Se duseră pe scara din spate către bucătărie. Încăperea era vopsită în alb şi cafeniu, o încăpere sobră şi respectabilă.

Shadow avu impresia că arăta ca şi cum ar fi fost decorată

ultima oară prin 1920. Lângă un perete se afla un frigider uriaş. Jacquel îl deschise şi puse în el borcanele cu feliuţe de splină, de rinichi, de ficat şi de inimă. Scoase trei sticle cafenii. Ibis deschise un dulap cu uşi de sticlă şi luă trei pahare. Apoi îi făcu semn lui Shadow să se aşeze la masă.

După aceea turnă berea în pahare şi-i dădu unul lui Shadow şi altul lui Jacquel. Berea era bună, neagră şi amară.

— Bună bere! exclamă Shadow.

— O facem singuri, zise Ibis. În vremurile vechi, femeile 59 Ka – una dintre cele cinci părţi ale sufletului, conform mitologiei egiptene, reprezentând esenţa vitală care părăseşte corpul în momentul morţii.

făceau berea. Se pricepeau mai bine decât noi. Dar acum am rămas doar noi trei aici. Eu, el şi ea, spuse Ibis, făcând un gest către pisicuţa cafenie care dormea într-un coş din colţul încăperii. La început am fost mai mulţi. Dar Set s-a dus să

exploreze… când a fost asta, acum două sute de ani? Cam atât trebuie să fie… Am primit o carte poştală de la el, expediată din San Francisco, prin 1905,1906. Apoi nimic…

Cât despre Horus…

Ibis oftă şi clătină din cap.

— Îl mai întâlnesc uneori. Când merg cu maşina, spuse Jacquel, apoi sorbi din bere.

— O să muncesc în schimbul găzduirii, propuse Shadow.

Din moment ce tot sunt aici… Să-mi spuneţi ce trebuie să fac şi o să fac.

— O să găsim ceva pentru tine, îi făgădui Jacquel.

Pisicuţa cafenie deschise ochii şi se ridică în picioare. Veni lângă Shadow şi împinse cu capul în cizma lui. Shadow îşi întinse mâna stângă şi o scărpină pe frunte şi în spatele urechilor. Pisica se arcui, încântată, apoi îi sări în poală, se frecă de pieptul lui şi-i atinse nasul cu botul ei rece. După

aceea se încolăci în poala lui şi adormi. Shadow începu s-o mângâie. Pisica avea blana moale, era caldă şi plăcută. Se comporta ca şi cum poala lui Shadow era locul cel mai sigur din lume, iar bărbatul fu încântat.

Berea îi produse lui Shadow o ameţeală delicioasă.

— Camera ta e la capătul scării, lângă baie, îi zise Jacquel.

Hainele tale de lucru sunt în dulap, o să le găseşti. Presupun că vrei mai întâi să te speli şi să te razi.

Shadow făcu duş stând în cada de fontă şi se rase foarte nervos cu un brici împrumutat de Jacquel. Briciul era obscen de ascuţit şi avea mâner de sidef, iar Shadow bănui că era folosit pentru bărbieritul morţilor. Nu mai folosise niciodată

un brici, dar nu se tăie. Îşi spălă spuma de ras de pe faţă şi se privi în oglinda din baie, o oglindă pătată de muşte. Era plin de vânătăi: avea vânătăi proaspete pe piept şi pe braţe, care se suprapuneau pe cele mai vechi făcute de Mad Sweeney.

Apoi, ca şi cum altcineva i-ar fi împins mâna, duse lama

briciului la gât.

„Asta ar fi o cale de scăpare”, îşi zise el. „Una uşoară. Iar dacă exista cineva care putea să suporte asta, care să cureţe murdăria şi să-şi vadă de treabă, atunci aceia puteau fi doar cei doi indivizi care stăteau la masa din bucătărie, bând bere.

Scăpa de griji. Scăpa de Laura. Scăpa de mistere şi de conspiraţii. Scăpa de coşmaruri. Doar pace, linişte şi odihnă

veşnică. Doar o tăietură, de la o ureche la alta. Doar atât.”

