mai profund, mai vibrant dar nu putea să-l confunde.

Camera se trase înapoi, ca să se vadă că domnul Town stătea în faţa unei clădiri de cărămidă de pe o stradă din America. Deasupra uşii se aflau un echer şi un compas suprapuse, încadrând litera „G”.114

— Suntem pe poziţii, zise cineva din afara imaginii.

— Să vedem dacă aparatele din hol funcţionează, zise vocea supusă, de femeie.

Era genul de voce liniştitoare folosită în reclame pentru 114 Este descris unul dintre principalele simboluri ale Francmasoneriei.

vânzarea unor lucruri pe care numai oamenii inteligenţi le vor cumpăra, profitând de neaşteptata ocazie.

Cuvintele ÎN DIRECT continuau să licărească în partea din stânga-jos a ecranului. Acum acesta arăta interiorul unei săli mici. Încăperea era slab luminată. Doi bărbaţi stăteau la o masă, în capătul îndepărtat al încăperii. Unul dintre ei stătea cu spatele către camera de luat vederi. Imaginea se mări.

Pentru o clipă, cei doi dispărură din cadru, apoi se văzură

foarte limpede. Bărbatul care stătea cu faţa spre cameră se ridică şi începu să se plimbe, asemenea unui urs în lanţuri.

Era Wednesday. Arăta ca şi cum, într-un fel, s-ar fi bucurat de ceea ce se întâmplă. Când cei doi ajunseră în centrul imaginii, porni şi sunetul.

Bărbatul aflat cu spatele către camera de luat vederi spunea:

— Vă oferim şansa de a pune capăt întregii poveşti. Să nu mai fie vărsare de sânge, să nu mai fie agresiuni, să nu mai fie durere, să nu se mai piardă vieţi. Nu merită toate astea ceva în schimb?

Wednesday încetă să se plimbe şi se întoarse.

— În primul rând, trebuie să-ţi dai seama că îmi ceri să

vorbesc în numele tuturor. Ceea ce, evident, nu are niciun rost. În al doilea rând, ce te face să crezi că-mi închipui că o să vă ţineţi de cuvânt?

Omul cu spatele către camera de luat vederi clătină din cap.

— Eşti nedrept. Este clar că voi nu aveţi un conducător.

Tu eşti singurul de care ascultă. Te respectă. Cât despre ţinerea de cuvânt… aceste convorbiri preliminarii sunt filmate şi transmise în direct la televizor, zise el, arătând spre camera de luat vederi. Unii dintre oamenii tăi urmăresc ceea ce spunem. Alţii vor vedea înregistrările. Camera de luat vederi nu minte.

— Toată lumea minte, zise Wednesday.

Shadow recunoscu vocea bărbatului care stătea cu spatele către camera de luat vederi. Era domnul World, cel care discutase cu Town la telefonul mobil în timp ce Shadow se afla în mintea lui Town.

— Tu nu crezi că o să ne respectăm cuvântul? întrebă

domnul World.

— Cred că promisiunile tale sunt făcute ca să fie încălcate şi jurămintele tale ca să nu fie respectate. Dar eu mă voi ţine de cuvânt.

— Un permis de liberă trecere e un permis de liberă

trecere, zise domnul World, şi am fost de acord să încheiem un armistiţiu. Pot să-ţi spun că tânărul tău protejat se află

din nou în custodia noastră.

— Nu-i adevărat, mârâi Wednesday.

— Discutam despre modul în care vom rezolva problemele viitoare. Nu trebuie să fim duşmani. Crezi că trebuie să fim?

Wednesday părea tulburat. Zise:

— Voi face tot ce-mi stă în putere…

Shadow remarcă un lucru ciudat în imaginea lui Wednesday, aşa cum apărea ea pe ecranul televizorului. În ochiul lui stâng, cel de sticlă, ardea o licărire roşie. Punctul acela lăsa o urmă fosforescentă, atunci când se mişca.

Wednesday părea să nu fie conştient de luminiţa roşie.

— E o ţară mare, zise Wednesday, punându-şi gândurile în ordine.

Îşi mişcă apoi puţin capul, iar punctul roşu creat de raza laser alunecă pe obrazul său, după care reveni la loc pe ochiul de sticlă.

— E loc pentru…

Se auzi o bubuitură, amortizată de boxele televizorului, iar o latură a capului lui Wednesday explodă. Trupul i se prăbuşi pe spate.

Domnul World se ridică, tot cu spatele către camera de luat vederi, şi ieşi din imagine.

— Să vedem din nou, de data asta cu încetinitorul, anunţă

vocea liniştitoare a prezentatoarei.

Cuvintele ÎN DIRECT fură înlocuite de cuvântul RELUARE.

Încet, raza roşie a laserului se fixă pe ochiul de sticlă al lui Wednesday, şi încă o dată o parte a feţei acestuia se dizolvă

într-un nor de sânge. Apoi imaginea încremeni.

— Da, este încă Ţara lui Dumnezeu, zise prezentatoarea.

Iar un reporter de ştiri rosti propoziţia finală:

— Întrebarea este – a cărui Dumnezeu?

Altă voce – Shadow crezu că era a domnului World, îi părea oarecum cunoscută – pronunţă:

— Ne întoarcem acum la programul nostru obişnuit, în Cheers, Coach îşi asigura fata că este frumoasă, ca şi mama ei.

Telefonul sună, poliţista Liz se trezi, ridică receptorul şi zise:

— Bine. Bine. Da. Bine.

Puse telefonul în furcă, se ridică de la masă şi-i spuse lui Shadow: