Apoi, cu un gest natural, se întoarse şi-şi puse mâinile pe umerii lui Shadow, se ridică în vârful picioarelor şi-l sărută

de despărţire, aşa cum îl sărutase întotdeauna când se despărţeau.

Shadow, zăpăcit, se aplecă s-o sărute pe obraz, dar ea îşi mută gura şi îşi lipi buzele de ale lui. Răsuflarea ei mirosea uşor a naftalină.

Limba Laurei se strecură în gura lui Shadow. Era rece şi uscată, avea gust de ţigară şi de fiere. Dacă Shadow avusese vreo îndoială că nevasta lui murise, îndoiala aceea se sfârşi atunci.

Se trase înapoi.

— Te iubesc, zise ea. O să am grijă de tine.

Apoi se îndreptă către uşa camerei. Shadow rămase cu un gust ciudat în gură.

— Încearcă să dormi, căţeluşule, îi mai spuse ea. Şi fereşte-te de necazuri.

Apoi deschise uşa dinspre coridor. Lumina fluorescentă de pe hol nu o avantaja: sub ea, Laura arăta moartă, însă

oricine ar fi arătat aşa în lumina aceea.

— Puteai să-mi ceri să rămân peste noapte, spuse ea, cu un glas rece ca piatra.

— Nu cred că aş fi putut, răspunse Shadow.

— O să poţi, dragule. Înainte ca toată povestea asta să se termine. O să poţi.

După aceea, Laura se întoarse şi ieşi pe coridor.

Shadow scoase capul pe uşă. Recepţionerul de noapte continua să citească romanul lui John Grisham şi nu se uită

decât în treacăt atunci când femeia trecu pe lângă el. Pantofii ei erau murdari de noroi din cimitir. Şi astfel, ea se îndepărtă.

Shadow oftă îndelung. Inima îi bătea neregulat în piept.

Traversă holul şi bătu la uşa lui Wednesday. În timp ce bătea avu senzaţia stranie că fusese lovit de nişte aripi negre, de parcă un corb enorm ar fi zburat prin el, către hol şi dincolo de acesta.

Wednesday deschise uşa. În jurul mijlocului avea înfăşurat un prosop alb, al motelului, altfel era gol-puşcă.

— Ce naiba vrei? întrebă el.

— Ceva ce-ar trebui să ştii. Poate că a fost un vis – dar nu a fost – sau poate că am inhalat o parte din fumul puştiului celui gras, fumul pielii sintetice de broască râioasă, sau poate că am înnebunit…

— Da, da… zi ce vrei. Tocmai făceam ceva.

Shadow aruncă o privire în cameră. Văzu că în pat se afla cineva, care se uita la el. Cearşaful fusese tras peste nişte sâni mici. Păr blond şi o figură de rozătoare. Fata de la recepţie. Shadow spuse în şoaptă:

— Tocmai am văzut-o pe nevastă-mea. A fost în camera mea.

— O fantomă, adică? Ai văzut o fantomă?

— Nu. Nu era fantomă. Era în carne şi oase. Era ea. E

moartă, vreau să zic, dar nu era fantomă. Am atins-o. M-a sărutat.

— Înţeleg, spuse Wednesday, şi aruncă o privire către femeia din pat. Mă întorc imediat, draga mea.

Traversară holul şi intrară în camera lui Shadow.

Wednesday aprinse lumina. Se uită la chiştocul de ţigară din

scrumieră. Se scărpină pe piept. Sfârcurile lui erau de culoare închisă, sfârcuri de om bătrân, iar părul de pe piept îi încărunţise. Într-o parte a pieptului avea o cicatrice albă.

Wednesday mirosi aerul, apoi ridică din umeri.

— Bine. Deci soţia ta moartă şi-a făcut apariţia. Te-ai speriat?

— Puţin.

— Foarte înţelept din partea ta. Pe mine, morţii mă

îngrozesc. Altceva?

— Sunt gata să plec din Eagle Point. Mama Laurei poate să

facă ce vrea cu lucrurile din apartament. Oricum, mă urăşte.

Sunt gata, dacă eşti şi tu.

Wednesday zâmbi:

— Asta-i o veste bună, băiete. Vom pleca mâine-dimineaţă.

Acum încearcă să dormi. Am nişte scotch în cameră, dacă

vrei să dormi. Da?

— Nu. O să mă descurc.

— Atunci, să nu mă mai deranjezi. Mă aşteaptă o noapte lungă.

— Nu dormi? întrebă Shadow, zâmbind.

— Nu. Somnul e supraestimat. Un obicei prost, pe care încerc să-l evit – în compania cuiva, dacă e posibil, iar domnişoara ar putea să se răcească dacă nu mă întorc repede la ea.

— Noapte bună, spuse Shadow.

— Chiar aşa o să fie, replică Wednesday, şi închise uşa în urma lui.

Shadow se aşeză pe pat. Mirosul de ţigară şi de chimicale zăbovea în aer. Îşi dori s-o fi plâns pe Laura – i se părea mai potrivit decât să fie tulburat de ea sau, după cum recunoştea acum, după ce ea plecase, puţin speriat de ea. Era timpul să