— Da, zise poliţistul, şi pe mine m-a luat prin surprindere.

Eram prea ocupat cu încălzirea globală. Eu sunt Chad Mulligan, şeful poliţiei din Lakeside.

— Mike Ainsel.

— Bună, Mike. Te simţi ceva mai bine?

— Un pic.

— Unde vrei să te duc mai întâi?

Shadow îşi puse mâinile în curentul de aer cald, care-i provocă durere la degete, apoi şi le trase. Fiecare lucru la timpul său.

— Nu poţi să mă laşi în centru?

— Nici nu vreau să aud. Cu excepţia cazului în care ai vrea să te ajut să fugi după ce ai jefuit o bancă, o să te duc bucuros oriunde ai nevoie. Consideră aceasta drept maşina de bun venit a oraşului.

— Şi de unde mi-ai sugera să încep?

— Ai venit aseară.

— Exact.

— Ai luat micul dejun?

— Încă nu.

— Păi mi se pare că trebuie să începem cu asta, zise Mulligan.

Ajunseseră deja pe pod şi se îndreptau către partea de nord-vest a oraşului.

— Asta-i Strada Principală, spuse poliţistul, iar aici se află

piaţa, spuse el, cotind la dreapta.

Chiar şi în vreme de iarnă, piaţa era impresionantă, însă

Shadow îşi dădu seama că locul acela era menit să fie văzut vara. Atunci ar fi fost un vârtej de culori, de maci, de irişi, de flori de toate felurile, iar coroana mesteacănului din colţul pieţei ar fi alcătuit un pavilion verde şi argintiu. Acum piaţa era lipsită de culoare – frumoasă cât poate fi un schelet –, ghivecele pentru flori erau goale, fântâna fusese închisă iar clădirea din gresie a primăriei era acoperită de zăpadă.

— Iar aici, încheie Chad Mulligan, oprind maşina lângă o clădire veche cu vitrină din vestul pieţei, aici e restaurantul lui Mabel.

Apoi coborî din maşină şi-i deschise uşa lui Shadow. Cei

doi îşi lăsară capetele în jos, din cauza gerului şi a vântului, grăbindu-se să ajungă pe trotuar şi să între în încăperea încălzită, plină de miros de pâine proaspătă, plăcintă, supă şi bacon.

Localul era aproape gol. Mulligan se aşeză la o masă, iar Shadow se aşeză în faţa sa, bănuind că Mulligan încerca să

afle ce-i cu străinul apărut în oraş. La fel de bine se putea ca şeful poliţiei să fie ceea ce părea să fie: un om prietenos, bun, dornic să fie de folos.

O femeie năvăli spre masa lor. Nu era grasă, ci mare, o femeie solidă de peste şaizeci de ani, cu părul vopsit.

— Salut, Chad, zise ea. Cred că, dacă te gândeşti bine, o să vrei o ciocolată fierbinte, îi sugeră ea, întinzându-le două

meniuri în folie de plastic.

— Fără frişcă deasupra, acceptă el. Mabel mă cunoaşte foarte bine, îi spuse el lui Shadow. Tu ce vrei, amice?

— O ciocolată fierbinte mi se pare ceva grozav, răspunse Shadow. Şi aş fi fericit să aibă deasupra nişte frişcă.

— Foarte bine, zise Mabel. Trăieşte periculos, dragule!

Chad, nu vrei să mă prezinţi? Tânărul acesta e un nou poliţist?

— Încă nu, spuse Chad Mulligan, cu o lucire a dinţilor săi albi. Acesta este Mike Ainsel. A venit în Lakeside aseară.

Acum vă rog să mă scuzaţi, zise el, şi se duse în spatele încăperii, intrând pe uşa pe care scria POINTERI.

Pe cea alăturată scria SETTERI73.

— Eşti noul locatar din apartamentul de pe Northridge Road. Clădirea bătrânului Pilsen. Oh, da! zise ea bucuroasă.

Ştiu cine eşti. Hinzelmann a trecut pe aici azi-dimineaţă ca să-şi mănânce pateul cotidian şi mi-a povestit totul. Băieţi, vreţi doar ciocolată sau vreţi să vă uitaţi şi la meniul pentru micul dejun?

— Eu vreau un mic dejun, zise Shadow. Ce-i mai bun?

— Totul e bun, răspunse Mabel. Eu fac mâncarea. Dar 73 Joc de cuvinte. Cei doi termeni reprezintă numele unor rase de câini, însă pot sugera, în acelaşi timp, faptul de a indica ceva (în primul caz) şi cel de a sta jos (în al doilea caz).

acesta-i locul cel mai sudic şi cel mai estic dinspre yoopie, şi de aceea aici poţi găsi pateuri. Sunt deosebit de bune. Calde şi săţioase. Sunt specialitatea mea.

Shadow nu avea idee ce-i un pateu, dar zise că i-ar plăcea, iar Mabel reveni peste câteva clipe cu o farfurie pe care se afla ceva ce arăta ca o plăcintă acoperită cu aluat deasupra.

Partea inferioară era înfăşurată într-un şerveţel de hârtie.

Shadow luă plăcinta, ţinând-o de şerveţel, şi muşcă din ea.

Era caldă şi umplută cu carne, cartofi, morcovi şi ceapă.

— E primul pateu pe care-l mănânc, zise el. E într-adevăr bun.

— Pateurile astea sunt specifice pentru yoopie, îi explică

Mabel. Doar în apropiere de Ironwood mai poţi găsi aşa ceva.

Au fost aduse de oamenii din Cornwall care au venit ca să

muncească la minele de fier.

— Yoopie?