Shadow aranjă monedele câte patru în şir. Apoi, fără mult efort, făcu trucul intitulat „Monedele prin Masă”, părând că
împinge jumătate dintre monede prin lemnul mesei, din mâna stângă în cea dreaptă.
După aceea, luă toate cele opt monede în mâna dreaptă, luă în stânga un pahar gol, acoperi paharul cu un şerveţel şi păru că face să dispară bănuţii din mâna dreaptă, unul câte unul, şi să cadă cu un zăngănit în pahar, sub şerveţel.
În cele din urmă deschise mâna dreaptă, ca să arate că-i goală, apoi trase şerveţelul şi arătă monedele din pahar.
În sfârşit, înapoie banii – trei lui Callie şi cinci lui Brogan –
, după care luă un sfert de dolar din mâna lui Brogan, lăsând
acolo patru monede. Suflă în ban şi acesta se transformă
într-un penny, pe care i-l dădu lui Brogan, care-şi numără
monedele de un sfert de dolar şi descoperi, uimit, că ţinea în mână tot cinci.
— Eşti un Houdini! chicoti Hinzelmann, încântat. Asta eşti!
— Sunt doar un amator. Mai am multe de învăţat, zise Shadow, simţind însă un fior de mândrie, pentru că erau primii săi spectatori adulţi.
În drum spre casă se opri la magazinul alimentar ca să
cumpere o cutie de lapte. Casiera cu păr de culoarea ghimbirului îi părea cunoscută. Avea ochii înroşiţi de plâns.
Şi faţa acoperită de pistrui.
— Te cunosc, zise Shadow. Eşti – fu gata să spună fata cu Alka-Seltzer, apoi îşi dădu seama şi continuă – prietena lui Alison. V-am văzut în autobuz. Sper că prietena ta e bine.
— Şi eu, răspunse ea, şi-şi suflă nasul în batistă, apoi îşi vârî batista la loc în mânecă.
Pe insigna ei scria SALUT! EU SUNT SOPHIE! ÎNTREABĂ-MĂ CUM POŢI SĂ SLĂBEŞTI 10 KG ÎN 30 DE ZILE!
— Am petrecut ziua căutând-o. Încă n-am avut noroc.
Sophie dădu din cap, stăpânindu-şi lacrimile. Trecu cutia de lapte prin faţa scanerului şi acesta îi arătă preţul. Shadow îi dădu doi dolari.
— O să părăsesc oraşul ăsta afurisit, zise fata cu o voce brusc răguşită. O să locuiesc cu mama mea, în Ashland.
Alison a dispărut. Sandy Olsen s-a dus acum un an. Jo Ming cu un an înaintea lui. Cui o să-i vină rândul anul viitor?
— Credeam că Sandy Olsen a fost luat de tatăl lui.
— Da, zise fata cu amărăciune. Sigur! Şi Jo Ming s-a dus în California, iar Sarah Lindquist s-a rătăcit mergând prin pădure şi n-a mai fost găsită. Oricum, vreau să mă duc în Ashland.
Fata răsuflă adânc, apoi, pe neaşteptate, îi zâmbi. În zâmbetul ei nu era nimic nesincer. Shadow presupuse că
fusese învăţată să zâmbească atunci când dădea restul cuiva.
Fata îi ură o zi bună, după care se întoarse spre femeia din spatele lui Shadow, care avea căruciorul plin cu
cumpărături, şi începu să descarce mărfurile şi să le treacă
prin faţa scanerului.
Shadow îşi luă laptele şi plecă. Trecu pe lângă benzinărie, trecu pe lângă rabla de pe gheaţă, trecu peste pod şi ajunse acasă.
Venirea în America ANUL 1778
A fost odată o fată, iar unchiul ei a vândut-o, notă domnul Ibis cu scrisul său de mână perfect, ca de tipar.
Aceasta-i povestea, restul sunt amănunte.
Există poveşti adevărate, în care destinul fiecărui individ este unic şi tragic, iar cea mai mare tragedie este că le-am auzit şi înainte, şi nu putem permite să le resimţim foarte profund. Construim o coajă în jurul lor, ca nişte scoici în jurul unui fir dureros de nisip, îmbrăcându-l cu straturi moi şi perlate pentru a-l putea suporta. În felul acesta mergem şi vorbim şi funcţionăm zi de zi, imuni la pierderile şi durerea altora. Dacă ele ne-ar atinge cu adevărat, ne-ar transforma în infirmi sau în sfinţi; însă, de cele mai multe ori, ele nu ne ating. Nu putem permite asta.
Diseară, în timp ce mănânci, încearcă să reflectezi: sunt copii care flămânzesc în această lume, în număr mai mare decât mintea poate cuprinde cu uşurinţă, în număr atât de mare, încât o eroare de un milion sau două poate fi trecută
cu vederea. Această reflecţie poate fi incomodă pentru tine sau nu, însă oricum vei continua să mănânci.
Există anumite relatări care, dacă le vom citi cu inima deschisă, ne vor răni prea adânc. Iată un om bun, bun după
opinia sa şi cea a prietenilor săi: e credincios şi sincer faţă de soţia sa, îşi adoră copiii şi le acordă toată atenţia, îl preocupă
soarta ţării sale şi-şi face treaba la serviciu cu scrupulozitate, străduindu-se din răsputeri. Iar acest om extermină evrei, eficient şi cu bunăvoinţă. Îi place muzica de fond, menită să-i liniştească pe evrei, şi-i sfătuieşte pe aceştia să nu-şi uite numărul de identificare atunci când intră la duşuri. Le spune că mulţi uită ce număr au şi iau alte haine atunci când ies de acolo. Atitudinea lui îi linişteşte pe evrei. Se conving că vor trăi după ce vor face duş. Însă ei se înşală. Omul nostru
supraveghează detaşamentul care duce cadavrele la cuptoare; iar dacă există vreun lucru pe care îl regretă, acesta este faptul că încă se lasă afectat de gazarea acelor paraziţi. Dacă ar fi fost cu adevărat un om bun, este sigur de asta, ar fi simţit doar bucurie văzând cum pământul este curăţat de mizeria aceea.
Să îl lăsăm, însă; el ne răneşte prea adânc. Este prea aproape de noi, şi aceasta ne doare.
