Wednesday dădu din capul său mare şi zise:

— Cu cât o să termini mai repede, cu atât o să plecăm mai repede din Eagle Point. Noapte bună.

Shadow traversă coridorul. Camera sa era un duplicat al celei aparţinând lui Wednesday, incluzând ilustraţia cu un apus sângeriu de pe perete, deasupra patului. Comandă o pizza cu brânză şi chiftele, apoi începu să umple cada turnând în apă toate sticluţele de şampon oferite de motel şi făcând multă spumă.

Era prea lung ca să stea întins în cadă, însă se aşeză în ea şi se desfătă pe cât era posibil. Shadow îşi făgăduise că o să

facă baie când va ieşi din închisoare, iar Shadow îşi ţinea promisiunile.

Pizza sosi la scurt timp după ce ieşi din cadă, iar Shadow o mâncă udând-o cu o bere fără alcool.

Deschise televizorul şi se uită la un episod din emisiunea lui Jerry Springer15 pe care îşi amintea că-l văzuse înainte de a intra în închisoare. Tema episodului era „Vreau să fiu prostituată”, şi câteva târfe în devenire, cele mai multe dintre ele femei, erau aduse în faţa publicului, care striga la ele şi le insulta; apoi un proxenet drapat în auriu îşi făcu apariţia şi le oferi slujbe în stabilimentul său, iar o fostă prostituată îi întrerupse pe toţi şi îi îndemnă să-şi caute un loc de muncă

15 Gerald Norman „Jerry” Springer – prezentator anglo-american de televiziune, cunoscut mai ales drept gazdă a emisiunii The Jerry Springer Show, iniţiată în anul 1991.

adevărat. Shadow închise televizorul înainte ca Jerry să

ajungă la concluzia acelei zile.

Shadow rămase întins în pat, gândindu-se: „E primul pat în care dorm ca om liber”. Gândul acesta îi făcu mai puţină

plăcere decât îşi imaginase că îi va face. Lăsă perdeaua netrasă şi urmări prin fereastră farurile maşinilor şi reclamele de la restaurant, mulţumit de ideea că afară era o altă lume, una în care putea să pătrundă oricând dorea.

Shadow s-ar fi putut duce să se culce în patul său, acasă, în apartamentul în care locuise împreună cu Laura, în patul în care dormise împreună cu Laura. Dar l-ar fi durut prea tare dacă ar fi stat acolo fără ea, înconjurat de lucrurile ei, de mirosul ei, de viaţa ei…

„Nu te duce acolo”, îşi spuse Shadow, şi hotărî să se gândească la altceva. Se gândi la trucurile cu monede. Ştia că nu avea personalitatea unui magician adevărat, că nu era în stare să brodeze poveşti atât de convingătoare, că nu voia să facă trucuri cu cărţi de joc, nici să scoată flori de hârtie din nimic. El voia doar să facă scamatorii cu monede, îi plăcea îndemânarea asta. Începu să facă o listă cu dispariţiile de monede pe care le reuşise, iar asta îi aminti de moneda pe care o aruncase în mormântul Laurei, apoi o auzi în minte pe Audrey care-i spunea că Laura murise cu scula lui Robbie în gură. Şi simţi din nou o mică durere în piept. Chiar în inimă.

„Fiecare oră te răneşte. Ultima te ucide. ” Unde auzise chestia asta? Nu-şi mai amintea. Putea simţi, undeva în adâncul său, furia şi suferinţa crescând, un nod tensionat la baza craniului, o strânsoare la tâmple. Inspiră pe nas şi expiră pe gură, încercând să scape de acea tensiune.

Se gândi la comentariul lui Wednesday şi zâmbi fără să

vrea. Shadow auzise prea mulţi oameni spunându-şi unul altuia să nu-şi reprime sentimentele, să-şi exteriorizeze emoţiile, să lase durerea să se ducă. Îşi zise că se puteau spune multe despre stăpânirea emoţiilor. Dacă te stăpâneşti suficient de tare şi suficient de mult, s-ar putea ca după un timp să nu mai simţi nimic.

Îl cuprinse somnul, fără să-şi dea seama.

Mergea…

Mergea printr-o cameră mai mare decât un oraş, şi peste tot erau statui, sculpturi şi imagini cioplite grosolan în piatră. Se afla lângă statuia unui fel de femeie – cu sâni goi, lăsaţi, ce-i atârnau pe piept, cu un şir de mâini retezate în jurul mijlocului, cu pumnale ascuţite în ambele mâini şi cu doi şerpi stând faţă în faţă, arcuiţi şi pregătiţi de atac, crescându-i din gât, în loc de cap. Era ceva profund tulburător în statuia aceea, o stranietate violentă, adâncă.

