Ce naiba a însemnat asta?
Ea se opri pe coridorul întunecat.
— Violetele? Au fost întotdeauna florile ei preferate. Când eram mici ne duceam să culegem împreună violete.
— Nu mă refeream la violete.
— Oh, întrebai de aia, zise ea, şi-şi şterse ceva invizibil de la colţul gurii. Am crezut că motivul este evident.
— Nu şi pentru mine, Audrey.
— Nu ţi-au spus? întrebă ea, cu o voce calmă, lipsită de orice emoţie. Nevasta ta a murit cu scula soţului meu în gură, Shadow.
Se întoarse, ieşi către parcare iar Shadow o urmări cum pleacă.
Bărbatul intră apoi din nou în capela funerară. Cineva ştersese deja scuipatul.
Nicio persoană din asistenţă nu îl privi pe Shadow în ochi.
Cei care se apropiară şi vorbiră totuşi cu el se limitară la strictul necesar, mormăind câteva condoleanţe stânjenite şi îndepărtându-se în grabă.
Shadow mâncă la Burger King, iar după prânz avu loc înmormântarea. Coşciugul de culoare crem al Laurei fu îngropat într-un cimitir mic, nonconfesional, de la marginea oraşului: o pajişte neîngrădită, deluroasă şi împădurită, plină
de pietre funerare din granit negru sau din marmură albă.
Shadow se duse la cimitir cu dricul capelei, împreună cu mama Laurei. Doamna McCabe părea să creadă că Laura
murise din vina lui Shadow.
— Dacă ai fi fost aici, zise ea, nu s-ar fi întâmplat nimic.
Nu pricep de ce s-a măritat cu tine. I-am spus asta. I-am spus de nenumărate ori. Dar copiii nu ascultă de mama lor.
Te-ai bătut? întrebă ea, după ce se uită mai atentă la faţa lui Shadow.
— Da, îi răspunse el.
— Eşti un sălbatic, zise ea, apoi tăcu şi-şi ţinu capul drept, privind în faţa ei.
Spre surpriza lui Shadow, Audrey Burton veni şi ea la funeralii şi stătu în spate. Serviciul religios se termină
repede, sicriul fu coborât în pământul rece iar oamenii plecară.
Shadow nu plecă. Rămase acolo cu mâinile în buzunare, tremurând, uitându-se la gaura din pământ.
Deasupra lui, cerul era cenuşiu precum fierul, neutru şi neted ca o oglindă. Continua să ningă din când în când, cu fulgi ce se roteau fantomatic.
Voia să-i spună ceva Laurei şi era pregătit să aştepte până
când avea să ştie ce trebuie să-i spună. Lumea începea să-şi piardă treptat lumina şi culoarea. Picioarele lui Shadow amorţiseră, iar mâinile şi faţa îl dureau din cauza frigului. Îşi îndesă mâinile în buzunare, ca să le încălzească, iar degetele lui se strânseră în jurul monedei de aur.
Se duse lângă mormânt.
— Asta-i pentru tine, zise el.
Peste sicriu fuseseră aruncate câteva lopeţi de pământ, însă groapa nu era nici pe departe plină. Shadow aruncă
moneda de aur în mormânt, apoi împinse mai mult pământ în groapă, ca să ascundă moneda de lăcomia groparilor. Îşi scutură pământul de pe mâini şi zise:
— Noapte bună, Laura.
După aceea adăugă:
— Îmi pare rău.
Îşi întoarse faţa către luminile oraşului şi începu să
meargă înapoi spre Eagle Point.
Motelul lui se afla la mai mult de trei kilometri distanţă, dar după ce petrecuse trei ani în închisoare îl încânta ideea
că poate, pur şi simplu, să meargă pe jos, să meargă veşnic dacă trebuia. Putea să meargă în continuare spre nord şi să
ajungă în Alaska, sau spre sud, până în Mexic şi mai departe. Putea să meargă până în Patagonia sau până în Tierra del Fuego. Ţara de Foc. Încercă să îşi aducă aminte de unde venea acest nume, şi îşi aminti că, pe când era încă un băieţel, citise despre indienii fără veşminte care stăteau ghemuiţi în jurul focurilor, pentru a se încălzi…
O maşină opri lângă el. Fereastra automobilului coborî.
— Shadow, vrei să te duc cu maşina? întrebă Audrey Burton.
