Problema este că lumina albastră poate dăuna privirii, pe termen lung, și poate inhiba eliberarea melatoninei, hormonul care te ajută să adormi și să
rămâi adormit. Când cercetătorii de la Harvard au testat efectele luminii albastre versus cele ale luminii verzi¹³⁶, au descoperit că lumina albastră
inhiba producția de melatonină și perturba ritmul circadian (care guvernează
orele de culcare și de trezire) cu aproape de două ori mai mult decât cea verde. Mesajul este că, dacă te uiți la dispozitivul tău cu două-trei ore înainte de culcare, s-ar putea să-ți strici ciclul de somn. Milioane de ani de evoluție ne-au antrenat corpul să reacționeze la răsăritul și apusul soarelui, iar adaptarea la ceva diferit de asta nu va fi un proces rapid.
Mai mult decât atât, telefonul este foarte stimulant, atât cognitiv, cât și vizual.
Multe aplicații sunt făcute să-ți țină mintea ocupată și se descurcă destul de bine să facă asta.¹³⁷ Însă o minte alertă nu este o minte gata să se odihnească.
În plus, creierul tău nu prea distinge între o postare pe Facebook și munca de la birou. Dacă ești predispus să folosești rețelele de socializare sau răspunsul la e-mailuri și mesaje când ești în pat, îi spui creierului tău că patul este un loc de muncă, nu de odihnă.
Însă efectele dăunătoare se preling afară din dormitor. Adevărul este că, atunci când telefoanele sunt folosite în exces¹³⁸, ele au un impact puternic asupra creierului, impact care este mai degrabă negativ. Mintea ta tratează
toate acele notificări la fel de serios cum ar trata o alarmă de incendiu sau o bătaie la ușă. Practic, de câte ori ai telefonul în mână, creierul tău depune o anumită cantitate de energie pregătindu-se să răspundă la o posibilă urgență.
La sunetul unui clopoțel, care indică faptul că ai primit un mesaj, hormonii stresului din creierul tău se activează. Corpul tău intră în modul luptă-sau-fugi, iar mușchii pot chiar să se contracte, pregătindu-te să o iei la goană.
Acum, imaginează-ți că acest proces se repetă de sute de ori, poate chiar de mii de ori pe parcursul unei zile, de fiecare dată când telefonul tău vibrează
sau scoate sunete. Efectul poate fi atât de puternic, încât poți să te alegi cu o
febră musculară după ce mușchii tăi au stat o zi întreagă contractându-se și relaxându-se.
Din câte se pare, cu cât mai multe interacțiuni ai cu telefonul, cu atât mai
„zgomotos“ este creierul tău. Zgomotul la care mă refer se numește
„variabilitate neuronală“. Este un termen care descrie un anumit tip de activitate electrică exogenă, posibil care distrage atenția, din cutiile noastre craniene. Interferează static cu semnalele radio ale creierului.
Așadar, telefoanele noastre interferează cu somnul, concentrarea și stresul. Și mai este și costul deloc nesemnificativ pe care-l plătim când ne verificăm mesajele în timp ce participăm la o conferință telefonică sau când răspundem la e-mailuri în timp ce citim o carte. Aceasta este o bună ocazie să reluăm problema multitaskingului și prețul pe care-l plătim încercând să-l facem.
Creierul nostru are nevoie de timp să se detașeze de o sarcină și să se concentreze pe alta, iar unii psihologi spun că aproximativ 40% din efortul nostru cognitiv este dedicat mutării de la mesaje și e-mailuri la rețele de socializare și site-uri.
În timp ce lucrăm la ceva, cortexul prefrontal (aflat chiar în spatele frunții, acolo unde sunt luate deciziile executive) activează ambele jumătăți ale creierului să gestioneze activitatea pe care o desfășurăm. Atunci când încercăm să facem mai multe lucruri în același timp (iar asta se întâmplă când răspundem la e-mailuri în timp ce lucrăm la un raport), creierul separă cele două emisfere în două echipe.¹³⁹ Atenția noastră este literalmente împărțită.
Uităm lucruri mult mai repede și e de trei ori mai probabil să greșim.
Adevărul indispensabil este că telefoanele noastre ne distrag foarte mult creierul. Simpla prezență a unui telefon este atât de tulburătoare pentru materia noastră cenușie, încât interferează cu capacitatea de a performa sarcini cognitive de bază.¹⁴⁰
Ca să-ți dau un exemplu de cum decurg lucrurile în timp real, permite-mi să-ți povestesc despre procesul meu de scriere înainte și în timpul călătoriei mele cu trenul în jurul țării. Chiar înainte de îmbarcare, am scris câteva articole pe blog despre călătoria cu trenul și despre decizia mea de a petrece două
săptămâni pe Amtrak. În medie, mi-a luat cam patru ore să le termin, stând la
computerul meu de-acasă.
