vadă. Mie personal – şi vorbesc acum în calitate de abonat la Scientific American – îmi e milă de profesionişti de fiecare dată când aceştia găsesc un alt craniu care-i zăpăceşte, ceva ce aparţine unui popor nepotrivit ori statui şi artefacte care-i încurcă. Mi-e milă de ei pentru că vorbesc de lucruri ciudate, dar n-ar discuta de lucruri imposibile, pentru că de îndată ce un lucru este considerat imposibil, nu mai are credibilitate, indiferent dacă-i adevărat sau nu. Uite, avem de-a face cu un craniu care arată că ainu, rasa aborigenă din Japonia, a ajuns în America în urmă cu nouă mii de ani. Alt craniu arată că la aproape două mii de ani după aceea polinezienii au ajuns în California. Şi toţi savanţii se ceartă şi se întreabă
cine descinde din cine, neînţelegând nimic. Doar Cerul ştie ce-o să se întâmple dacă o să descopere tunelurile de refugiu
ale indienilor hopi. Stai să vezi câte lucruri ar răsturna treaba asta! O să mă întrebi dacă irlandezii au venit în America în Evul Mediu timpuriu. Sigur că au venit, ca şi cei din Ţara Galilor, ca şi vikingii, în timp ce africanii de pe coasta de vest – zona care a fost numită mai târziu Coasta Sclavilor sau Coasta de Fildeş – făceau comerţ cu America de Sud iar chinezii vizitau Oregonul, pe care l-au numit Fu Sang. Bascii şi-au stabilit tabere secrete şi sacre de pescuit pe coastele insulei Terra Nova în urmă cu douăsprezece veacuri. Presupun că acum o să-mi spui: „Domnule Ibis, oamenii ăia erau primitivi, nu aveau comunicaţii prin radio, nici vitamine, nici avioane cu reacţie”.
Shadow nu spusese nimic şi nici nu avea de gând să
spună, dar îşi dădu seama ce i se cerea, aşa că zise:
— Şi nu erau?
Ultimele frunze uscate ale toamnei trosneau sub tălpile lor, uscate de iarnă.
— Greşeala constă în credinţa că oamenii nu călătoreau cu bărcile pe distanţe lungi înainte de Columb. Dar Noua Zeelandă, Tahiti şi nenumărate insule din Pacific au fost colonizate de oameni care au ajuns acolo cu bărcile şi a căror pricepere la navigaţie l-ar fi făcut de ruşine pe Columb; iar bogăţia Africii provenea din comerţ, deşi acesta se făcea îndeosebi în est, cu India şi cu China. Poporul meu, oamenii de pe Nil, a descoperit devreme că poţi face ocolul lumii cu o barcă din trestii dacă ai suficientă răbdare şi destule urcioare cu apă dulce. Vezi, cea mai mare problemă a venirii în America în vremurile de demult a fost că aici nu erau prea multe mărfuri căutate de comercianţi. Şi era mult prea departe.
Ajunseră la o casă mare, construită în stilul pe care oamenii îl numeau „Queen Anne”. Shadow se întrebă cine fusese regina Anne şi de ce-i plăcuse atât de mult modelul de casă al familiei Addams. Era singura clădire din tot cvartalul care nu avea ferestre cu pervaz. Intrară pe poartă şi ocoliră
clădirea, până la uşa din spate.
Pătrunseră pe o uşă lată, dublă, pe care domnul Ibis o descuie folosind una dintre cheile din legătura pe care o
scoase din buzunar, şi ajunseră într-o încăpere mare, neîncălzită, în care se aflau două persoane: un bărbat foarte înalt, cu pielea închisă la culoare, ce ţinea în mână un scalpel imens din metal, şi o fată moartă, o adolescentă
întinsă pe un obiect lung din porţelan – care semăna cu o masă, dar şi cu o chiuvetă.
Pe perete, deasupra cadavrului, era fixat un panou de lemn, iar pe acesta fuseseră prinse în pioneze mai multe fotografii ale fetei. În una dintre ele – o poză pentru legitimaţia de elev – fata zâmbea. În alta era împreună cu alte trei fete; purtau robe de absolvire, iar părul negru îi fusese împletit deasupra capului într-un coc complicat.
Acum ea zăcea pe porţelan, iar părul îi atârna pe umeri, plin de sânge uscat.
— Acesta este partenerul meu, domnul Jacquel, zise Ibis.
— Ne-am mai întâlnit, spuse Jacquel. Scuză-mă că nu-ţi strâng mâna.
Shadow se uită la fata de pe masă şi întrebă:
— Ce s-a întâmplat cu ea?
— Nu s-a priceput să-şi aleagă prietenul, îi răspunse Jacquel.
— De obicei, o asemenea greşeală nu e fatală, spuse domnul Ibis, apoi oftă. De data asta a fost. Băiatul era beat şi avea un cuţit, iar fata i-a spus că e gravidă. El n-a crezut că
este tatăl…
— A fost înjunghiată… zise domnul Jacquel, şi începu să
numere.
Se auzi un clic atunci când apăsă cu piciorul pe un comutator de pe podea, pornind un dictafon mic de pe masa alăturată.
— … de cinci ori. Există trei răni de cuţit în partea stângă
din faţă a pieptului. Prima se află între al patrulea şi al cincilea spaţiu intercostal, la mijlocul marginii sânului stâng, cu o lungime de doi virgulă doi centimetri; a doua şi a treia rană sunt prin porţiunea inferioară a sânului stâng, penetrează al şaselea spaţiu intercostal, se suprapun şi măsoară trei centimetri. Mai există o rană cu lungimea de doi centimetri în partea superioară stângă a pieptului, în al
doilea spaţiu intercostal, şi o rană lungă de cinci centimetri şi cu adâncimea de zero virgulă şase centimetri în deltoidul stâng, o tăietură. Toate rănile din piept sunt înjunghieri profunde. Nu există alte răni externe vizibile.
După aceea, Jacquel ridică piciorul de pe comutatorul aflat pe podea. Shadow observă un microfon mic care atârna deasupra mesei de îmbălsămare.
— Sunteţi şi medic legist? întrebă el.
— Pe aici, medicul legist este numit pe criterii politice, zise Ibis. Slujba lui e să dea un şut cadavrului. Dacă acesta nu-i dă şi el la rândul lui un şut, atunci medicul legist semnează
certificatul de deces. Jacquel este ceea ce se numeşte un
„prosector”58. Lucrează pentru judecătorul de instrucţie al comitatului. Face autopsii şi ia probe de ţesuturi pentru analize. A fotografiat deja rănile fetei.
Jacquel nu-i băgă în seamă. Luă un scalpel mare şi făcu o incizie în formă de „V”, de la ambele clavicule până la stern, apoi transformă „V”-ul într-un „Y”, printr-o incizie adâncă de la stern la pubis. După aceea luă ceva care arăta ca o bormaşină mică, grea, cromată, în care era fixată o lamă
rotundă de ferăstrău, de mărimea unui medalion. Porni aparatul şi tăie coastele din ambele părţi ale sternului.
Fata se deschise ca o poşetă.
Shadow simţi brusc un miros puternic, neplăcut, usturător.
— Credeam că mirosul va fi mai rău, zise el.
— E încă proaspătă, îi răspunse Jacquel. Iar intestinele n-au fost găurite, de aceea nu miroase a rahat.
Shadow se trezi uitându-se în altă parte, nu din cauza scârbei, cum s-ar fi aşteptat, ci dintr-o dorinţă ciudată de a respecta intimitatea fetei. I se părea dificil să existe ceva mai nud decât chestia aia despicată.
