şi-i dădu cheia încăperii, constând într-un dreptunghi din plastic. Fata avea părul blond pal şi o figură de rozătoare, mai evidentă atunci când părea bănuitoare şi mai puţin vizibilă atunci când zâmbea. Şi de cele mai multe ori, îl privi pe Shadow bănuitoare. Refuză să-i spună numărul camerei lui Wednesday şi insistă să-i telefoneze ea acestuia ca să-i anunţe sosirea oaspetelui său.
Wednesday ieşi dintr-o cameră pe coridor şi-i făcu semn lui Shadow.
— Cum a fost înmormântarea? întrebă el.
— S-a terminat, răspunse Shadow.
— Vrei să discutăm despre asta?
— Nu.
— Bine, zise Wednesday rânjind. În ziua de azi se vorbeşte prea mult. Vorbe, vorbe, vorbe. Ţara asta ar duce-o mult mai bine dacă oamenii ar învăţa să sufere în tăcere. Ţi-e foame?
— Puţin.
— Aici n-au mâncare. Dar poţi să comanzi o pizza, şi ţi-o aduc în cameră.
Wednesday îl conduse în camera sa, care se afla vizavi de cea a lui Shadow. În cameră erau hărţi peste tot, despăturite, întinse pe pat, prinse pe pereţi. Wednesday făcuse semne pe hărţi cu markere în culori aprinse: verde fluorescent, roz ţipător şi portocaliu plin de viaţă.
— Am fost răpit de un puşti gras cu o limuzină, spuse Shadow. A zis să-ţi spun că vei fi azvârlit în lada de gunoi a istoriei, în timp ce oameni ca el se plimbă cu limuzinele pe
superautostrăzile vieţii. Ceva în genul ăsta.
— E un mucos, replică Wednesday.
— Îl cunoşti?
Wednesday ridică din umeri şi răspunse:
— Ştiu cine e. Indivizii n-au niciun indiciu, spuse el, aşezându-se cu zgomot pe singurul scaun din încăpere. N-au nici cel mai mic indiciu. Cât timp trebuie să mai stai în oraş?
— Nu ştiu. Probabil o săptămână. Presupun că trebuie să
strâng lucrurile Laurei, să rezolv cumva cu apartamentul, să
scap de hainele ei, chestii de felul ăsta. O s-o înnebunească
pe mama ei, dar femeia merită aşa ceva.
Wednesday dădu din capul său mare şi zise:
— Cu cât o să termini mai repede, cu atât o să plecăm mai repede din Eagle Point. Noapte bună.
Shadow traversă coridorul. Camera sa era un duplicat al celei aparţinând lui Wednesday, incluzând ilustraţia cu un apus sângeriu de pe perete, deasupra patului. Comandă o pizza cu brânză şi chiftele, apoi începu să umple cada turnând în apă toate sticluţele de şampon oferite de motel şi făcând multă spumă.
Era prea lung ca să stea întins în cadă, însă se aşeză în ea şi se desfătă pe cât era posibil. Shadow îşi făgăduise că o să
facă baie când va ieşi din închisoare, iar Shadow îşi ţinea promisiunile.
Pizza sosi la scurt timp după ce ieşi din cadă, iar Shadow o mâncă udând-o cu o bere fără alcool.
Deschise televizorul şi se uită la un episod din emisiunea lui Jerry Springer15 pe care îşi amintea că-l văzuse înainte de a intra în închisoare. Tema episodului era „Vreau să fiu prostituată”, şi câteva târfe în devenire, cele mai multe dintre ele femei, erau aduse în faţa publicului, care striga la ele şi le insulta; apoi un proxenet drapat în auriu îşi făcu apariţia şi le oferi slujbe în stabilimentul său, iar o fostă prostituată îi întrerupse pe toţi şi îi îndemnă să-şi caute un loc de muncă
15 Gerald Norman „Jerry” Springer – prezentator anglo-american de televiziune, cunoscut mai ales drept gazdă a emisiunii The Jerry Springer Show, iniţiată în anul 1991.
adevărat. Shadow închise televizorul înainte ca Jerry să
ajungă la concluzia acelei zile.
Shadow rămase întins în pat, gândindu-se: „E primul pat în care dorm ca om liber”. Gândul acesta îi făcu mai puţină
plăcere decât îşi imaginase că îi va face. Lăsă perdeaua netrasă şi urmări prin fereastră farurile maşinilor şi reclamele de la restaurant, mulţumit de ideea că afară era o altă lume, una în care putea să pătrundă oricând dorea.
Shadow s-ar fi putut duce să se culce în patul său, acasă, în apartamentul în care locuise împreună cu Laura, în patul în care dormise împreună cu Laura. Dar l-ar fi durut prea tare dacă ar fi stat acolo fără ea, înconjurat de lucrurile ei, de mirosul ei, de viaţa ei…
„Nu te duce acolo”, îşi spuse Shadow, şi hotărî să se gândească la altceva. Se gândi la trucurile cu monede. Ştia că nu avea personalitatea unui magician adevărat, că nu era în stare să brodeze poveşti atât de convingătoare, că nu voia să facă trucuri cu cărţi de joc, nici să scoată flori de hârtie din nimic. El voia doar să facă scamatorii cu monede, îi plăcea îndemânarea asta. Începu să facă o listă cu dispariţiile de monede pe care le reuşise, iar asta îi aminti de moneda pe care o aruncase în mormântul Laurei, apoi o auzi în minte pe Audrey care-i spunea că Laura murise cu scula lui Robbie în gură. Şi simţi din nou o mică durere în piept. Chiar în inimă.
„Fiecare oră te răneşte. Ultima te ucide. ” Unde auzise chestia asta? Nu-şi mai amintea. Putea simţi, undeva în adâncul său, furia şi suferinţa crescând, un nod tensionat la baza craniului, o strânsoare la tâmple. Inspiră pe nas şi expiră pe gură, încercând să scape de acea tensiune.
Se gândi la comentariul lui Wednesday şi zâmbi fără să
vrea. Shadow auzise prea mulţi oameni spunându-şi unul altuia să nu-şi reprime sentimentele, să-şi exteriorizeze emoţiile, să lase durerea să se ducă. Îşi zise că se puteau spune multe despre stăpânirea emoţiilor. Dacă te stăpâneşti suficient de tare şi suficient de mult, s-ar putea ca după un timp să nu mai simţi nimic.
Îl cuprinse somnul, fără să-şi dea seama.
Mergea…
Mergea printr-o cameră mai mare decât un oraş, şi peste tot erau statui, sculpturi şi imagini cioplite grosolan în piatră. Se afla lângă statuia unui fel de femeie – cu sâni goi, lăsaţi, ce-i atârnau pe piept, cu un şir de mâini retezate în jurul mijlocului, cu pumnale ascuţite în ambele mâini şi cu doi şerpi stând faţă în faţă, arcuiţi şi pregătiţi de atac, crescându-i din gât, în loc de cap. Era ceva profund tulburător în statuia aceea, o stranietate violentă, adâncă.