În tren, am postat în fiecare zi pe blog, dar deseori nu aveam semnal la internet și, prin urmare, nu puteam să mă mut dintr-o fereastră în alta a motorului de căutare sau să-mi verific e-mailurile în timp ce lucram. Am terminat acele postări în aproximativ 40 de minute. Chiar dacă multitaskingul mă face să mă simt productivă, în realitate am economisit aproape trei ore și jumătate concentrându-mă pe nimic altceva în afară de scris.
Ți-am spus că lista daunelor provocate de tehnologie va fi destul de lungă, dar aproape că am terminat-o. Uite o chichiță interesantă: accesul la internet ne mai face și să credem că știm mai multe decât știm de fapt. Aceasta este importantă pentru că sprijină în mod direct ideea că tehnologia nu ne face mereu mai eficienți ci, în schimb, creează o iluzie a eficienței.
Cercetătorii de la Yale au condus o serie de experimente care au implicat peste 1 000 de oameni. În unul din aceste studii, participanților li s-a povestit cum funcționează fermoarul.¹⁴¹ Jumătate dintre ei au fost instruiți să confirme detaliile explicațiilor căutând informații online. Apoi, le-au fost adresate o mulțime de întrebări fără nici o legătură, precum „Cum se formează
tornadele?“ Aceia cărora li s-a permis să se uite pe internet după informații despre fermoare au fost dispuși să creadă că știu multe despre tot ce fuseseră
întrebați, inclusiv vreme, istorie și mâncare.
Studiile arată că cercetările online nu ne umplu de cunoștințe, dar ne cresc semnificativ încrederea în propria cunoaștere. Căutarea online a simptomelor, de exemplu, are o probabilitate copleșitoare să-ți ofere un diagnostic greșit. Și totuși, e mai probabil ca oamenii care folosesc evaluatorii virtuali de simptome să se îndoiască de sfatul medicului și să caute remedii alternative.
Am văzut aceleași rezultate și în lumea financiară, unde căutarea online a oricărui subiect te face mai încrezător în cunoștințele generale și e mai probabil să pariezi pe ceva ce crezi că știi și să faci investiții bazându-te mai mult pe autoasigurare decât pe informații reale.
Poate cea mai incriminatoare dovadă în dezbaterea despre tehnologie este numărul mare de lucrători în domeniu care își restricționează copiii de la folosirea telefoanelor și tabletelor. Athena Chavarria de la Facebook a
declarat pentru New York Times: „Sunt convinsă că Diavolul locuiește în telefoanele noastre și face ravagii în copiii noștri“.¹⁴²
E celebru faptul că Steve Jobs nu le dădea voie propriilor copii să folosească
iPad-ul¹⁴³ și că el și soția sa limitau tehnologia pe care copiii o foloseau acasă.
Unul dintre fondatorii Twitter, Evan Williams, le-a dat copiilor lui cărți adevărate, nu tablete, iar Chris Anderson, fost editor al Wired, a spus că, în propria casă, limitează drastic timpul petrecut în fața ecranului, pentru că este dureros de conștient de daunele pe care le poate produce tehnologia. „Le-am văzut la mine“, a spus el. „Nu vreau să văd cum li se întâmplă și copiilor mei.“
Cei care lucrează în domeniul tehnologiei și dezvoltatorii de programe sunt parțial responsabili pentru natura adictivă a dispozitivelor noastre, așa că nu e de mirare că sunt îngrijorați față de impactul pe care tehnologia îl are asupra familiilor lor. Asta ar trebui să ne pună puțin pe gânduri despre cât de mult ne folosim noi telefoanele și tabletele. Ai mânca o mâncare pe care bucătarul n-ar servi-o familiei sale?
Și iată că am ajuns la ultimul punct de pe listă, iar acesta este ceva extraordinar. Dispozitivele digitale au un efect de proporții asupra interacțiunilor noastre sociale. Pentru mine, acesta este cel mai îngrijorător și periculos efect advers al dependenței de telefon.
Intenția originală din spatele mesajelor-text și al rețelelor de socializare a fost una bună. Oamenii au crezut cu sinceritate că tehnologia ne va apropia, făcând comunicarea mai rapidă și mai ieftină. Al doilea efect s-a adeverit, dar nu și primul. De fapt, tehnologia ne-a crescut izolarea. Pericolul este, desigur, că, asemenea cunoașterii noastre crescute în urma căutărilor online, tehnologia ne dă iluzia comunicării eficiente. Ne face să credem că ne conectăm într-un mod substanțial, așa că ratăm semnalele de avertizare.
Să ai sute de „prieteni“ pe Facebook sau urmăritori pe Twitter nu este același lucru cu a avea prietenii adevărate cu oameni reali. Nu aș putea s-o spun mai clar de-atât. Din ce în ce mai mult, investim în relații orizontale (răspândite și superficiale) decât în relații verticale (concentrate și profunde) și pur și simplu suntem copleșiți de conexiuni superficiale.
