îngheţată. O auzi pe şoferiţă spunând că au ajuns în Pinewood şi că „oprim aici pentru zece minute, apoi pornim din nou la drum; cei care vor să fumeze sau să-şi dezmorţească picioarele să profite de ocazie”.

Shadow coborî din maşină. Autobuzul parcase lângă o altă

benzinărie rurală, asemănătoare celei din care plecaseră.

Şoferiţa ajută două adolescente să urce, punându-le valizele

în compartimentul pentru bagaje.

— Mergeţi la Lakeside, nu-i aşa? întrebă şoferiţă, când îl văzu pe Shadow.

Acesta îi răspunse, somnoros, că aşa era.

— E un oraş bun, zise femeia. Uneori mă gândesc că, de-ar trebui să mă mut, m-aş stabili în Lakeside. E cel mai frumos oraş pe care l-am văzut vreodată. Locuiţi de mult timp acolo?

— E prima mea vizită.

— Să mâncaţi un pateu de la Mabel pentru mine.

Shadow decise să nu-i ceară lămuriri, dar o întrebă:

— Am vorbit cumva în somn?

— Eu nu v-am auzit, îi răspunse femeia.

Apoi se uită la ceas şi zise:

— Să ne întoarcem în autobuz. O să vă anunţ când ajungem în Lakeside.

Cele două fete care urcaseră în Pinewood – niciuna dintre ele nu părea să aibă mai mult de paisprezece ani – se aşezaseră pe scaunele din faţa lui. Ascultându-le fără să

vrea, Shadow deduse că erau prietene, nu surori. Una dintre ele nu ştia aproape nimic despre sex, dar ştia multe despre animale, lucrase sau petrecuse mult timp într-un adăpost pentru animale, pe când cealaltă nu era interesată de animale şi, înarmată cu sute de informaţii strânse de pe internet sau de la televizor, îşi închipuia că ştie multe despre sexualitatea umană. Shadow o asculta cu o fascinaţie îngrozită şi amuzată pe fata care-şi închipuia că-i o deplină

cunoscătoare a lumii şi descria amănunţit felul în care poţi folosi tablete Alka-Seltzer66 ca să practici sex oral.

Le asculta pe amândouă – pe fata care iubea animalele şi pe cea care ştia de ce tabletele Alka-Seltzer sunt mai bune pentru sexul oral chiar şi decât bomboanele mentolate Altoids până când acestea ajunseră cu bârfa şi la ultima Miss Lakeside, care, după cum ştia toată lumea, pusese mâna sa 66 Alka-Seltzer – medicament lansat în 1931 sub forma unor tablete efervescente, o combinaţie de aspirină şi bicarbonat de sodiu recomandată împotriva durerilor de cap şi de stomac.

murdară pe eşarfă şi pe coroniţă abia după ce flirtase cu membrii masculini ai juriului.

Apoi Shadow începu să nu mai fie atent, să ignore totul cu excepţia vuietului şoselei, şi doar din când în când mai auzea fragmente de conversaţie.

„Goldie e un câine bun, e un retriever de rasă, dacă tata ar fi de acord, el dă din coadă de fiecare dată când mă vede.”

„E Crăciun, o să mă lase să conduc snowmobilul.”

„Poţi să-ţi scrii numele cu limba pe o parte a sculei lui.”

„Îmi lipseşte Sandy.”

„Da, şi eu îi simt lipsa.”

„S-a anunţat că în noaptea asta vor fi cincisprezece centimetri, dar exagerează, întotdeauna exagerează în privinţa vremii şi nimeni nu le telefonează…”

Apoi frânele autobuzului scrâşniră, şoferiţa strigă

„Lakeside!” iar uşa se deschise. Shadow urmă fetele în parcarea puternic luminată a unui magazin de aparatură

video şi a unui salon de bronzat, care era şi staţie pentru autobuzele Greyhound. Aerul era îngrozitor de rece, dar de un rece proaspăt, care-l trezi. Shadow privi luminile oraşului, ce se întindeau spre sud şi spre vest, apoi suprafaţa albă a lacului îngheţat, dinspre est.

Fetele rămăseseră în parcare, bătând din picioare şi frecându-şi mâinile de zor. Una dintre ele, cea mai mică, îi aruncă o privire lui Shadow şi zâmbi stânjenită atunci când îşi dădu seama că o văzuse uitându-se la el.

— Crăciun fericit! le ură Shadow.

— Da, răspunse cealaltă fată, care avea probabil un an mai mult decât prima. Crăciun fericit şi dumneavoastră!

Fata avea păr roşu ca morcovul şi nas cârn, acoperit cu sute de pistrui.

— Aveţi un oraş frumos, le spuse Shadow.

— Nouă ne place, spuse cea mai tânără, cea căreia îi plăceau animalele, apoi zâmbi timidă, scoţând la iveală benzi albastre de cauciuc întinse peste dinţii din faţă. Semănaţi cu cineva, zise ea, pe un ton grav. Sunteţi fratele sau fiul cuiva?

— Alison, tare proastă mai eşti! zise prietena ei. Orice om este fiul sau fratele cuiva.

— Nu asta am vrut să spun, zise Alison.

Lumina farurilor îi cuprinse pe toţi, într-o clipă albă, strălucitoare. Dincolo de faruri se afla o dubă cu o mamă în ea, iar fetele urcară de îndată, cu bagaje cu tot, şi-l lăsară pe Shadow singur în parcare.

— Tinere! Pot să te ajut cu ceva? îl întrebă pe Shadow un bătrân care stătea în uşa magazinului de aparatură video şi-şi scotea cheile din buzunar. Magazinul nu-i deschis de Crăciun, dar am venit să întâmpin autobuzul şi să mă asigur că-i totul în regulă. Nu pot să stau liniştit dacă vreun suflet sărman are necazuri de Crăciun.

Era suficient de aproape pentru ca Shadow să-i vadă

figura bătrână dar plină de mulţumire, figura unui om care sorbise din oţetul vieţii şi descoperise, în timp, că-i de fapt whisky, şi încă un whisky bun.

— Puteţi să-mi daţi numărul companiei locale de taxiuri? îl rugă Shadow.

— Pot, răspunse bătrânul, dar la ora asta Tom e în pat, şi chiar dacă o să-l trezeşti n-o să obţii mare lucru, pentru că l-am văzut mai devreme la Buck Stops Here67 şi era foarte vesel. Chiar foarte vesel. Unde vrei să te duci?

Shadow îi arătă cartonaşul cu adresa, legat de cheia de uşă.

— Da, e la zece, poate douăzeci de minute de mers, dincolo de pod. Nu-i nicio plăcere pe frigul ăsta, iar când nu ştii unde te duci, drumul pare mai lung – ai remarcat chestia asta?

Prima dată durează o veşnicie, iar după aceea doar o clipă.

— Da, îl aprobă Shadow. Nu m-am gândit niciodată la treaba asta, dar cred că-i adevărată.

Bătrânul dădu din cap, iar faţa i se strâmbă într-un rânjet.

— Ce naiba, doar e Crăciunul! O să te duc până acolo cu Tessie.