În timp ce se apropiau de ea, femeia alegea ouă umplute dintr-o farfurie. Se uită în sus spre Wednesday, puse de-o parte ouăle şi-şi şterse mâna.
— Salut, tâlhar bătrân, zise ea, însă zâmbi în timp ce vorbea, iar Wednesday făcu o plecăciune adâncă, îi luă mâna şi o duse la buze.
— Arăţi divin, spuse el.
— Şi cum altfel aş putea să arăt? întrebă ea, cu o voce dulce. Oricum, nu contează, eşti un mincinos. New Orleans a fost o greşeală imensă, m-am îngrăşat cu cincisprezece kilograme! Jur! Mi-am dat seama că trebuie să plec când am început să merg ca o raţă. Coapsele mi se freacă pe interior când merg, vă puteţi imagina aşa ceva?
Ultima propoziţie îi fusese adresată lui Shadow, care nu avea idee ce să răspundă şi simţi cum roşeşte. Femeia râse, încântată.
— A roşit! Wednesday, scumpule, mi-ai adus un tip care roşeşte! Ce frumos din partea ta! Cum îl cheamă?
— El e Shadow, răspunse Wednesday, care părea că se amuză văzând stânjeneala lui Shadow. Shadow, salut-o pe Easter81!
Shadow mormăi ceva ce ar fi putut fi considerat salut, iar femeia îi zâmbi din nou. Shadow se simţea ca şi cum ar fi fost prins în lumina farurilor – a celor orbitoare, folosite de braconierii ce vânează căprioare, pentru ca animalele să
81 Easter – „Paşte”, în limba engleză.
încremenească înainte de a le împuşca. Simţea parfumul ei din locul în care se afla, un amestec ameţitor de iasomie şi caprifoi, de lapte îndulcit şi piele de femeie.
— Cum îţi merge? întrebă Wednesday.
Femeia – Easter – izbucni într-un râs profund, din gât, din tot trupul, plin de veselie. Cum să nu-ţi placă cineva care râdea astfel?
— Foarte bine, zise ea. Dar ţie, lup bătrân?
— Speram să obţin sprijinul tău.
— Îţi pierzi timpul de pomană.
— Măcar ascultă-mă, înainte de a mă goni.
— N-are niciun rost. Te osteneşti degeaba.
Femeia uită apoi la Shadow.
— Te rog să te aşezi şi să te serveşti din mâncare. Ia o farfurie şi umple-o bine. Toate-s bune. Ouă, pui fript, curry cu pui, salată de pui, iar aici e iepure de casă, iepurele rece e delicios, iar în castronul ăsta e tocană de iepure de câmp –
ce-ar fi să-ţi umplu eu o farfurie?
Şi asta şi făcu – luă o farfurie de plastic, o umplu cu mâncare şi i-o dădu. Apoi se uită la Wednesday şi-l întrebă:
— Tu nu mănânci?
— Sunt la dispoziţia ta, draga mea, răspunse acesta.
— Tu mănânci atâta rahat, că-i de mirare că nu eşti cafeniu, îi zise ea, şi-i întinse o farfurie goală. Poftim, serveşte-te!
Soarele după-amiezii, care o lumina din spate, ardea în părul ei, transformându-l într-o aură de platină.
— Shadow… zise ea mestecând cu poftă un copan de pui.
Ce nume dulce! De ce ţi se spune Shadow?
Shadow îşi linse buzele, ca să le umezească, apoi răspunse:
— Pe când eram copil, locuiam împreună cu mama mea la diferite ambasade ale Americii – adică ea era secretară – şi ne mutam mereu dintr-un oraş în altul, prin Nordul Europei.
Apoi mama s-a îmbolnăvit şi s-a pensionat anticipat. Ne-am întors în Statele Unite. N-am ştiut niciodată ce să discut cu alţi copii, aşa că-mi alegeam nişte adulţi pe care-i urmăream peste tot, fără să spun nimic. Presupun că simţeam nevoia de
companie. Nu ştiu care-i explicaţia, eram un copilaş.
— Ai crescut, zise femeia.
— Da, o aprobă Shadow. Am crescut.
Easter se întoarse spre Wednesday, care hăpăia de zor dintr-un castron în care părea că se află mâncare rece de bame.
— Ăsta-i băiatul care i-a supărat pe toţi?
— Ai aflat?
— Ştiu să-mi ciulesc urechile, îi răspunse ea.
Apoi i se adresă lui Shadow:
— Fereşte-te din calea lor. Pe aici există prea multe societăţi secrete, iar indivizii ăia nu ştiu ce-i loialitatea sau dragostea. Toţi sunt în aceeaşi barcă, guvern, oameni de afaceri, persoane independente. Sunt de toate categoriile, de la cei care abia se pricep la ceva la cei teribil de periculoşi.
Lup bătrân, am auzit o glumă care s-ar putea să-ţi placă.