Shadow făcu un pas înapoi.

Începu să meargă prin sală. Ochii sculptaţi ai acelor statui care aveau ochi păreau că-i urmăresc fiecare mişcare.

În vis, îşi dădu seama că fiecare statuie avea un nume, care ardea pe podea în faţa ei. Bărbatul cu păr alb şi cu un colier făcut din dinţi la gât era Leucotios16; femeia cu şolduri late, cu o deschizătură imensă între picioare, din care picau monştri, era Hubur17; bărbatul cu cap de berbec ce ţinea o sferă de aur era Hershef18.

În vis, auzea o voce pedantă, afectată şi corectă, dar nu vedea pe nimeni. „Aceştia sunt zei care au fost uitaţi. Acum sunt ca şi morţi. Pot fi găsiţi doar în poveşti neinteresante.

Au dispărut, dar numele lor şi imaginile lor rămân cu noi.”

Shadow coti după un colţ şi ştiu că ajunsese în altă

încăpere, şi mai mare decât prima. Se întindea mai departe decât vedea cu ochii. Lângă el se afla craniul unui mamut, lustruit şi cafeniu, şi o pelerină miţoasă, colorată cu ocru, pe care o purta o femeie scundă, cu mâna stângă deformată.

Lângă aceasta se aflau trei femei, toate cioplite dintr-o singură stâncă de granit, cu şoldurile lipite; figurile lor aveau un aspect nefinisat, în timp ce sânii şi organele genitale 16 Leucotios (Loucetios) – zeul gal al tunetului.

17 Ummu-Hubur sau Tiamat – zeiţă din mitologia sumeriană şi babiloniană, care a umplut abisul cosmic cu apele primordiale şi a născut monştri ce au luptat împotriva celorlalţi zei.

18 Hershef (Herysha) – zeu egiptean al fertilităţii, născut din apele primordiale şi reprezentat ca un bărbat cu cap de berbec.

fuseseră sculptate cu o grijă deosebită. Şi mai era o pasăre nezburătoare, pe care Shadow n-o recunoscu, de două ori mai înaltă decât el, cu cioc ca de vultur, dar cu braţe de om.

Şi altele, de acelaşi fel.

Vocea îi vorbi încă o dată, ca şi cum s-ar fi adresat unor elevi: „Aceştia sunt zei care au dispărut din amintire. Chiar şi numele lor a fost uitat. Oamenii care i-au venerat au fost şi ei uitaţi, precum zeii lor. Totemurile lor au fost sfărâmate şi dărâmate de mult timp. Ultimii lor preoţi au murit fără să

transmită altora secretele lor. Zeii mor. Iar atunci când mor cu adevărat, nu-i plânge nimeni şi nu-i ţine minte nimeni.

Ideile sunt mai greu de ucis decât oamenii, dar până la urmă

pot fi ucise şi ele.”

Prin sală începu să se strecoare zgomotul unor şoapte, un susur care-i provocă lui Shadow, în vis, o înfiorare şi o teamă

inexplicabile. O panică atotcuprinzătoare îl copleşi în sala aceea a zeilor de existenţa cărora se uitase – zei cu figuri de caracatiţă şi zei ce erau doar mâini mumificate sau stânci care cădeau sau focuri izbucnite în pădure…

Shadow se trezi dintr-odată, cu inima zbătându-i-se în piept şi cu fruntea inundată de sudoare. Cifrele roşii ale ceasului de lângă pat îi arătau că este ora 1.30 A.M. Lumina firmei motelului America sclipea prin ferestrele dormitorului.

Dezorientat, Shadow se ridică şi se duse în baie. Urină fără

să aprindă lumina, apoi se întoarse în dormitor. Visul rămăsese proaspăt şi viu în mintea lui, dar nu-şi putea explica de ce-l speriase atât de rău.

Lumina care pătrundea în încăpere de afară nu era puternică, dar ochii lui Shadow se obişnuiseră cu întunericul. Pe marginea patului său stătea o femeie.

O recunoscu. Ar fi recunoscut-o într-o mulţime de o mie, chiar şi într-una de o sută de mii. Stătea pe marginea patului său şi purta încă acel costum de culoare bleumarin în care fusese înmormântată.

Vocea ei era doar o şoaptă, însă una pe care o cunoştea.

— Presupun că o să mă întrebi ce caut aici, zise Laura.

Shadow nu spuse nimic.

Se aşeză pe singurul scaun din cameră şi întrebă, în cele

din urmă:

— Tu eşti, iubito?

— Da, răspunse ea. Mi-e frig, căţeluşule.