— Mă duc să văd ce face mâncarea, spuse Marguerite, cu glasul cuiva care arde mâncarea dacă o lasă singură în bucătărie, nepăzită.

Sam îşi scoase haina pufoasă şi pălăria.

— Deci tu eşti vecinul cel melancolic şi misterios. Ce faci aici? întrebă ea, în şoaptă.

— Iar tu eşti fata Sam. Vrei să discutăm mai târziu?

— Dacă promiţi să-mi spui ce se întâmplă.

— De acord.

Leon îl trase pe Shadow de pantaloni:

— Nu vrei să-mi arăţi acum? întrebă el, întinzându-i moneda.

— Bine. Dar dacă-ţi arăt trebuie să ţii minte că un maestru magician nu spune nimănui cum se face trucul respectiv.

— Promit, zise Leon cu gravitate.

Shadow luă moneda în mâna stângă, apoi prinse cu dreapta mânuţa lui Leon, arătându-i cum să simuleze că ia moneda cu mâna dreaptă, lăsând-o de fapt în mâna stângă a lui Shadow. Apoi îl puse pe Leon să repete singur mişcările.

După mai multe încercări, băiatul reuşi să stăpânească

mişcarea.

— Acum cunoşti jumătate din truc, îi spuse Shadow.

Cealaltă jumătate este să-ţi îndrepţi atenţia către locul în care ar trebui să fie moneda. Uită-te în locul în care trebuie să fie. Dacă o să te uiţi la mâna ta dreaptă, nimeni n-o să se uite la stânga, chiar dacă eşti neîndemânatic.

Sam se uita la ei cu capul lăsat uşor într-o parte, fără să

spună nimic.

— Veniţi la masă! îi chemă Marguerite, venind din bucătărie cu un castron de spaghete aburinde în mâini.

Leon, du-te şi spală-te pe mâini!

Mai aveau pâine cu usturoi, sos roşu, chiftele bine condimentate. Shadow o complimentă pe Marguerite pentru felurile gătite.

— Reţete vechi de familie, îi zise ea, din partea corsicană a neamului nostru.

— Credeam că sunteţi indieni americani.

— Tata e cherokee, spuse Sam. Tatăl mamei lui Mag a venit din Corsica.

Sam era singura persoană din cameră care bea vin.

— Tata a părăsit-o pe când Mag avea zece ani şi s-a mutat în altă parte a oraşului. Peste şase luni m-am născut eu.

Mama şi tata s-au căsătorit după ce s-a terminat divorţul.

Când am împlinit zece ani, tata a plecat, cred că dispunea de un interval de timp de zece ani pe care-i putea dedica unei anumite persoane…

— E în Oklahoma de zece ani, zise Marguerite.

— Familia mamei mele era alcătuită din evrei europeni care veneau dintr-un loc care a fost ocupat de comunişti şi care acum e cuprins de haos. Cred că mamei îi plăcuse ideea să se mărite cu un cherokee. Pâine prăjită şi ficat tocat, zise Sam, sorbind din vinul roşu.

— Mama lui Sam e o femeie sălbatică, zise Marguerite, aprobând pe jumătate.

— Ştii unde-i acum? întrebă Sam, iar Shadow clătină din cap. E în Australia. A cunoscut pe internet un tip care locuia în Hobart. Când s-au întâlnit în realitate, a decis că tipul e cam rece. Dar îi plăcea în Tasmania. Aşa că locuieşte acolo, cu un grup de femei, învăţându-le să ţeasă haine şi alte chestii de felul ăsta. Nu-i mişto? La vârsta ei?

Shadow fu de acord că era mişto şi se mai servi cu chiftele.

Sam îi povesti că toţi băştinaşii din Tasmania fuseseră ucişi de britanici şi-i mai povesti despre lanţul uman ce se întinsese peste toată insula, ca să prindă băştinaşii supravieţuitori, dar care nu reuşise să captureze decât un bătrân şi un copil bolnav. Îi povesti cum fuseseră ucişi tigrii tasmanieni de către fermierii care îşi păzeau oile, despre faptul că politicienii din anii 1930 observaseră că tigrii tasmanieni aveau nevoie de protecţie abia după ce ultimul exemplar fusese ucis. Sam îşi termină al doilea pahar de vin şi îl umplu pe al treilea.

— Mike, zise Sam brusc, înroşindu-se, povesteşte-ne despre familia ta. Cum sunt Ainselii? întrebă ea zâmbind, dar cu un pic de maliţiozitate.

— Suntem foarte banali, îi răspunse Shadow. Niciunul dintre noi n-a ajuns în Tasmania. Urmezi şcoala în Madison?

Ce anume?

— Tu ştii. Studiez istoria artei, problemele feminismului şi-mi torn singură bronzurile.

— Când o să cresc, o să mă ocup de magie, zise Leon. Mike Ainsel, tu o să mă înveţi.

— Sigur, spuse Shadow. Dacă mama ta o să fie de acord.

— Mags, după ce-o să mâncăm, în timp ce tu o să-l culci pe Leon, îl voi ruga pe Mike să mă ducă până la Buck Stops Here, pentru vreo oră.

Marguerite nu reacţionă vizibil, ridică doar un pic o sprânceană.

— Cred că-i un tip interesant, zise Sam. Şi avem multe de discutat.

Marguerite se uită la Shadow, care-şi făcea de lucru încercând să şteargă o pată imaginară de sos de pe bărbie.

— Sunteţi oameni în toată firea, zise ea, cu un ton care sugera că nu sunt, şi chiar dacă ar fi, n-ar trebui să fie.

După cină, Shadow o ajută pe Sam la spălatul vaselor – el le ştergea – apoi făcu o scamatorie pentru Leon, numărând monedele de un penny din palma băiatului: de fiecare dată

când Leon deschidea palma şi număra bănuţii, aceştia erau cu unul mai puţini decât rândul trecut. Când ajunseră la ultimul bănuţ – „Îl ţii bine?” – şi Leon deschise palma, băiatul descoperi că moneda de un penny se transformase într-una de zece cenţi. Strigătele lui Leon – „Cum ai făcut asta?

Mămico, cum a făcut asta?” – îl urmară până pe coridor.

Sam îi întinse haina şi-i zise:

— Să mergem!

Fata era roşie în obraji, din cauza vinului.