Femeia îşi şterse nasul şi-i explică:
— Aveţi nubărul de telepon. Îndâlnirile se fac dubai prin telepon.
— Înţeleg, răspunse Salim.
Apoi zâmbi. Fuad îi spusese de mai multe ori, înainte să
plece din Moscat, că un vânzător în America este ca un om în pielea goală dacă nu zâmbeşte.
— O să telefonez mâine, zise el.
Îşi luă servieta şi coborî treptele până în stradă, unde ploaia rece se transformase în lapoviţă. Salim se gândi la drumul lung prin frig până la hotelul din Strada 46, la greutatea servietei cu mostre, apoi se duse pe marginea trotuarului şi făcu semn fiecărei maşini galbene care se apropia, indiferent dacă lumina de deasupra era aprinsă sau nu, şi fiecare taxi trecu pe lângă el.
Una dintre maşini acceleră în timp ce trecea, o roată
pătrunse într-o groapă plină cu apă şi stropi cu noroi rece pantalonii şi pardesiul lui Salim. Pentru o clipă, acesta se gândi să se arunce în faţa uneia dintre maşinile ce treceau în viteză, apoi îşi dădu seama că pe cumnatul său îl va interesa mai mult soarta servietei cu mostre decât cea a lui Salim şi că gestul său nu o va întrista decât pe iubita lui soră, nevasta lui Fuad (pentru că Salim fusese întotdeauna un motiv de necazuri pentru părinţii săi, iar întâlnirile sale romantice fuseseră întotdeauna scurte şi relativ anonime). Pe de altă parte, se îndoia că maşinile aveau o viteză suficient de mare ca să-l omoare într-adevăr.
Un taxi rablagit opri lângă el şi Salim urcă în maşină, bucuros să-şi abandoneze gândurile sumbre.
Bancheta din spate era cârpită cu bandă adezivă cenuşie.
Placa de plexiglas dintre el şi şofer, pe jumătate deschisă, era acoperită cu bilete care-l avertizau să nu fumeze şi-i spuneau cât trebuie să plătească până la diferite aeroporturi. Vocea înregistrată a unei celebrităţi de care el nu auzise niciodată îi aminti să-şi pună centura de siguranţă.
— La hotelul Paramount, vă rog, zise Salim.
Şoferul mormăi ceva şi porni maşina, pătrunzând în trafic.
Tipul era neras, purta un pulover gros, de culoarea prafului,
şi ochelari negri de soare. Vremea era înnorată şi se însera, iar Salim se întrebă dacă individul avea probleme cu ochii.
Ştergătoarele mânjeau imaginea străzii, transformând-o întrun cenuşiu amestecat cu pete de lumini.
Un camion apăru de nicăieri şi se vârî în faţa lor, iar şoferul înjură, pomenind barba Profetului.
Salim se uită la numele de pe bordul maşinii, dar nu reuşi să-l citească.
— De câte vreme conduci taxiul, prietene? îl întrebă el pe şofer, folosind limba sa maternă.
— De zece ani, îi răspunse omul, în aceeaşi limbă. De unde eşti?
— Din Moscat, îi răspunse Salim. Din Oman.
— Din Oman. Am fost în Oman. Cu mult timp în urmă. Ai auzit de oraşul Ubar? întrebă şoferul.
— Am auzit, îi răspunse Salim. Oraşul Dispărut al Turnurilor. L-au descoperit în deşert, acum cinci sau zece ani, nu mai ţin minte exact când. Ai făcut parte din expediţia care a săpat acolo?
— Cam aşa ceva. A fost un oraş grozav, spuse şoferul. În majoritatea nopţilor poposeau acolo trei, poate chiar patru mii de oameni. Fiecare călător se odihnea în Ubar, cânta muzica, vinul curgea ca apa, iar apa curgea şi ea, şi de aceea exista oraşul.
— Aşa am auzit şi eu, spuse Salim. Apoi oraşul a pierit.
Când? Acum o mie de ani? Acum două mii de ani?
Taximetristul nu răspunse. Maşina opri la un semafor. Se aprinse lumina verde, dar şoferul nu porni, în ciuda claxonatului ce izbucni imediat în spatele lor. Salim ezită o clipă, apoi întinse mâna prin gaura din plexiglas şi atinse umărul taximetristului. Omul tresări, apăsă pe acceleraţie, iar maşina se năpusti în intersecţie.
Şoferul începu să înjure în engleză.
— Cred că eşti foarte obosit, prietene, zise Salim.
— Conduc taxiul ăsta uitat de Allah de treizeci de ore. E
prea mult. Înainte de asta am dormit doar cinci ore şi mai înainte am şofat paisprezece ore. Ducem lipsă de oameni, înainte de Crăciun…
— Sper că ai câştigat o mulţime de bani, zise Salim.
Şoferul oftă şi-i răspunse:
— Nu prea mult. În dimineaţa asta am dus un om din Strada 51 la aeroportul din Newark. Când am ajuns, tipul a fugit în aeroport, iar eu nu l-am mai găsit. Am pierdut cincizeci de dolari, pe care am fost nevoit să-i dau din banii mei.
— Eu am pierdut ziua de azi aşteptând să mă întâlnesc cu un om care nu voia să mă vadă. Cumnatul meu mă urăşte.
Sunt în America de o săptămână şi n-am făcut altceva decât să-mi irosesc banii. N-am vândut nimic.
— Ce vinzi?
— Rahaturi. Fleacuri fără valoare, brelocuri şi bibelouri pentru turişti. Rahaturi urâte, ieftine, stupide, groaznice.
Taximetristul suci volanul spre dreapta, ocolind ceva, apoi conduse mai departe. Salim se întrebă cum de vedea să
