Berea avea gust mai bun decât miedul.
Shadow se trezi întins pe bancheta din spate a unui sedan.
Soarele dimineţii strălucea, iar pe el îl durea capul. Se ridică
ameţit şi se frecă la ochi.
Wednesday şofa şi fredona o melodie fără cuvinte. În suportul de la bord avea un pahar de hârtie, cu cafea. După
toate aparenţele, rulau pe o autostradă interstatală, cu o viteză constantă de o sută cinci kilometri la oră. Scaunul de lângă şofer era gol.
— Cum te simţi în dimineaţa asta minunată? întrebă
Wednesday, fără să se întoarcă.
— Ce s-a întâmplat cu maşina mea? se interesă Shadow.
Era închiriată.
— Mad Sweeney a dus-o înapoi. Asta făcea parte din
înţelegerea pe care aţi încheiat-o aseară.
— Înţelegere?
— După bătaie.
— Bătaie?
Ridică o mână şi începu să îşi frece obrazul, apoi tresări.
Da, fusese o bătaie. Îşi amintea un bărbat înalt cu o barbă
roşcată, precum şi strigătele şi încurajările asistenţei.
— Cine a câştigat?
— Nu-ţi aminteşti, aşa e? râse Wednesday pe înfundate.
— După cum vezi, spuse Shadow.
Conversaţia din noaptea trecută începu să se agite agasant în capul lui.
— Mai ai cafea?
Bărbatul cel înalt căută sub scaunul de lângă el şi luă o sticlă de apă nedesfăcută.
— Ţine. O să te deshidratezi. Pentru moment, asta te va ajuta mai mult decât cafeaua. O să ne oprim la următoarea benzinărie şi o să iei micul dejun. Trebuie să te şi speli. Arăţi ca dracu’.
Shadow deşurubă capacul sticlei şi bău. Ceva atârna în buzunarul hainei sale. Vârî mâna în buzunar şi scoase o monedă de mărimea uneia de-o jumătate de dolar. Era grea şi de culoare galbenă. Era, de asemenea, puţin lipicioasă.
Shadow o palmă în mâna dreaptă şi o scoase printre degetul mijlociu şi inelar. Apoi o prinse între degetul mare şi cel mic, astfel încât să fie invizibilă din spate, şi îşi strecură sub ea cele două degete mijlocii, făcând-o să-i cadă uşor în podul palmei. La sfârşit, aruncă moneda în mâna stângă şi o plasă
la loc în buzunar.
— Ce naiba am băut aseară? întrebă Shadow.
Evenimentele serii trecute se îngrămădeau acum în jurul lui, fără ordine, fără formă, însă el ştia că ele sunt acolo.
Domnul Wednesday zări un indicator către o staţie de benzină şi acceleră.
— Nu-ţi aminteşti?
— Nu.
— Ai băut mied, spuse Wednesday, rânjind larg.
Mied.
Da.
Shadow se lăsă pe spate, sorbi apă din sticlă şi se gândi la seara trecută. Îşi amintea multe lucruri. Pe unele, însă, nu şi le amintea.
De la benzinărie, Shadow îşi cumpără o trusă, care conţinea un aparat de ras, o cremă de ras, un pieptene şi o periuţă de dinţi, împachetată împreună cu un tubuleţ de pastă de dinţi. Apoi se duse în toaleta bărbaţilor şi se privi în oglindă.
Avea o vânătaie sub un ochi – când o atinse, uşor, cu un deget, descoperi că-l doare foarte rău – şi buza de jos umflată. Părul său era o harababură, şi arăta de parcă şi-ar fi petrecut prima jumătate a nopţii trecute bătându-se şi a doua jumătate dormind complet îmbrăcat pe bancheta din spate a unei maşini. O melodie se auzea în surdină. Îi luă
câteva momente până să-şi dea seama că era vorba despre Beatles, „Fool on the Hill”.
