câteva minute, află că păsările tunetului erau nişte păsări mitice gigantice care trăiau pe vârfurile munţilor, care aduceau fulgerele şi care fâlfâiau din aripi ca să producă
tunetele. Mai citi că existau anumite triburi care credeau că
păsările tunetului făcuseră lumea. Altă jumătate de oră de citit nu-i aduse alte informaţii. În indexul cărţilor nu găsi nicio menţiune despre pietrele vulturului.
Shadow tocmai aşeza la loc în raft ultima dintre cărţi, când îşi dădu seama că-l priveşte cineva. Cineva mic şi serios se uita la el, de după colţul rafturilor solide. Când se întoarse să
vadă cine-l urmărea, figura dispăru. Shadow îi întoarse spatele băiatului, apoi aruncă o privire înapoi, ca să vadă
dacă-i urmărit în continuare.
Avea în buzunar dolarul cu Statuia Libertăţii. Îl scoase şi-l ţinu în mâna dreaptă, asigurându-se că băiatul îl vedea. Apoi îl ascunse după un deget în mâna stângă, îşi arătă ambele mâini goale, duse mâna stângă la gură şi tuşi, lăsând moneda să cadă din mâna stângă în cea dreaptă.
Băiatul îl privi cu ochii holbaţi şi fugi, apoi se întoarse după câteva momente trăgând-o după el pe Marguerite Olsen, care se uită bănuitoare la Shadow şi-i zise, încruntată:
— Bună ziua, domnule Ainsel. Leon spune că aţi făcut trucuri magice pentru el.
— Doar un pic de prestidigitaţie, doamnă.
— Vă rog, nu mai faceţi asta, spuse ea.
— Îmi cer scuze. Voiam doar să-l distrez.
Ea îşi clătină capul, în semn de dezaprobare. Shadow schimbă subiectul:
— N-am apucat să vă mulţumesc pentru sfaturile privind încălzirea apartamentului. Acum e cald acolo ca într-un cuptor.
— Foarte bine, răspunse ea, fără să-şi schimbe expresia.
— Aveţi o bibliotecă drăguţă.
— Clădirea-i minunată. Dar oraşul are nevoie de ceva mai eficient şi mai puţin frumos. Vă duceţi la subsol pentru vânzare?
— Nu intenţionam.
— Ar trebui să vă duceţi. E pentru o cauză bună.
Eliberează rafturile şi aduce bani pentru cărţi noi şi calculatoare, de care are nevoie secţiunea pentru copii. Dar cel mai bine ar fi să construim mai repede o bibliotecă nouă.
— Atunci o să mă duc.
— Mergeţi în hol şi de acolo coborâţi pe scară. Mă bucur că
v-am văzut, domnule Ainsel.
— Spuneţi-mi Mike.
Femeia nu-i răspunse, îl luă pe Leon de mână şi-l duse în secţiunea pentru copii.
— Mamă, îl auzi Shadow pe Leon spunând, n-a fost presă
agitaţiei N-a fost! Am văzut banul dispărând şi apoi căzându-i din nas! Am văzut!
Un portret în ulei al lui Abraham Lincoln îl privea de pe perete. Shadow coborî pe scara de marmură şi din lemn de stejar până în subsolul bibliotecii şi intră pe uşă într-o încăpere mare, plină de mese, fiecare masă fiind acoperită cu tot felul de cărţi, aranjate la întâmplare şi fără discriminare: ediţii ieftine şi cartonate, ficţiune şi nonficţiune, reviste şi enciclopedii zăceau una lângă alta, cu cotorul în sus sau în jos.
Shadow se duse în spatele camerei, unde se găsea o masă
acoperită cu volume legate în piele, ce păreau vechi, fiecare având scris cu alb pe cotor un număr de catalog.
— Sunteţi prima persoană care a ajuns astăzi în colţul ăsta, zise bărbatul care stătea lângă un raft cu cutii goale, sacoşe şi o casetă de metal pentru bani, deschisă.
Majoritatea oamenilor aleg thrillere, cărţi pentru copii sau romane sentimentale de Jenny Kerton, Danielle Steele sau alţi autori de acelaşi fel.
Bărbatul citea Asasinarea lui Roger Ackroyd de Agatha Christie.
— Tot ce se găseşte pe mese costă cincizeci de cenţi bucata, dar puteţi să luaţi trei cărţi pentru un dolar.
Shadow îi mulţumi şi continuă să scotocească. Găsi un exemplar din Istoriile lui Herodot, legat în piele cafenie. Îşi aminti de volumul în ediţie ieftină pe care-l lăsase în închisoare. Mai găsi o carte intitulată Iluzii uimitoare, care părea să conţină şi nişte trucuri cu monede. Duse ambele cărţi bărbatului care stătea lângă caseta cu bani.
— Mai luaţi una, vă costă tot un dolar, îl sfătui bărbatul.
Dacă luaţi încă o carte, ne faceţi o favoare. Nu mai avem spaţiu pe rafturi.
Shadow se întoarse la cărţile vechi, legate în piele. Decise să ia cartea care avea cea mai mică şansă să fie cumpărată
de altcineva şi se trezi că nu-i în stare să aleagă între Bolile obişnuite ale tractului urinar cu ilustraţii făcute chiar de către un doctor şi Procesele-verbale ale Consiliului Municipal din Lakeside în perioada 1872-1884. Se uită la ilustraţiile din cartea de medicină şi decise că s-ar putea să existe în oraş
vreun adolescent care ar vrea să folosească volumul acela ca să-şi şocheze prietenii. Luă Procesele-verbale şi o duse bărbatului de lângă uşă, care-i luă dolarul şi-i puse cărţile într-o pungă de hârtie cafenie, de la Dave’s Finest Food.
