Se duse, ameţit, şi-l ridică din furcă.
— De-a ce naiba crezi că te joci? răcni Wednesday, mai furios decât fusese vreodată.
— Dormeam, răspunse Shadow, prosteşte.
— De ce naiba m-am ostenit să te ascund într-un loc uitat de lume precum Lakeside, dacă tu faci un asemenea tărăboi, încât doar un mort nu l-ar auzi?
— Visam păsările tunetului… Şi un turn. Din cranii…
I se părea foarte important să-şi povestească visul.
— Ştiu ce-ai visat. Toată lumea ştie ce-ai visat. De ce te mai ascunzi, dacă te apuci să-ţi faci publicitate?
Shadow nu zise nimic.
La celălalt capăt al liniei se aşternu tăcerea. După un timp, Wednesday continuă:
— O să fiu acolo mâine-dimineată.
Vocea lui arăta că-i trecuse furia.
— O să mergem în San Francisco. Florile din păr sunt opţionale, adăugă el, după care nu se mai auzi nimic.
Shadow puse telefonul pe covor şi se aşeză. Era ora şase dimineaţa, afară încă domnea bezna. Se ridică de pe canapea tremurând. Auzea vântul care şuieră pe deasupra lacului îngheţat. Şi auzea pe cineva plângând, despărţit de el doar de grosimea unui perete. Era convins că este vorba de Marguerite Olsen, iar suspinele ei insistente, fără putere, îi zdrobeau sufletul.
Shadow se duse în baie şi urină, apoi se întoarse în dormitor şi închise uşa, ca să nu mai audă plânsul femeii.
Afară vântul urla şi se văita, de parcă şi el ar fi căutat un copil dispărut.
San Francisco în ianuarie era incredibil de călduros, suficient de călduros încât sudoarea să se prelingă pe spatele lui Shadow. Wednesday purta un costum albastru-închis şi o pereche de ochelari cu ramă de aur, care-l făceau să arate ca un avocat din lumea spectacolelor.
Mergeau pe jos pe Haight Street. Oamenii străzii, prostituatele şi găinarii îi priveau, dar niciunul dintre ei nu întinse un pahar cu mărunţiş către ei, niciunul nu le ceru nimic.
Wednesday era îmbufnat. Shadow îşi dăduse seama imediat că nu-i trecuse furia, şi de aceea nu-l întrebase nimic atunci când Lincolnul negru oprise în dimineaţa aceea în faţa apartamentului. Nu discutaseră în drum spre aeroport.
Shadow se simţise uşurat văzând că Wednesday călătorea la clasa întâi, iar el împreună cu gloata.
Acum, după-amiaza se apropia de sfârşit. Shadow nu mai fusese în San Francisco din copilărie, iar de atunci îl văzuse doar ca fundal în filme, şi de aceea era uimit cât de familiar i se părea totul, cât de pline de culoare şi de unice erau casele
de lemn, cât de abrupte erau colinele şi cât de mult te simţeai aici altfel decât în alte părţi.
— Mi-e greu să cred că face parte din aceeaşi ţară cu Lakeside, zise el.
Wednesday îl privi, apoi spuse:
— Nu face. San Francisco nu-i în aceeaşi ţară cu Lakeside, după cum New Orleans nu-i în aceeaşi ţară cu New York, nici Miami cu Minneapolis.
— Aşa stau lucrurile?
— Chiar aşa. Sigur, au în comun anumite simboluri culturale – banii, un guvern federal, distracţiile… evident, e acelaşi teritoriu –, dar iluzia că-i o singură ţară o dau bancnotele, The Tonight Show80 şi McDonald’s. Să fii amabil cu doamna pe care o vom vizita, continuă el în timp ce se apropiau de un parc aflat la capătul străzii. Dar nu prea amabil.
— O să fiu distant, zise Shadow.
Apoi păşiră pe iarbă.
O fată care nu avea mai mult de paisprezece ani, cu părul vopsit în verde, portocaliu şi roz, se uită la ei. Ţinea lângă ea un câine vagabond, legat cu o bucată de sfoară pe post de zgardă. Fata părea mai flămândă decât câinele. Acesta lătră
la ei, apoi dădu din coadă.
Shadow îi întinse fetei o bancnotă de un dolar. Puştoaica se uită la hârtie ca şi cum n-ar fi ştiut prea bine ce-i.
— Cumpără-i câinelui de mâncare cu banii ăştia, îi sugeră
Shadow, iar fata dădu din cap şi zâmbi.
— O să fiu foarte sincer, zise Wednesday. Trebuie să fii foarte atent cu doamna pe care o vom vizita. S-ar putea să-i cazi cu tronc, iar asta ar fi nasol.
— E prietena ta?
— Nu mi-aş dori asta nici pentru toate jucăriile de plastic din China, răspunse amuzat Wednesday.
Se părea că-i trecuse supărarea – sau o păstra pentru 80 The Tonight Show – emisiune de televiziune de tip talk-show, lansată în 1954 şi având cea mai îndelungată difuzare din istorie.
viitor. Shadow bănuia că furia era motorul care-l ţinea pe Wednesday în funcţiune.
Pe iarbă, sub un copac, stătea o femeie. Înaintea ei era întinsă o faţă de masă din hârtie, iar pe aceasta se aflau mai multe farfurii din plastic.
Femeia nu era grasă, nici vorbă să fie grasă, era rotunjoară. Avea părul atât de deschis la culoare, încât părea alb, avea plete blonde platinate care ar fi putut aparţine unei starlete de cinema moarte de mult, mai avea buzele rujate în stacojiu şi ar fi putut avea orice vârstă între douăzeci şi cinci şi cincizeci de ani.
