— Uită-te la mine şi la Ibis. În câţiva ani o să fim şomeri.
Am pus ceva deoparte pentru anii de sărăcie, dar anii de sărăcie ţin de multă vreme şi fiecare an e mai sărac decât cel de dinaintea lui. Horus e nebun, îşi petrece timpul sub formă
de şoim, mănâncă doar animale ucise de maşini pe şosea, ce fel de viaţă e asta? Ai văzut-o pe Bast61. Iar noi suntem într-o formă mai bună decât majoritatea celorlalţi. Putem spera că
o să ne descurcăm şi în continuare. Majoritatea fraierilor răspândiţi prin lume nu-s într-o asemenea situaţie. E ca şi în afacerile cu pompele funebre: tipii cei mari te vor cumpăra într-o zi, fie că vrei, fie că nu vrei, pentru că-s mai mari, mai 61 Bast (Bastet) – zeiţă egipteană, reprezentată iniţial ca leoaică, apoi ca pisică.
eficienţi şi pentru că le merge. Nu poţi să schimbi nimic luptând, pentru că noi am pierdut deja această bătălie încă
din momentul în care am venit în ţara asta înverzită, cu sute de ani, cu o mie sau cu zece mii de ani în urmă. Noi am venit aici şi Americii nu i-a păsat de sosirea noastră. Aşa că o să
fim cumpăraţi ori supuşi la presiuni până când o să cedăm.
Deci, în concluzie, da, ai dreptate, vine furtuna.
Shadow coti pe o stradă în care casele erau toate moarte, cu excepţia uneia singure. Jacquel îi zise:
— Trage pe aleea din spate.
Shadow merse cu spatele până când ajunse cu dricul lângă uşa dublă din dosul casei. Ibis deschise uşa maşinii şi pe cea a clădirii, Shadow dezlegă targa şi o scoase afară.
Picioarele cu roţi se întinseră din nou de îndată ce trecură de bara de protecţie. Apoi Shadow împinse targa până la masa de îmbălsămare. Acolo o luă pe Lila Goodehild, cu sac cu tot, ţinând-o în braţe ca pe un copil ce dormea, şi o aşeză cu grijă
pe masa răcoroasă, de parcă i-ar fi fost teamă să n-o trezească.
— Am o placă pentru mutat, îi zise Jacquel. Nu trebuie s-o cari în braţe.
— Nu-i nimic, îi răspunse Shadow, care începuse să
vorbească în felul lui Jacquel. Sunt un tip solid. Nu mă
deranjează.
Pe când era copil, Shadow fusese prea mic pentru vârsta sa, numai pielea şi os. Singura lui fotografie din copilărie care-i plăcuse suficient de mult Laurei ca s-o înrămeze arăta un puşti solemn, cu părul zburlit şi cu ochii negri, care stătea lângă o masă încărcată cu torturi şi cu prăjituri.
Shadow îşi spuse că fotografia fusese făcută la o petrecere de Crăciun la vreo ambasadă, pentru că puştiul era îmbrăcat în hainele lui cele mai bune şi purta cravată.
Shadow şi mama sa se mutaseră des, la început prin Europa, din ambasadă în ambasadă – mama sa lucra pentru Ministerul de Externe, ca transmisionistă, transcria şi trimitea telegrame secrete în toată lumea –, apoi, când el împlinise opt ani, se întorseseră în Statele Unite, unde mama sa – care se săturase să aibă mereu aceeaşi slujbă – se muta
fără încetare dintr-un oraş în altul, petrecând un an într-un loc, un an în altul. Nu stăteau suficient timp undeva pentru ca Shadow să apuce să-şi facă prieteni, să se simtă acasă, să
se relaxeze. Iar Shadow era doar un copilaş…
Crescuse repede. În primăvara celui de-al treisprezecelea an din viaţa sa, nişte puşti se luaseră de el, atrăgându-l în bătăi pe care ştiau că nu le pot pierde şi după care Shadow se ducea – furios şi de multe ori plângând – la toaleta băieţilor, ca să-şi spele noroiul şi sângele de pe faţă înainte să-l vadă cineva. Apoi venise vara, o vară lungă, magică, cea de-a treisprezecea din viaţa lui, pe care Shadow şi-o petrecuse având grijă să nu-i întâlnească pe băieţii mai mari, înotând într-o piscină şi citind cărţi din biblioteca aflată în apropiere. La începutul verii abia putea să înoate. La sfârşitul lunii august străbătea bazinul de mai multe ori, într-un craul ce nu-i cerea mare efort, sărea de la trambulina cea mai înaltă şi căpătase o culoare cafenie de la soare. În septembrie se întorsese la şcoală şi descoperise că băieţii care-l chinuisem erau mici şi slabi, incapabili să-l deranjeze cu ceva. Cei care încercaseră fuseseră învăţaţi – iute şi dureros –
cum să se poarte. Shadow descoperise că s-a redefinit: nu mai putea rămâne un copil liniştit, ce se străduia să treacă
neobservat. Era prea mare pentru aşa ceva, era remarcat imediat. La sfârşitul anului făcea parte din echipa de înot şi din cea de haltere, iar antrenorul încerca să-l convingă să
facă parte şi din cea de triatlon. Îi plăcea să fie solid şi puternic. Acest lucru îi dădea o identitate. Fusese un băiat timid, liniştit, cu nasul în cărţi, iar lucrul ăsta se dovedise a fi dureros. Acum era un băiat solid şi tâmp, şi nimeni nu se aştepta să fie în stare de altceva decât să mute singur o canapea dintr-o cameră în alta.
Nimeni înainte de Laura, în orice caz.
Domnul Ibis pregătise prânzul: orez şi legume fierte pentru el şi pentru domnul Jacquel.
— Eu nu mănânc carne, îi explică el lui Shadow. Iar Jacquel face rost de carnea de care are nevoie în timp ce lucrează.
Lângă farfuria lui Shadow se afla o cutie cu bucăţi de pui luate de la KFC şi o sticlă de bere.
Era mai multă carne decât putea mânca, aşa că Shadow o împărţi cu pisica, după ce îndepărtă pielea şi crusta de aluat şi după ce rupse carnea în bucăţi mici.
— În închisoare era un tip numit Jackson, povesti Shadow în timp ce mânca. Lucra la biblioteca închisorii. Mi-a spus că
firma şi-a schimbat numele din Kentucky Fried Chicken62 în KFC pentru că nu mai oferea carne de pui, ci carnea unor chestii modificate genetic, un soi de miriapozi fără cap, alcătuiţi din segmente compuse din picioare, piept şi aripi.
Chestiile alea erau hrănite prin tuburi. Tipul spunea că din cauza asta, guvernul interzisese firmei să mai utilizeze cuvântul „pui”.
Domnul Ibis ridică din sprâncene şi întrebă:
— Crezi că-i adevărat?
— Nu. Dar fostul meu coleg de celulă, Low Key, mi-a spus că denumirea a fost schimbată pentru că termenul „prăjit”
devenise neagreat. Poate că doreau să-i facă pe oameni să
creadă că puii se găteau singuri…
După cină, Jacquel se scuză şi se duse în morgă. Ibis merse în birou, să scrie. Shadow mai rămase un timp în bucătărie, hrănind pisicuţa cea cafenie cu bucăţi de piept de pui şi sorbind din bere. Când berea şi puiul se terminară, spălă farfuriile şi tacâmurile, le puse să se usuce, apoi urcă
