Jacquel scoase intestinele, lucind încolăcite ca nişte şerpi în pântecul fetei, sub stomac şi adânc sub pelvis. Le trecu apoi printre degete, centimetru cu centimetru, şi le descrise 58 Prosector – persoană specializată în efectuarea disecţiilor şi a autopsiilor.
la microfon drept normale, după care le puse într-o găleată
de pe podea. Extrase tot sângele din pieptul cadavrului cu o pompă cu vid şi-i măsură volumul. Apoi îi cercetă interiorul pieptului. Spuse în microfon:
— Există trei laceraţii în pericard, care este plin cu sânge lichid şi închegat.
După aceea scoase fiecare plămân. Cel stâng fusese înjunghiat şi se dezumflase pe jumătate. Jacquel cântări plămânii, apoi inima, după care fotografie rănile. Tăie din fiecare plămân câte o bucăţică de ţesut şi le puse într-un borcan.
— Formaldehidă, îi explică în şoaptă domnul Ibis lui Shadow.
Jacquel continuă să vorbească la microfon, descriind ceea ce făcea, în timp ce scotea ficatul, stomacul, splina, pancreasul, ambii rinichi, uterul şi ovarele. Cântări fiecare organ, le declară normale şi fără răni. Luă din fiecare organ câte o feliuţă şi le puse într-un borcan cu formaldehidă.
Tăie din inimă, din ficat şi dintr-un rinichi câte o feliuţă
suplimentară. Bucăţile acelea le mestecă încet, în timp ce lucra.
Cumva, lucrul acesta i se păru lui Shadow ceva bun, plin de respect şi fără pic de obscenitate.
— Deci vrei să stai un timp la noi, zise Jacquel, mestecând feliuţa din inima fetei.
— Dacă mă primiţi, răspunse Shadow.
— Sigur că te primim, zise domnul Ibis. Nu avem niciun motiv să nu te primim, iar camere sunt destule. Vei fi sub protecţia noastră cât timp vei fi aici.
— Sper că nu te deranjează să dormi sub acelaşi acoperiş
cu morţii, spuse Jacquel.
Shadow îşi aminti de atingerea buzelor Laurei, amare şi reci. Zise:
— Nu, atâta timp cât rămân morţi.
Jacquel se întoarse şi-l privi cu ochii săi căprui şi adânci, enigmatici şi reci ca ai câinilor deşertului, şi-i spuse doar:
— Aici morţii rămân morţi.
— Am impresia că morţii se întorc destul de uşor.
— Nici vorbă, îi răspunse Ibis. Chiar şi zombii sunt făcuţi din oameni vii. Puţin praf, puţin descântec, puţin elan şi ai obţinut un zombi. Zombii trăiesc, însă cred că sunt morţi.
Dar să aduci cu adevărat morţii înapoi la viaţă, în trupurile lor… asta cere multă putere, zise el.
Apoi adăugă, după o scurtă ezitare:
— În ţara cea veche, în vremurile de demult, era mai uşor.
— Poţi să legi ka-ul59 unui om de trupul său pentru cinci mii de ani, spuse Jacquel. Să-l legi sau să-l dezlegi. Dar asta se făcea cu mult timp în urmă.
Apoi luă toate organele pe care le scosese şi le aşeză la loc, cu respect, în cavitatea trupului. Puse la loc şi intestinele, şi sternul, apoi trase marginile pielii până când acestea se uniră. După aceea luă un ac gros şi o aţă şi cusu tăietura, cu mişcări iuţi, aşa cum se coase o minge de baseball. Cadavrul fu transformat iarăşi dintr-o grămadă de carne în fată.
— Aş vrea o bere, zise Jacquel, şi-şi scoase mănuşile de cauciuc, aruncându-le în lada de gunoi.
Îşi aruncă apoi halatul cafeniu-închis la coş, după care luă
tava cu borcane pline cu feliuţe de organe roşii, cafenii şi stacojii şi-i întrebă:
— Mergem?
Se duseră pe scara din spate către bucătărie. Încăperea era vopsită în alb şi cafeniu, o încăpere sobră şi respectabilă.
Shadow avu impresia că arăta ca şi cum ar fi fost decorată
ultima oară prin 1920. Lângă un perete se afla un frigider uriaş. Jacquel îl deschise şi puse în el borcanele cu feliuţe de splină, de rinichi, de ficat şi de inimă. Scoase trei sticle cafenii. Ibis deschise un dulap cu uşi de sticlă şi luă trei pahare. Apoi îi făcu semn lui Shadow să se aşeze la masă.
După aceea turnă berea în pahare şi-i dădu unul lui Shadow şi altul lui Jacquel. Berea era bună, neagră şi amară.
— Bună bere! exclamă Shadow.
— O facem singuri, zise Ibis. În vremurile vechi, femeile 59 Ka – una dintre cele cinci părţi ale sufletului, conform mitologiei egiptene, reprezentând esenţa vitală care părăseşte corpul în momentul morţii.
făceau berea. Se pricepeau mai bine decât noi. Dar acum am rămas doar noi trei aici. Eu, el şi ea, spuse Ibis, făcând un gest către pisicuţa cafenie care dormea într-un coş din colţul încăperii. La început am fost mai mulţi. Dar Set s-a dus să
exploreze… când a fost asta, acum două sute de ani? Cam atât trebuie să fie… Am primit o carte poştală de la el, expediată din San Francisco, prin 1905,1906. Apoi nimic…
Cât despre Horus…
Ibis oftă şi clătină din cap.
