Femeia păru aproape dezamăgită.

— Mda. Asta e. Se sinucid, zise ea.

Clătină din cap, apoi continuă:

— Există multe oraşe pe-aici care trăiesc de pe urma vânătorilor şi a oamenilor veniţi în concediu, oraşe care le iau oamenilor banii şi-i trimit acasă cu trofee cinegetice şi cu înţepături de insecte. Mai există şi oraşe ale unor companii, unde totul merge minunat până când Wal-Mart îşi plasează

în altă parte centrul de distribuţie sau 3M încetează să

producă acolo carcase pentru CD-uri, şi deodată o mulţime de oameni nu mai au cu ce să-şi plătească ratele, îmi pare rău, nu ţi-am reţinut numele…

— Ainsel, zise Shadow. Mike Ainsel.

Berea pe care o bea era una locală, făcută cu apă de izvor.

Era bună.

— Eu sunt Callie Knopf, se recomandă femeia. Sora lui Dollie. Spuneam deci că Lakeside a avut noroc. Avem aici câte un pic din toate – ferme, industrie uşoară, turism, meseriaşi. Şcoli bune.

Shadow se uita nedumerit la ea. Simţea ceva găunos în vorbele ei. Avea impresia că aude un vânzător, unul bun, care credea în produsele sale, dar dorea să fie sigur că o să

pleci acasă cu periile lui sau cu setul complet de enciclopedii.

Poate că impresia i se citea pe figură, pentru că femeia zise:

— Îmi pare rău. Când iubeşti ceva, nu încetezi să vorbeşti despre obiectul dragostei tale. Cu ce te ocupi, domnule Ainsel?

— Unchiul meu cumpără şi vinde antichităţi prin toată

ţara. Îl ajut să transporte lucrurile mari şi grele. Fără să le distrug prea mult. E o slujbă bună, dar nu-i continuă.

O pisică neagră, mascota barului, se strecură între picioarele lui Shadow, frecându-şi capul de cizmele lui. Apoi se urcă pe bancă, lângă el, şi adormi.

— Măcar călătoreşti, zise Brogan. Mai faci şi altceva?

— Aveţi opt monede de un sfert de dolar? întrebă Shadow.

Brogan scotoci prin mărunţiş şi găsi patru monede, pe care le împinse pe masă spre Shadow. Callie Knopf îi dădu celelalte patru monede.

Shadow aranjă monedele câte patru în şir. Apoi, fără mult efort, făcu trucul intitulat „Monedele prin Masă”, părând că

împinge jumătate dintre monede prin lemnul mesei, din mâna stângă în cea dreaptă.

După aceea, luă toate cele opt monede în mâna dreaptă, luă în stânga un pahar gol, acoperi paharul cu un şerveţel şi păru că face să dispară bănuţii din mâna dreaptă, unul câte unul, şi să cadă cu un zăngănit în pahar, sub şerveţel.

În cele din urmă deschise mâna dreaptă, ca să arate că-i goală, apoi trase şerveţelul şi arătă monedele din pahar.

În sfârşit, înapoie banii – trei lui Callie şi cinci lui Brogan –

, după care luă un sfert de dolar din mâna lui Brogan, lăsând

acolo patru monede. Suflă în ban şi acesta se transformă

într-un penny, pe care i-l dădu lui Brogan, care-şi numără

monedele de un sfert de dolar şi descoperi, uimit, că ţinea în mână tot cinci.

— Eşti un Houdini! chicoti Hinzelmann, încântat. Asta eşti!

— Sunt doar un amator. Mai am multe de învăţat, zise Shadow, simţind însă un fior de mândrie, pentru că erau primii săi spectatori adulţi.

În drum spre casă se opri la magazinul alimentar ca să

cumpere o cutie de lapte. Casiera cu păr de culoarea ghimbirului îi părea cunoscută. Avea ochii înroşiţi de plâns.

Şi faţa acoperită de pistrui.

— Te cunosc, zise Shadow. Eşti – fu gata să spună fata cu Alka-Seltzer, apoi îşi dădu seama şi continuă – prietena lui Alison. V-am văzut în autobuz. Sper că prietena ta e bine.

— Şi eu, răspunse ea, şi-şi suflă nasul în batistă, apoi îşi vârî batista la loc în mânecă.

Pe insigna ei scria SALUT! EU SUNT SOPHIE! ÎNTREABĂ-MĂ CUM POŢI SĂ SLĂBEŞTI 10 KG ÎN 30 DE ZILE!

— Am petrecut ziua căutând-o. Încă n-am avut noroc.

Sophie dădu din cap, stăpânindu-şi lacrimile. Trecu cutia de lapte prin faţa scanerului şi acesta îi arătă preţul. Shadow îi dădu doi dolari.

— O să părăsesc oraşul ăsta afurisit, zise fata cu o voce brusc răguşită. O să locuiesc cu mama mea, în Ashland.

Alison a dispărut. Sandy Olsen s-a dus acum un an. Jo Ming cu un an înaintea lui. Cui o să-i vină rândul anul viitor?

— Credeam că Sandy Olsen a fost luat de tatăl lui.

— Da, zise fata cu amărăciune. Sigur! Şi Jo Ming s-a dus în California, iar Sarah Lindquist s-a rătăcit mergând prin pădure şi n-a mai fost găsită. Oricum, vreau să mă duc în Ashland.

Fata răsuflă adânc, apoi, pe neaşteptate, îi zâmbi. În zâmbetul ei nu era nimic nesincer. Shadow presupuse că

fusese învăţată să zâmbească atunci când dădea restul cuiva.

Fata îi ură o zi bună, după care se întoarse spre femeia din spatele lui Shadow, care avea căruciorul plin cu

cumpărături, şi începu să descarce mărfurile şi să le treacă

prin faţa scanerului.

Shadow îşi luă laptele şi plecă. Trecu pe lângă benzinărie, trecu pe lângă rabla de pe gheaţă, trecu peste pod şi ajunse acasă.

Venirea în America ANUL 1778