Rămase locului, cu lama briciului la gât. Un strop de sânge se scurse din locul în care tăişul atingea pielea. Nu observase că se tăiase. „Vezi”, îşi spuse el şi aproape că auzi cuvintele, ca şi cum i-ar fi fost şoptite la ureche, „nu doare.

Lama e prea ascuţită ca să doară. O să se termine înainte să-ţi dai seama.”

Apoi uşa băii se deschise un pic, doar cât să-şi poată vârî capul pisicuţa cea cafenie, care scoase un mârâit, privindu-l curioasă.

— Credeam că am încuiat uşa, îi spuse el pisicii.

Închise briciul, îl puse pe marginea chiuvetei, îşi lipi pe tăietură o fâşie de hârtie igienică. Apoi îşi înfăşură un prosop în jurul mijlocului şi se duse în dormitorul alăturat.

Dormitorul – ca şi bucătăria – părea să fi fost decorat prin 1920. Lângă dulapul cu sertare şi oglindă se găseau un lavoar şi un urcior. Cineva întinsese pe pat nişte haine pentru el: un costum negru, o cămaşă albă, o cravată neagră, lenjerie albă, şosete negre. Pe covorul persan uzat, de lângă

pat, se afla o pereche de pantofi negri.

Se îmbrăcă. Hainele erau de bună calitate, deşi nu erau noi. Se întrebă cui aparţinuseră. Purta şosetele unui mort?

Umbla cu pantofii unui mort? Îşi aranjă cravata privindu-se în oglindă şi avu impresia că reflexia îi zâmbea sardonic.

Acum i se părea de neconceput că se gândise să-şi taie gâtul.

— Ascultă, zise el reflexiei sale, ştii ceva ce eu nu ştiu?

Apoi avu sentimentul că se purtase prosteşte.

Uşa se deschise un pic, iar pisica se strecură prin deschizătură şi traversă încăperea, apoi se urcă pe pervazul ferestrei.

— Ascultă, îi zise Shadow pisicii, am închis uşa aia. Ştiu că am închis uşa.

Pisica îl privi cu ochii ei de un galben-închis, culoarea chihlimbarului. Apoi sări de pe pervaz pe pat, se încovrigă şi adormi imediat, un covrig de pisică pe cuvertura veche.

Shadow lăsă uşa dormitorului deschisă, pentru ca pisica să poată ieşi şi încăperea să se aerisească, apoi coborî.

Treptele scârţâiră, protestând împotriva apăsării şi cerând să

fie lăsate în pace.

— La naiba, arăţi foarte bine, zise Jacquel, care aştepta la capătul inferior al scării, îmbrăcat într-un costum negru, asemănător cu cel al lui Shadow. Ai condus vreodată un dric?

— Nu.

— Există un început pentru toate. E parcat în faţă.

Murise o bătrână. Se numea Lila Goodehild. Sub îndrumarea domnului Jacquel, Shadow duse targa pliantă de aluminiu până în dormitor şi o desfăcu lângă patul ei. Apoi luă un sac transparent, albastru, din plastic, îi trase fermoarul, deschizându-l, şi-l întinse pe pat, alături de femeia moartă. Bătrâna purta o cămaşă de noapte roz şi un halat. Shadow o ridică – era uşoară ca un fulg o înfăşură

într-un cearşaf şi o puse în sacul de plastic. Trase fermoarul, închizând sacul, apoi îl puse pe targă. În timpul acesta, Jacquel discuta cu un bărbat foarte bătrân, care fusese căsătorit cu Lila Goodehild pe vremea când aceasta era în viaţă. Sau, mai bine zis, Jacquel asculta, în timp ce bătrânul vorbea. Soţul răposatei îi povestea cât de nerecunoscători fuseseră copiii – şi nepoţii –, cu toate că nu era vina lor, ci a părinţilor lor, mărul nu cade departe de copac, el credea că-i educase mai bine…

Shadow şi Jacquel duseră targa încărcată pe scara îngustă. Bătrânul îi urmă, vorbind în continuare, în principal despre bani, despre invidie şi despre nerecunoştinţă. Mergea încălţat în papuci. Shadow ţinu de capătul mai greu al tărgii cât timp coborâră scara şi ajunseră în stradă, unde îi desfăcu roţile şi o împinse pe trotuarul acoperit de gheaţă până la