 1960 în orașul Hangzhou, din provincia Zhejiang, într-o familie de medici. Vreme de cinci ani a fost dentist, profesie pe care a abandonat-o în favoarea scrisului. Copilăria lui a fost puternic marcată
de Revoluția Culturală, fapt ce a lăsat urme profunde și asupra scriiturii sale. A debutat în 1984 cu o povestire și s-a impus rapid printre cei mai apreciați autori de proză
scurtă ai generației lui. La începutul anilor ’90, Yu Hua a renunțat treptat la experimentalismul inițial și s-a consacrat romanului, publicând Strigăte în ploaie ( Zai xiyu zhong huhan, 1991), În viață ( Huozhe, 1993; Humanitas Fiction, 2016), Cronica unui negustor de sânge ( Xu Sanguan mai xue ji, 1995; Humanitas Fiction, 2017), Frații ( Xiongdi, 2008), A șaptea zi ( Di qi tian, 2013). Pe lângă romane, i-au apărut șase volume de povestiri și cinci volume de eseuri, între care se remarcă China în zece cuvinte ( Shi ge cihui li de Zhongguo, 2011; Humanitas, 2018). Romanele În viață și Cronica unui negustor de sânge au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ultimelor trei decenii în China.
Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Mai multe premii, titluri și distincții naționale și internaționale i-au fost acordate de-a lungul timpului: Premio Grinzane Cavour (1998), Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2004), Barnes & Noble Discover Great New Writers Award (2004), Premiul pentru contribuții deosebite în domeniul cărții (China, 2005), Prix Courrier International du Meilleur livre étranger (2008).
Cărțile lui au fost traduse în peste treizeci de limbi.
Yu Hua
Mânia lui Mao
China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor Nota traducătorului
Acest volum cuprinde 26 de texte scrise de Yu Hua între 1999 și 2018, cu scopul de a surprinde rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu și de a reflecta asupra acestora. Cu toate că
temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului occidental, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile necesare pentru o bună înțelegere a complexității societății chineze aflate într-o continuă
transformare.
Aceste texte sunt grupate astfel într-un volum pentru prima dată. Unele dintre ele au fost traduse în engleză, italiană, franceză, japoneză etc. Și, de-a lungul timpului, au fost publicate în The New York Times („Diversele fațete ale cenzurii”, „Cărți pentru săraci”, „Mânia lui Mao”, „Le-am arătat noi!”, „Putere și aroganță”, „Sunt un infractor”, „Petiții, stabilitate și lege”, „Când aerul pe care îl respiri te trimite la doctor”, „Patriotismul deturnat”, „Moara zvonurilor pe internet”, „Ne cerem scuze, mesajul a fost deja șters”, „Istoria absurdă a
luptei de clasă”, „Apariția și dispariția Revoluției Culturale”, „Economia autorităților lacome”, „Lipsă de încredere”, „Ai văzut vreodată un buletin de vot?”,
„Vreau să mă mărit cu unul care nu are acțiuni”), International Herald Tribune („Despre dragoni și revoluție” „, 35 mai”), Los Angeles Times („Toamna chineză nu este o Primăvară Arabă”), Time („Doi pași înainte, unul înapoi”), Corriere della Sera („Amintiri despre ziua națională”), Liberation („Jurnalul celor șapte zile”), Prospect („Cele trei Americi”), Th e Guardian („ Cum am simțit schimbările Chinei”), Los Angeles Review of Books („P atru destine în patru decenii de reformă”). În periodicele unde au fost publicate, mini-eseurile din acest volum au apărut în versiuni editate, adaptate sau prescurtate, ținându-se seama de constrângerile de spațiu, de publicul respectiv etc.
Traducerea în limba română a fost făcută după textele originale în chineză; am adăugat doar note explicative unde am considerat necesar.
