— Cu adevărat?

— Nu.

Urmă o pauză lungă.

— O să vin să te văd.

— Sammy, nu-i nevoie.

— O să vin înainte de weekend, înainte ca încălzirea să fie reparată şi înainte de reînceperea şcolii. O să fie amuzant.

Poţi să-mi faci patul pe canapea. Şi invită-l pe vecinul misterios la cină, într-o seară.

— Sam, ai ajuns peţitoare.

— Cine peţeşte? Poate că vreau să revin la bărbaţi pentru un timp, după Claudine-Căţeaua-Din-Iad. Am întâlnit un străin drăguţ, în timp ce făceam autostopul către El Paso, de Crăciun.

— Sam, ar trebui să încetezi să faci autostopul.

— Şi cum o să ajung în Lakeside?

— Alison McGovern făcea autostopul. Nu-i un lucru sigur nici măcar într-un oraş ca al nostru. O să-ţi trimit nişte bani, ca să iei autobuzul.

— Ar fi grozav.

— Sammy!

— Bine, Mags. Trimite-mi banii, dacă o să dormi mai bine.

— Ştii că am dreptate.

— Bine, soră mai mare! Pupă-l pe Leon şi spune-i că o să

vină mătuşica Sammy, dar de data asta să nu-şi ascundă

jucăriile în patul ei.

— O să-i spun. Dar nu-ţi promit că o să folosească la ceva.

Când să te aştept?

— Mâine-seară. Nu-i nevoie să ne întâlnim în staţia de autobuz, o să-l rog pe Hinzelmann să mă ia cu Tessie.

— Prea târziu, Tessie e pusă la iernat. Dar Hinzelmann o să te ducă oricum cu maşina. Te place. Îi asculţi poveştile.

— Poate ar trebui să-l pui pe Hinzelmann să-ţi scrie editorialele. Să vedem: „Despre problemele terenului de lângă

cimitirul vechi. S-a întâmplat că în iarna lu’ optzeci şi trei bunicul a împuşcat un cerb lângă cimitirul de lângă lac. Nu mai avea gloanţe, aşa că a folosit un sâmbure de cireaşă din pachetul cu mâncare pe care i-l pregătise bunica. Sâmburele a străbătut craniul cerbului, iar acesta a ţâşnit din loc ca un liliac înnebunit. După doi ani, bunicul a trecut din nou pe acolo şi a văzut un cerb puternic căruia îi creştea un cireş

între coarne. Ei bine, l-a împuşcat, iar bunica a făcut destule plăcinte cu cireşe ca să ajungă până la următorul 4 Iulie…”

De data asta râseră amândouă.

INTERLUDIU 3

JACKSONVILLE, FLORIDA; 02.00 A.M.

— Pe anunţ scrie că aveţi nevoie de oameni.

— Facem tot timpul angajări.

— Pot să lucrez doar în schimbul de noapte. E vreo problemă?

— N-ar trebui să fie. Am să vă dau o cerere ca s-o completaţi. Aţi mai lucrat vreodată într-o benzinărie?

— Nu. Îmi închipui că nu-i prea greu.

— Sigur, nu e inginerie aerospaţială.

— Abia am venit aici. Nu am telefon. Aştept să mi-l instaleze.

— Îmi dau seama. Chiar îmi dau. Te lasă să aştepţi pentru că pot. Doamnă, sper că nu vă supăraţi, dar nu arătaţi prea bine.

— Ştiu. E o boală. Pare mai rea decât e în realitate. Însă

nu îmi pune viaţa în pericol.

— Bine. Lăsaţi cererea la mine. Chiar ducem lipsă de oameni în schimbul de noapte. Noi îi zicem schimbul pentru zombie. Ai mereu impresia că durează prea mult. Vă

cheamă… Lama ?

— Laura.

— Laura. Bine. Sper că nu vă deranjează să aveţi de-a face cu tot felul de ţicniţi. Pentru că ies la iveală noaptea.

— Sunt convinsă. O să mă descurc.

CAPITOLUL TREISPREZECE

Hei, prieten vechi!

Ce mai zici, prieten vechi?

Sper că bine, prieten vechi.

Mai stai de vorbă cu mine.