te eschivezi de la muncă. Fiţi atenţi ce va face Zabado când vom ajunge la ziduri! El va fi cel care va căra burdufurile cu apă sau va îndeplini oricare altă sarcină la fel de uşoară, în timp ce voi ceilalţi vă veţi frânge spinarea cărând cărămizi."
Spunând acestea, el râse în maniera sa prostească. O spaimă
cumplită puse stăpânire pe mine în noaptea aceea, încât n-am putut deloc să adorm. M-am apropiat cât am putut de mult de paznicul nostru, iar când toţi ceilalţi au adormit, 1-am strigat pe Godoso, care făcea de strajă în seara aceea. Era prototipul tâlharului arab, care - dacă te jefuia de punga cu galbeni - considera că trebuie să-ţi taie şi gâtul.
„- Spune-mi, Godoso", 1-am întrebat eu în şoaptă, „când vom ajunge în Babilon, vom trudi la ridicarea zidurilor oraşului?"
„- De ce vrei să ştii?" - întrebă el suspicios.
„- Chiar nu înţelegi?" i-am spus eu pe un ton rugător. „Sunt tânăr.
Vreau să trăiesc. Nu vreau să muncesc până la epuizare sau să fiu bătut până îmi voi da ultima suflare pe zidurile acelea. Nu există nici o şansă să
fiu vândut unui stăpân cu suflet bun?"
„- Îţi voi spune ceva", îmi şopti el apoi. „Eşti un individ liniştit, care nu i-a creat probleme lui Godoso. De cele mai multe ori, noi mergem mai întâi la piaţa de sclavi. Ascultă bine ce-ţi voi spune! Când vor veni cumpărătorii, spune-le că eşti un muncitor harnic şi că îţi place să
munceşti pentru un stăpân cu suflet! Convinge-i să te cumpere! Dacă
nu-i convingi, a doua zi vei ajunge să cari cărămizi. O muncă într-adevăr cumplită."
După ce el se îndepărtă de noi, m-am întins pe nisipul cald şi am început să privesc stelele şi să mă gândesc la muncă. Mă întrebam daca ceea ce spusese Megiddo despre muncă (pe care o considera prietenul său cel mai bun) avea să se adeverească şi în cazul meu. Cu siguranţă
că aşa va fi dacă mă ajuta să scap din situaţia în care mă aflam. Când Megiddo s-a trezit, i-am împărtăşit în şoaptă vestea cea bună. Era singura noastră rază de speranţă în drumul spre Babilon. în după-amiaza aceea, pe când ne apropiam de zidurile oraşului, vedeam cum şiruri întregi de oameni - asemănători cu furnicile negre - urcau şi coborau pe pantele abrupte. Apropiindu-ne şi mai mult, am fost uimiţi să
vedem numărul uriaş de oameni care lucrau acolo; unii dintre ei săpau în şanţuri, iar alţii transformau lutul în cărămizi. Cei mai mulţi dintre ei cărau cărămizile în coşuri uriaşe, frângându-şi picioarele pe acele pante cumplit de abrupte1. Paznicii îi înjurau pe sclavii care aveau un ritm lent de muncă şi îi biciuiau cu cruzime pe cei ce se prăbuşeau la pământ, copleşiţi de greutatea coşurilor cu cărămizi. Dacă biciul nu reuşea să-i repună pe picioare, erau aruncaţi din drum şi lăsaţi să sufere până îşi dădeau ultima suflare. Erau apoi târâţi lângă alte cadavre ce aşteptau să fie azvârlite într-o groapă comună.
l Celebrele capodopere ale vechiului Babilon (zidurile, templele, grădinile suspendate şi canalele de irigare) au fost construite prin munca sclavilor, ce erau în special prizonieri de război, lucru care explică
tratamentul inuman la care erau supuşi Printre aceşti sclavi se aflau şi mulţi locuitori din Babilon şi din alteprovincii ale sale, oameni care au fost vânduţi ca sclavi din cauza crimelor comise sau a problemelorfinanciare nerezolvate. Era un lucru obişnuit ca oamenii să-şi ofere soţiile, copii sau chiar pe ei înşişi dreptgaranţie pentru plata împrumuturilor, a proceselor legale sau a altor obligaţii In caz de neplata, aceştia erauvânduţi ca sclavi.
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani67i.
Văzând această privelişte cumplită, m-am cutremurat de spaimă. Asta era soarta care mă aştepta dacă nu reuşeam să-mi găsesc la târgul de sclavi un stăpân bun la suflet. Godoso avusese dreptate. Imediat ce am trecut de porţile oraşului, am fost duşi la închisoarea destinată sclavilor, iar a doua zi de dimineaţă am ajuns la târgul de sclavi. Aici, oamenii se îngrămădeau unii într-alţii şi numai biciul paznicilor îi determina să
meargă mai departe pentru a putea fi examinaţi de cumpărători. Eu şi Megiddo vorbeam cu ardoare cu toţi cei care ne permiteau acest lucru.
Negustorul de sclavi a chemat la un moment dat soldaţii din garda regală pentru a-1 bate cu cruzime pe Pirat atunci când acesta a protestat împotriva tratamentului inuman la care eram supuşi. Când 1-au luat apoi cu ei, am simţit multă durere în suflet. Megiddo era convins că în curând aveam să ne despărţim. Când în apropiere nu se afla nici un cumpărător, el îmi spunea câte foloase aveam să obţin în viitor de pe urma muncii mele:
„- Unii oameni o urăsc. Ei o consideră duşmanul lor. Dar este mai bine s-o consideri prietenul tău şi s-o îndrăgeşti ca atare. Nu trebuie să
te superi pentru că este grea. Dacă te gândeşti ce casă frumoasă vei construi cu mâinile tale, ce importanţă mai are greutatea grinzilor pe care trebuie să le cari în spinare sau faptul că se află la o distanţă mare de fântâna din care trebuie să iei apă pentru fabricarea mortarului?