Mugur Zlotea
București, 2019
Diversele fațete ale cenzurii
Când vorbești despre cenzura din China, este foarte ușor să-ți imaginezi un sistem rigid și strict, dar de fapt
el are mai multe fațete, unele chiar contradictorii. De pildă, poate să existe un roman care să se vândă ca pâinea caldă timp de douăzeci de ani, iar filmul făcut pe baza lui să fie interzis în aceeași perioadă. Deși pare greu de înțeles, este foarte simplu. Cărțile sunt publicate după ce primesc aprobarea directorului editurii; filmele apar pe marele ecran după ce sunt aprobate de funcționarii Departamentului Național de Film. În China există peste cinci sute de edituri, adică peste cinci sute de cenzori; chiar dacă o carte este refuzată de o parte dintre ele, tot are șanse să iasă la o alta. În schimb, de filme se ocupă o singură instituție și, odată cenzurat, un film nu mai are nici cea mai mică șansă să fie difuzat la cinematograf Cenzura venită din birouri diferite decide destinul diferit al cărților și al filmelor.
Sunt mulți factori care trebuie luați în considerare, dar cel mai important dintre aceștia este profitul.
Editurile chinezești funcționează de multă vreme ca societăți comerciale și trebuie să scoată profit, pentru că
nu primesc niciun ban de la stat. Directorul editurii este responsabil de profitabilitatea instituției, așa că cei mai curajoși dintre ei își asumă riscul publicării unei cărți mai delicate din punct de vedere politic, dacă are șanse să se vândă bine. Desigur că există niște limite ale libertății editurilor, de exemplu nu se pune problema publicării vreunui text despre incidentele din
Tian’anmen.
Cenzorii de la Departamentul Național de Film nu au obligația să facă profit, ei sunt funcționari publici. Chiar dacă ar interzice toate filmele realizate într-un an, tot nu le-ar afecta salariul, așa că nu își asumă niciodată riscuri politice. Cărțile despre Revoluția Culturală sau cele care critică societatea actuală sunt deja ceva obișnuit, dar rămân un teritoriu interzis pentru film. Majoritatea filmelor din cinematografele chinezești sunt despre artele marțiale, despre viața în palatul imperial, povești de dragoste sau comedii, dar și multe filme americane.
Cenzura programelor de televiziune nu este la fel de strictă. La fel ca directorii de edituri, și directorii posturilor de televiziune trebuie să facă profit și să aibă
audiență. Ei decid ce intră pe post și ce nu, deși Departamentul de Propagandă le poate cere să schimbe un anumit program. Televiziunea centrală este cea mai drastic monitorizată, în timp ce televiziunile regionale au mai multă libertate. Cenzura este foarte strictă la programele de știri și mult mai relaxată în cazul celorlalte, mai ales în ceea ce privește programele sportive.
Ziarele sunt mai puțin cenzurate decât filmele, dar nu sunt la fel de libere ca editurile. Sunt mai atent supravegheate decât cărțile, pentru că Partidul Comunist este foarte vigilent la controlul știrilor –
Jurnalistul este vocea partidului”, se spune. Nu sunt la fel de cenzurate ca filmele pentru că și ziarele trebuie să
intre pe piață, să facă profit, nici ele nu primesc bani de la stat. Ce poți să faci când vrei profit și vrei să atragi venituri din reclame? Nu poți decât să publici articole care să expună nedreptățile și problemele sociale pentru că acestea sunt pe placul cititorilor.
Ziarul Săptămânalul de sud, din provincia Guangdong, publică de ani buni articole critice și expozeuri și a devenit unul dintre cele mai citite ziare din țară. Vânzări mari înseamnă multă publicitate și, odată cu ea, au crescut zdravăn și veniturile editorilor și ale ziariștilor.
Tactica ziarului e inteligentă, articolele lor sunt despre problemele din alte provincii – nu se prea ating de Guangdong –, așa că cenzorii din provincie, deși îi mai iau uneori în vizor, de regulă îi lasă în pace. Modelul a început să se răspândească și în celelalte zone, unde ziarele publică articole negative despre alte provincii și pozitive despre provincia lor. Și uite așa guvernul a descoperit că ziarele au devenit tot mai neascultătoare.
Înainte, ele erau pe nota de plată a guvernului. Între guvern și ziar existau relații de subordonare politică și economică. După ce ziarele au trebuit să intre pe piață
