Dar nici de ele nu se temea, căci era înconjurat de santinele bine înarmate.
Ce îi tulbura însă sufletul era tânărul pe care îl aducea cu el de la Damasc. Acesta era Hadan Gula, nepotul partenerului său de odinioară -
Arad Gula, faţă de care avea o datorie pe care nu va putea nicicând să o plătească. Dorea din tot sufletul să facă ceva pentru acest nepot, dar cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât i se părea mai greu de realizat -
şi asta din cauza tânărului însuşi.
Văzând inelele şi cerceii tânărului, el îşi spuse în gând: „Crede că
bijuteriile sunt pentru bărbaţi. Cu toate acestea, are chipul dârz al bunicului său. Dar bunicul lui nu purta veşminte atât de ţipătoare. Sper să-1 pot ajuta să pornească de la ceva în viaţă şi să scape de mizeria în care 1-a adus tatăl lui nesăbuit."
Hadan Gula îi întrerupse şirul gândurilor, spunând:
- De ce munceşti atât de mult, însoţindu-ţi caravana pe drumurile ei lungi şi periculoase? De ce nu te bucuri niciodată de plăcerile vieţii?
Sharru Nada îi răspunse cu un zâmbet:
- Să mă bucur de plăcerile vieţii? repetă el. Ce-ai face ca să te bucuri de plăcerile vieţii dacă ai fi în locul lui Sharru Nada?
- Dacă aş fi bogat ca tine, aş trăi ca un prinţ. N-aş străbate niciodată ţinuturile arzătoare ale deşertului. Aş cheltui shekelii imediat ce mi-ar intra în pungă. Aş purta veşmintele cele mai scumpe şi bijuteriile cele mai rare. Aceasta este viaţa pe care mi-o doresc - o viaţă
care merită într-adevăr să fie trăită.
Izbucniră amândoi în râs.
- Bunicul tău nu purta bijuterii, spuse Sharru Nada fără să se gândească, apoi continuă pe un ton vesel: Nu ţi-ai face puţin timp şi pentru muncă?
- Munca este destinată sclavilor, răspunse Hadan Gula. Sharru Nada îşi muşcă buzele, dar nu mai scoase nici un cuvânt, călărind în tăcere până
când ajunseră la un povârniş. Aici, el trase hăţurile calului şi - arătând valea cea verde ce se zărea în depărtare - spuse:
- Iată valea! Dacă priveşti în depărtare, vezi zidurile Babilonului.
Turnul pe care îl vezi acolo este Templul din Bel. Dacă ai privirea ageră, poţi chiar să vezi fumul ieşind de la focul etern ce arde mereu în turn.
- Aşadar, acesta este Babilonul. Mi-am dorit mereu să văd oraşul cel mai bogat din lume, spuse Hadan Gula. Babilonul - izvorul averii uriaşe a bunicului. O, dacă ar mai trăi! N-am mai fi atât de strâmtoraţi.
- De ce îţi doreşti ca spiritul lui să mai bântuie pe pământ când timpul ce i-a fost dat să-1 petreacă aici s-a scurs deja? Tu şi tatăl tău puteţi la fel de bine să continuaţi ce a început el.
- Dar - vai! - nici unul dintre noi nu a moştenit talentul lui. Nici eu, nici tata nu cunoaştem secretul pe care îl folosea pentru a atrage shekelii de aur.
Sharru Nada nu spuse nimic, ci dădu bice cailor, coborând cu grijă
coasta ce ducea spre valea Babilonului. La scurt timp, îi urmă caravana, învăluită într-un praf roşiatic. Puţin mai târziu, ajunseră în oraş şi se îndreptară spre sud, trecând printre grădinile şi câmpurile irigate ale ţăranilor.
Trei bătrâni care arau pe un câmp îi atraseră atenţia lui Sharru Nada. Chipurile lor i se păreau cunoscute. Ce ciudat! Nu se poate să
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani64i.
treci pe lângă un câmp după o absenţă de patruzeci de ani şi să
descoperi că aceiaşi oameni îl ară! Dar o voce dinlăuntrul său îi spunea că sunt aceiaşi. Unul dintre ei ţinea de coarnele plugului, părând să
depună un efort covârşitor, în timp ce ceilalţi doi mergeau cu greu pe lângă boii înhămaţi la plug.
Cu patruzeci de ani în urmă, el îi invidiase pe aceşti oameni. Cu câtă bucurie ar fi făcut schimb de soartă cu ei! Dar ce diferenţă era cum între el şi aceşti oameni! Privi înapoi cu mândrie la caravana sa bogată, la cămilele şi la măgarii săi - animale alese pe sprânceană, ce cărau în spinare bunuri de preţ aduse tocmai din Damasc. Şi toate erau ale lui.
El îi arătă pe cei trei ţărani, spunând:
- Ei ară acelaşi câmp pe care îl arau şi acum patruzeci de ani.
- Aşa se pare, dar de ce crezi că sunt aceiaşi plugari?
- I-am văzut şi atunci, răspunse Sharru Nada.
Amintirile îi invadară mintea şi sufletul. De ce nu putea să
îngroape trecutul o dată pentru totdeauna şi să se bucure de prezent?
Atunci îi apăru în faţa ochilor chipul zâmbitor al lui Arad Gula. Zidul ce se formase între el şi tânărul cinic alături de care călătorea se nărui într-o clipă.
Dar cum îl putea ajuta pe acest tânăr împodobit din cap până în picioare cu bijuterii, ce nutrea numai gânduri facile despre cum să-şi cheltuiască banii? Avea ce oferi de lucru oamenilor dornici să
muncească, dar nu le putea oferi nimic celor care se considerau mai presus de muncă. Dar îi era dator lui Arad Gula şi trebuia să facă ceva în această privinţă - şi asta din toată inima. Tot ce făcuseră împreună - el şi Arad Gula - o făcuseră cu dăruire.
Mintea sa concepu pe loc un plan. Avea să întâmpine obstacole.
Trebuia să se gândească şi la familia sa, dar şi la statutul său. Avea să