Promite-mi, băiete, că - dacă îţi vei găsi un stăpân - vei munci pentru el din tot sufletul! Dacă nu-ţi va aprecia munca, nu i-o lua în nume rău, pentru că nu trebuie să uiţi că munca făcută cu seriozitate este o onoare pentru cel care o depune, nu pentru cel căruia îi este destinată. Ea îl transformă într-un om mai bun."
Îşi încetă pledoaria, căci un ţăran bine făcut veni la noi şi ne studie cu un ochi critic. Megiddo îi puse întrebări despre gospodăria şi recoltele sale, convingându-1 în final că el era omul pe care ţăranul îl căuta. După o negociere aproape violentă cu negustorul de sclavi, ţăranul scoase de la cingătoare o pungă doldora de galbeni şi în curând Megiddo dispăru în zare alături de noul său stăpân, în dimineaţa aceea, au mai fost vânduţi câţiva sclavi. La prânz, Godoso îmi spuse că
negustorul era dezamăgit de cursul pe care îl urmau afacerile sale şi că
nu mai avea de gând să poposească prea mult la târgul de sclavi, urmând să-i vândă regelui pe toţi cei ce rămăseseră. Eram din ce în ce mai disperat când un om cu o înfăţişare blajină se îndreaptă spre ţarcul nostru şi întrebă dacă printre noi se afla vreun brutar. Eu 1-am abordat imediat, spunându-i:
„- De ce ar mai căuta un brutar bun ca domnia voastră un alt brutar, ce - cu siguranţă - nu ar avea calităţile pe care le are domnia voastră? N-ar fi oare mai uşor să împărtăşească tainele acestei arte unui tânăr dornic să le înveţe, un tânăr ca mine, de exemplu? Priviţi-mă, sunt tânăr, puternic şi dornic de muncă! Oferiţi-mi o şansă şi voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să vă umplu punga cu monede de aur şi argint!"
A fost impresionat de pledoaria mea şi a început să negocieze cu negustorul nostru, care nu-mi acordase niciodată nici cea mai mică
atenţie de când mă cumpărase, dar care îmi scotea acum în evidenţă -
cu multă ardoare - calităţile, precum sănătatea de fier şi buna dispoziţie.
Mă simţeam ca un bou gras ce era vândut unui măcelar. In cele din urmă, spre bucuria mea, afacerea s-a încheiat. Mi-am urmat apoi stăpânul, gândindu-mă că sunt cel mai norocos om din Babilon. Am Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani 68i.
îndrăgit pe loc noul meu cămin. Nana-naid, stăpânul meu, m-a învăţat cum să macin orzul în vasul special amenajat pentru asta în curte, cum să aprind focul în cuptor şi apoi cum să transform prin măcinare făina de susan într-un praf foarte fin, necesar prăjiturilor cu miere. Stăpânul mi-a improvizat apoi un culcuş în magazia în care îşi ţinea grânele. Bătrâna sclavă Swasti, care se ocupa de treburile gospodăreşti, îmi dădea de mâncare, răsplătindu-mă în acest fel pentru că o ajutam la treburile mai dificile din gospodărie. Aceasta era şansa pe care o aşteptasem atâta amar de vreme prin care doream să-i dovedesc stăpânului meu că îi sunt util, dar şi şansa prin care - speram eu - aveam să-mi recâştig libertatea.
L-am rugat pe Nana-naid să mă înveţe cum să frământ aluatul pentru pâine şi cum s-o coc. Şi m-a învăţat fără să stea prea mult pe gânduri, plăcut impresionat de râvna pe care o arătam. Mai târziu, după ce am învăţat această artă cât am putut mai bine, 1-am rugat sa mă înveţe taina prăjiturilor cu miere, astfel că în curând am început să mă ocup de toate sarcinile care ţineau de brutărie. Stăpânul meu era bucuros că nu mai avea mare lucru de făcut, dar Swasti dădea din cap dezaprobatoare.
„- Nu e bine să n-ai nimic de făcut", murmură ea.
M-am gândit apoi că venise timpul să încep să strâng bani ca să-mi recapăt libertatea. Pentru că îmi îndeplineam toate sarcinile până la amiază, m-am gândit că Nana-naid va fi de acord dacă aveam să-mi găsesc alte îndeletniciri profitabile pentru după-amieze, urmând să-mi împart câştigurile cu el. Ce-ar fi - m-am gândit eu - dacă aş pregăti mai multe prăjituri cu miere şi le-aş vinde oamenilor flămânzi de pe stradă? Iată cum i-am prezentat planul meu lui Nana-naid:
„- Dacă mi-aş putea folosi timpul liber ce-mi rămâne după
îndeplinirea tuturor sarcinilor de la brutărie pentru a câştiga ceva - fie şi o sumă mica de bani -, nu credeţi că ar fi cinstit ca domnia voastră să
împartă câştigurile cu mine, iar ceea ce îmi va rămâne să pot cheltui pentru dorinţele şi nevoile mele?"
„- Da, este cinstit", recunoscu el.
Când i-am relatat planul meu referitor la vânzarea prăjiturilor cu miere, a fost cât se poate de încântat de el.
