Sabine Sonnentag, „Psychological Detachment from Work During Leisure Time: The Benefits of Mentally Disengaging from Work“, Current Directions in Psychological Science, martie 2012
David Cheng și Lu Wang, „Examining the Energizing Effects of Humor: The
Influence of Humor on Persistence Behavior“, Journal of Business and Psychology, 27 decembrie 2014
Derek Thompson, „A Formula for Perfect Productivity: Work for 52
Minutes, Break for 17“, Atlantic, 17 septembrie 2014
Gillian Sandstrom și Elizabeth W. Dunn, „Is Efficiency Overrated?: Minimal Social Interactions Lead to Belonging and Positive Affect“, Social Psychological and Personality Science, 12 septembrie 2013
Nicholas Epley, Mindwise (New York: Knopf, 2014), p. 70
Rudyard Kipling, „The Law for the Wolves“, în A Victorian Anthology, 1837–1895, ed. Edmund Clarence Stedman (Boston: Houghton Mifflin, 1895)
James Surowiecki, The Wisdom of Crowds: Why the Many Are Smarter Than the Few and How Collective Wisdom Shapes Business, Economies, Societies, and Nations (New York: Anchor Books, 2004), p. 220
American Psychological Association, „Multitasking“
Anthony de Mello, Awareness (New York: Image Books, 1992) Helen Levine Batten și Jeffrey M. Prottas, „Kind Strangers: The Families of Organ Donors“, Health Affairs, vara lui 1987
Stephen G. Post, „Altruism, Happiness, and Health: It’s Good to Be Good“, International Journal of Behavioral Medicine, 2005
Steve Pavlina, „End Goals vs. Means Goals“, StevePavlina.com, 23 august 2005
Concluzii
Ne-am schimbat mediul înconjurător mult mai repede decât reușim să neschimbăm pe noi înșine.
Walter Lippmann
Îmi amintesc foarte clar ziua în care mama a primit primul ei cuptor cu microunde. Mama era văduvă și creștea patru copii singură și, cu toate că aș
putea dezbate multe dintre aptitudinile ei de părinte, nu i-aș nega niciodată
faptul că a muncit din greu. Într-un an, de ziua ei, sora mea cea mai mare ne-a sugerat să punem toți mână de la mână și să-i cumpărăm un cuptor cu microunde.
Se întâmpla pe undeva pe la finele anilor 1970, pentru că-mi amintesc că
aveam doar vreo opt ani și probabil nu am contribuit prea mult la cadou.
Eram cea mai mică dintre toți. Sora mea a cumpărat cuptorul și l-a împachetat, iar eu încă îmi amintesc entuziasmul pe care-l împărtășeam cu toții în timp ce o priveam pe mama noastră cum își deschide cadoul.
Mașinăria era incredibilă! Era nevoie doar de două minute să încălzești o farfurie de supă, nu de zece sau 15, ca pe aragaz. De asemenea, era nevoie și de mai puține vase, din moment ce puteai încălzi supa în aceeași farfurie din care o și mâncai, în loc să folosești o cratiță. Chiar și așa copil cum eram, știam că acel dispozitiv îi va economisi mamei foarte mult timp și mai știam și că mama nu ajunsese niciodată la capătul listei ei cu lucruri de făcut.
Uitându-mă în urmă însă, mamei mele îi lua mult mai puțin timp decât bunicii să termine treburile casei. Bunica întindea rufele pe o sârmă în curte și
fierbea cafeaua la ibric, înainte să o strecoare în ceșcuță. Folosea pudră
de dinți, nu pastă într-un tub, și-și cosea dresurile atunci când se rupeau.
Străbunica mea nu avea frigider și cumpăra gheață de la magazin.
Într-o perioadă foarte scurtă de timp, viața a devenit infinit mai ușoară și mai puțin consumatoare de timp. Noi tindem să luăm de-a gata aceste comodități, până când ni se strică vreun aparat și ne dăm seama cât de mult depindeam de mașina de spălat sau de centrala termică.
N-am nici un dubiu că noi, oamenii, vom continua să ne îmbunătățim viața, pentru că impulsul de a face lucrurile mai bune este unul înnăscut. Lasă un grup de oameni singur într-un loc oarecare pentru o perioadă semnificativă de timp, iar aceștia vor începe, inevitabil, să lucreze la moduri prin care să-și îmbunătățească condițiile de trai și calitatea vieții.
Gândește-te la cât de ridicate sunt standardele noastre actuale față de cum erau în urmă cu 100 de ani. În unul dintre studiile citate de experți, cercetătorii din Statele Unite și Belgia au observat că este mai greu ca oricând să atingi rangul de „expert“ în multe domenii. „Cel mai bun timp de la maratonul olimpic din 1896 era cu doar un minut mai rapid decât timpul necesar pentru înscrierea la maratoane mari, precum cel din Boston (din 1990)“¹⁸⁰, spuneau ei.
Chiar și domeniile în care expertiza este mai greu de măsurat decât într-o cursă, practicantul modern îl depășește pe moștenitorul său recent. „Atunci când Ceaikovski i-a rugat pe doi dintre cei mai mari violoniști ai timpurilor sale să cânte concertul său de vioară, ei au refuzat, pe motiv că
linia melodică este imposibilă“, spune studiul. „Astăzi, violoniștii de elită
consideră acest concert ca fiind parte din repertoriul standard.“ Oamenii de știință afirmă că chiar și legendarul violonist Paganini, ale cărui aptitudini erau atât de incredibile, încât oamenii îl numeau „violonistul diavolului“ și
„virtuosul virtuoșilor“, ar avea „o figură care inspiră milă dacă l-ai pune pe scena modernă a muzicii simfonice“.
Toate astea înseamnă că nu e un impuls negativ acela de a tânji după
îmbunătățire și după atingerea unor niveluri mai mari de performanță.
Suntem animale precoce. Dintotdeauna, oamenii au muncit ca să obțină mai mult decât părinții și decât bunicii lor; acest impuls ne-a slujit foarte bine.
Totuși, am stagnat în multe arii și chiar am pierdut teren în măsurători precum mortalitatea infantilă, egalitatea de venituri și siguranța mediului înconjurător. Eforturile noastre de a instituționaliza progresul, de a-l transforma într-un sistem de măsurare interferează, acum, cu abilitatea noastră de a-l crea. Inovația și invenția umană, se pare, nu pot fi cântărite, disecate și forțate.
Încercăm să forțăm inovația cam în același fel în care încercăm să
manufacturăm creativitatea. În ultimele câteva decenii, pe măsură ce statele industrializate au trecut de la economii dependente în mare măsură de manufacturi la economii care se bazează în special pe lucrători cu informația, a reieșit că accentul se mută din nou pe accentuarea creativității. OCDE
