Sistemul actual din multe state industrializate este conceput pentru a-i forța pe oameni să lucreze multe ore. Gândește-te o clipă la ce pierzi, cel puțin în America, în momentul în care treci de la un program întreg la unul redus.
Poate că orele s-au redus de la 40 la 20, dar costul este mai mult de jumătate din salariu. Deseori pierzi beneficiile asigurărilor de sănătate și ale planurilor de pensie, plus concedii medicale, vacanțe sau permisii pentru familie.
Lucrătorii sunt pedepsiți grav dacă își reduc orele de muncă. De ce s-ar întâmpla asta, dacă nu pentru a hrăni apetitul corporațiilor pentru timpul de pe ceas?
Va trebui să ne reevaluăm prioritățile politice și să decidem dacă noi credem că să muncim între 60 și 80 de ore pe săptămână este acceptabil pentru un adult. Potrivit datelor MIT, un salariu decent în cartierul meu este de 22 de dolari pe oră. Salariul mediu al unui angajat la un restaurant, al unui grădinar sau vânzător este jumătate de-atât, iar ei nici nu primesc, în general, concedii medicale sau zile de vacanță. Chiar credem că ăsta e genul de viață pe care ar trebui s-o ducă vecinul nostru? Este acesta genul de viață pe care ne dorim s-o ducem noi? Toate acestea sunt parte dintr-o conversație mai largă pe care ar trebui s-o avem dacă vrem să abordăm rezultatele sociale ale muncii exagerate.
Aș crede însă că mulți dintre cei care veți citi această carte nu sunteți în această situație și aveți măcar puțină flexibilitate în program și posibilitatea de a alege dacă vreți sau nu să lucrați în timpul liber. Dacă lucrezi mai mult de 40 de ore pe săptămână la birou și răspunzi la e-mailuri sau scrii mementouri în weekend, atunci cel mai probabil ești capabil să lucrezi mai puțin fără să fie nevoie de vreo schimbare politică sau de vreo permisiune de la angajatorul tău.
Dacă scopul tău este să fii mai puțin stresat și mai fericit, anii de cercetări științifice au dovedit că, în loc să-ți dai timpul la schimb pe bani, mai bine ți-ai da banii la schimb pe timp. Într-un studiu făcut în Statele Unite, Canada,
Danemarca și Olanda, cercetătorii au ajuns la concluzia că „achiziționarea timpului promovează fericirea“.¹⁵⁸ Cu alte cuvinte, dacă îi plătești pe alții să-ți tundă peluza, să-ți curețe mașina sau casa ori să-ți spele rufele, atunci înseamnă că te folosești foarte bine de banii tăi, chiar dacă asta înseamnă că
nu-ți poți permite un TV mai mare sau o vacanță scumpă.
Cumpărarea timpului duce la niveluri mult mai mari ale satisfacției vieții, pe când dacă rămâi fără timp, ajungi la anxietate, mai puțină fericire și chiar obezitate, pentru că este puțin probabil ca oamenii care simt că sunt prea ocupați să facă exerciții fizice sau să mănânce sănătos.
În mod surprinzător, există și părți negative în faptul de a avea mai mulți bani în acest context, pentru că oamenii mai bogați sunt mai hotărâți să-și petreacă
timpul liber făcând lucruri care sunt, în final, stresante, cum ar fi cumpărăturile sau naveta. Pentru că nu găsesc nici o șansă să-și odihnească
mintea, e foarte probabil să se simtă presați de timp. Raportul afirmă că „doar faptul că oamenii simt că timpul lor este valoros din punct de vedere economic le induce ideea că nu au destul“. Atunci când timpul înseamnă
bani, iar cantitatea de bani doar crește, e mai probabil să credem că nu ne permitem să pierdem timpul.
Știu că e enervant, în momentul când ești strâmtorat, să auzi pe cineva că
banii n-aduc fericirea. Și totuși, dincolo de un anumit nivel de venituri, literalmente îți dai la schimb sănătatea și fericirea pentru o mărire salarială modestă (munca în exces are ca rezultat, în general, o mărire de salariu între 6% și 10%). Odată ce-ai atins un nivel sustenabil al veniturilor, mai mulți bani nu te vor face mai fericit, dar mai mult timp liber, da.
Crede-mă, nu încerc să-ți spun că banii nu contează. Categoric, contează, iar sărăcia este asociată cu tot felul de rezultate negative. Am trăit de la un salariu la altul mare parte a vieții mele, la fel ca majoritatea americanilor. De fapt, 40% dintre americani nu pot acoperi o cheltuială urgentă de 400 de dolari fără să se împrumute, iar eu știu din experiență cât de stresant poate fi să te îngrijorezi că s-ar putea întâmpla ceva care să-ți arunce viața în haos.
Îmi amintesc perfect, pe când eram mamă singură cu mai multe joburi ca să-mi pot îndeplini obligațiile, cât de mândră am fost când am reușit să pun deoparte 1 000 de dolari. Fix în acea săptămână, cineva i-a furat ghiozdanul
fiului meu din parcul în care se juca cu prietenii lui, iar înlocuirea întregului echipament și a manualelor de la școală m-a costat 425 de dolari. Am fost distrusă și așa am înțeles, la nivel personal, cât de epuizant este să trăiești constant pe marginea prăpastiei.
Chiar dacă trăiești la limita stabilității financiare, tot mai poți alege să lucrezi în plus, așa cum am făcut eu, pentru că ai impresia că-ți va îmbunătăți, într-un final, situația. Poate că ești de părere, cum eram și eu, că, dacă lucrezi niște ore în plus, cineva te va observa și te va recompensa.
Dar veniturile mele nu au crescut pentru că am lucrat în plus la birou.
Norocul nu mi-a fost făcut cadou de vreun șef sau manager recunoscător. Am reușit în momentul în care discursul meu de la TEDx a devenit cunoscut.
Acel discurs a fost ceva ce am ales să fac în timpul meu liber; nu am fost plătită pentru el. Imaginează-ți cum era dacă investeam mereu orele acelea în plus în mine și în creativitatea mea, nu în producerea a încă unei povești pentru compania mea.
Dacă scopul tău e să fii fericit, atunci munca în exces te poate duce mai departe de obiectivul tău al stabilității financiare. Mai mult decât atât, dacă
scopul tău este să fii productiv, atunci programul tău încărcat este literalmente contraproductiv.
Știm asta de mai bine de 100 de ani. De fapt, în 1920, Henry Ford a observat că, atunci când angajații lui munceau mult, productivitatea se prăbușea, iar numărul erorilor exploda. De aceea Ford a decis să patenteze ziua de muncă
de opt ore și săptămâna de lucru de cinci zile. „Știm din experiența trecerii de la șase la cinci zile și înapoi că putem obține cel puțin la fel de multă
productivitate în cinci zile câtă putem obține în șase“, spunea el. „La fel cum ziua de opt ore ne-a deschis drumul către prosperitate, tot așa și săptămâna de cinci zile ne va deschide drumul către o prosperitate și mai mare.“¹⁵⁹ Și să nu uităm, Ford nu a inventat automobilul. Cele mai mari inovații ale lui erau legate de creșterea eficienței, iar el a descoperit, pur și simplu, că orele multe de muncă sunt ineficiente.
Aproape un secol mai târziu, concluziile lui Ford s-au dovedit a fi corecte din nou și din nou. Este Legea lui Parkinson, spusă deslușit: munca se extinde pentru a cuprinde timpul disponibil. Așa că dacă știi că ai doar două ore să
scrii un program, cercetările arată că sarcina va dura două ore. Dacă ai patru ore la dispoziție, aceeași sarcină va dura, brusc, dublu. „Recunoașterea generală a acestui fapt“, scria C. Northcote Parkinson, după care este numită
legea, „este concentrată în fraza proverbială Omul cel mai ocupat are cel mai mult timp liber.“¹⁶⁰
Poate că motivul pentru care orele lungi nu sunt de ajutor este acela că
creierul uman nu este modelat pentru ore întregi de muncă neîntreruptă. Asta a fost adevărat pentru angajații de pe linia de asamblare a lui Ford și este de două ori mai adevărat pentru muncitorii din ziua de astăzi.
În 1951, doi bărbați de la Institutul de Tehnologie din Illinois au ținut socoteala celor 200 de colegi ai lor din domeniul științific și tehnic. Ei au descoperit că cei care lucrau cele mai multe ore erau și cel mai puțin productivi dintre toți. Au observat o scădere a rezultatelor după ce oamenii petreceau 24 de ore în laborator. De fapt, cei mai productivi din grup erau aceia care lucrau între zece și 20 de ore pe săptămână, adică între două și cinci ore pe zi.
Și totuși, ne-am proiectat spațiile de lucru în jurul ideii că perioadele prelungite de muncă neîntreruptă sunt productive. Timp de mai bine de 200 de ani, am încercat să facem corpurile și mințile umane să funcționeze la fel ca mașinăriile pe care le-am construit sau, mai recent, precum computerele pe care le folosim. Îți amintești legenda lui John Henry?¹⁶¹
Potrivit poveștii, fostul sclav John Henry era cel mai puternic și prolific muncitor care realiza găuri în stâncă cu dalta și barosul pe care le văzuseră
gările din Chesapeake și Ohio. Și-a croit singur drum prin munte, ne spune legenda, ca să așeze șinele de tren.
După cum spune povestea, într-o zi a venit un bărbat cu un instrument de găurit cu abur. John Henry i-a răspuns, potrivit cântecului: „Bărbatul nu-i altceva decât un bărbat, dar înainte să te las să mă bați cu sonda ta cu aburi, mai bine mor cu ciocanul în mână“. Ni se spune că Henry chiar a întrecut sonda cu abur, dar apoi a căzut lat de epuizare și a murit.
Pentru mine, aceasta este o poveste clasică a Revoluției industriale. Un bărbat moare ca să dovedească faptul că e mai bun decât o mașină. Istoricii sunt, în mare parte, de acord că legenda lui John Henry este, probabil, bazată pe un
fapt real. Sute de afro-americani au pierit săpând tunelul Great Bend din West Virginia, din Parcul Istoric John Henry, iar acum zac nesărbătoriți și uitați în mormintele fără nume de lângă șinele de tren.
Un burghiu acționat de aburi, o bandă rulantă sau un computer pot munci fără
