— Câte vrei să-ţi rezerv?
— Ce să-mi rezervi?
— Bilete pentru rablă. O să fie dusă astăzi pe gheaţă, deci pot să încep să vând bilete. Fiecare bilet costă zece dolari, cinci bilete patruzeci de dolari şi zece bilete şaptezeci şi cinci de dolari. Un bilet îţi oferă cinci minute. Sigur, nu-ţi pot făgădui că o să se întâmple în cele cinci minute ale tale, dar persoana care-i cel mai aproape o să câştige cinci sute de 79 Blockbuster – cel mai mare lanţ de magazine din SUA pentru închiriat casete video şi DVD-uri.
dolari, iar dacă se întâmplă în cele cinci minute ale sale, câştigă o mie de dolari. Cu cât cumperi biletele mai devreme, cu atât dispui de mai mult timp care n-a fost cumpărat încă.
Vrei să vezi foaia cu informaţii?
— Bineînţeles.
Hinzelmann îi dădu o foaie fotocopiată. Rabla era o maşină
veche, din care se scosese motorul şi rezervorul de benzină, şi care urma să fie parcată pe gheaţă pe timpul iernii.
Primăvara, cândva, gheaţa urma să se topească, iar când devenea prea subţire ca să suporte greutatea maşinii, rabla se scufunda în lac. Rabla se prăbuşise în apă cel mai devreme în ziua de douăzeci şi şapte februarie („Asta s-a întâmplat în iarna anului 1998. Nici nu cred că putem s-o numim iarnă”) şi cel mai târziu în ziua de întâi mai („Asta a fost în 1950. În anul ăla am crezut că iarna o să se sfârşească doar dacă o să-i înfigă cineva un ţăruş în inimă.") Începutul lunii aprilie părea momentul cel mai des întâlnit când maşina se scufunda – de obicei la amiază.
Toate amiezile din aprilie fuseseră deja vândute şi trecute în carnetul lui Hinzelmann. Shadow cumpără o perioadă de douăzeci şi cinci de minute în dimineaţa zilei de douăzeci şi trei martie, de la ora nouă la nouă douăzeci şi cinci. Îi dădu lui Hinzelmann patruzeci de dolari.
— Îmi doresc să pot vinde bilete tuturor din oraş la fel de uşor cum ţi-am vândut ţie, zise bătrânul.
— A fost un fel de a-ţi mulţumi pentru că m-ai dus cu maşina în seara în care am venit în oraş.
— Nu, Mike, banii ăştia sunt pentru copii, spuse Hinzelmann, şi pentru o clipă deveni foarte serios, fără urmă
de maliţiozitate. Vino la lac în după-amiaza asta, să ne ajuţi să împingem rabla pe gheaţă.
Apoi îi dădu lui Shadow cinci cartonaşe albastre, trecând pe fiecare dintre ele data şi ora, cu scrisul lui de mână de modă veche. Apoi trecu datele respective şi în carnetul său.
— Hinzelmann, ai auzit vreodată de pietrele vulturului?
— La nord de Rhinelander? Nu, acolo există doar un râu al vulturului. N-am auzit.
— Dar de pasările tunetului?
— A existat un atelier de înrămări numit „Pasărea Tunetului”, pe Fifth Street, dar a fost închis. Se pare că nu te-am ajutat cu nimic.
— Nu.
— De ce nu te duci la bibliotecă? Acolo-s oameni buni, dar cam ocupaţi cu vânzările din stocul bibliotecii, care au loc săptămâna asta. Ţi-am arătat unde-i biblioteca, nu-i aşa?
Shadow dădu din cap şi-şi luă rămas-bun. Regreta că nu-i venise ideea cu biblioteca. Se urcă în maşina lui purpurie, o luă pe Strada Principală, spre sud, ocolind lacul pe la capătul său, şi ajunse la clădirea în formă de castel ce găzduia biblioteca municipală. Intră înăuntru. Un indicator arăta spre subsol. Pe el scria VÂNZĂRI DIN BIBLIOTECĂ.
Biblioteca propriu-zisă se afla la parter. Shadow îşi scutură
zăpada de pe picioare.
O femeie prost dispusă, cu buze strânse şi rujate în stacojiu, îl întrebă dacă-l poate ajuta cu ceva.
— Cred că mai întâi trebuie să-mi fac o legitimaţie pentru bibliotecă, răspunse Shadow. Apoi aş vrea să aflu cât mai multe despre păsările tunetului.
Femeia îl puse să completeze un formular, apoi îi spuse că
va dura o săptămână până când îşi va putea primi legitimaţia. Shadow se întrebă dacă nu cumva aveau nevoie de o săptămână pentru a se asigura că nu este căutat de alte biblioteci din America pentru nerestituirea cărţilor.
Cunoscuse un bărbat în închisoare care fusese închis pentru că furase cărţi din biblioteci.
„Pare ceva destul de dur”, se amuzase Shadow, când bărbatul îi povestise pentru ce se afla acolo.
„Cărţi în valoare de o jumătate de milion de dolari”, replicase bărbatul, mândru. Numele lui era Gary McGuire.
„Mai ales cărţi rare şi vechi din biblioteci şi universităţi. Au găsit un depozit întreg plin până în tavan. M-au condamnat imediat.”
„De ce le-ai luat?” îl întrebase Shadow.
„Le doream”, răspunsese Gary.
„Dumnezeule… Cărţi de o jumătate de milion de dolari…”
Gary îi aruncase un rânjet, apoi coborâse vocea şi spusese
„Asta se afla numai în depozitul pe care l-au găsit. Garajul din San Clemente cu lucrurile într-adevăr bune n-a fost găsit nici acum.”
Gary murise în închisoare, când „prefăcătoria” şi „lenea”
despre care vorbiseră cei de la infirmerie s-au dovedit a fi o ruptură de apendice. Acum, în biblioteca din Lakeside, Shadow se surprinse gândindu-se la un garaj din San Clemente plin de cutii cu cărţi rare, bizare, frumoase care putrezesc, îngălbenite şi veştejite şi mâncate de mucegai şi de insecte în întuneric, aşteptând pe cineva care nu va mai veni vreodată să le elibereze.
„Credinţele şi tradiţiile nativilor americani” se aflau pe un singur raft, într-un turn al clădirii ca un castel. Shadow alese câteva cărţi şi se aşeză pe un scaun de lângă fereastră. După
