― Aaaaaaah! a ţipat. Aaaaaaa, nuuuuuu! Să nu mă duci la fereastră! Să nu mă arunci afară, să nu îndrăzneşti! Lasă-mă jos! Mă doarrre, Dolores! AAAAAAAH! LASĂ-MĂ JOOOS!
― Termină cu urletele astea, am spus şi am trântit-o în scaunu' cu rotile îndeajuns de brutal încât să-i sară dinţii din gură... dacă ar mai fi avut vreunu'. Beleşte-ţi ochii la mizeria pe care ai făcut-o. Şi să nu cumva să-mi zici că nu vezi, pen' că ştiu că nu-i aşa. Admiră-ţi opera!
― Îmi pare rău, Dolores, a spus ea şi a început să se smiorcăie.
Da' io încă îi mai vedeam sclipirile jucăuşe din ochi. Le zăream aşa cum poţi distinge uneori peştii în apa limpede, dacă te ridici în genunchi şi te apleci peste marginea bărcii.
― Îmi pare rău, n-am vrut să fac mizerie, încercam doar să te ajut.
Aşa zicea întotdeauna când se căca în pat şi-l strivea un pic să se întindă în jur... deşi în ziua aia se hotărâse pentru prima dată să picteze şi pereţii cu el. Io doar încercam să te ajut, Dolores; minţea de îngheţau apele.
― Stai acolo şi taci, am zis. Dacă nu vrei să prinzi viteză spre fereastra aia, sau una şi mai mare spre bolovanii de jos, te-aş sfătui să mă asculţi.
Iar fetele din capu' scărilor nu pierduseră nici un cuvinţel al discuţiei, n-am nici cel mai mic dubiu. Da' atunci mi se urcase prea tare sângele la cap ca să mă mai gândesc şi la aşa ceva.
Avea destulă minte să-şi ţină gura închisă, după cum îi spusesem, da' era satisfăcută şi, de altfel, de ce nu? Realizase ce-şi pusese în gând, de data asta ea fiind aia care câştigase bătălia, şi mi se părea clar ca bună ziua că meciul încă nu se încheiase, mai existau puncte de marcat. Am trecut la treabă, curăţând şi aranjând lucrurile să arate ca înainte. Mi-a luat aproape două ore şi, cam pe când terminasem, spatele a început să mă sâcâie.
V-am povestit despre cearşafuri şi am observat pe feţele voastre că m-aţi înţeles cât de cât. E
mai greu să-ţi dai seama de murdăria pe care a făcut-o ea. Vreau să spun că nu mă dă peste cap căcatu'. Toată viaţa l-am curăţat, aşa că la vederea lui nu pic în cur. Normal că nu miroase ca un buchet de flori, da' tre' să ai grijă, pen' că are microbi, la fel ca şi mucii, scuipatu' sau petele de sânge, numa' că se ia la spălat. Oricine a avut vreodată un copil ştie că pata de rahat iese. Deci nu asta mă deranja cel mai rău.
Cre' că cel mai tare mă scotea din pepeni faptu' că ea avea un comportament atât de crud.
Atât de şmecher. Aştepta momentu' prielnic, iar când i se oferea o şansă, îşi dădea drumu' la cât de multă mizerie şi cât de repede putea, fiin'că ştia că nu-i las prea multă vreme. O făcea special, înţelegeţi ce vreau să spun? Îşi construia cu grijă planu' în momentele ei de luciditate. Lucru'
ăsta îmi înceţoşa privirea şi-mi îngreuna inima în timp ce curăţam după ea. În timp ce dezveleam patu'; în timp ce luam salteaua, cearşafurile şi feţele de pernă, toate pline cu căcat, şi le azvârleam în coşul cu lenjerie; în timp ce frecam podeaua, pereţii şi geamurile; în timp ce dădeam jos perdelele şi puneam altele curate; în timp ce-i făceam din nou patu'; în timp ce scrâşneam din dinţi, încercând să-mi ţin spatele la respect pe când o spălam, o îmbrăcam cu o nouă cămaşă de noapte şi apoi o transportam din scaunu' cu rotile direct în pat (ea neajutându-mă deloc, doar stând pleoştită la mine în braţe ca o plăcintă de-o tonă, deşi ştiam al naibii de bine că se găsea într-una din zilele ei bune şi ar fi putut să mă ajute, dacă ar fi dorit); în timp ce ştergeam blestematu' ei de scaun cu rotile, trebuind să-l frec pentru că se întărise deja căcatu'; în timp ce
făceam toate astea, aveam inima grea şi privirea întunecată. Iar ea ştia.
Ştia şi asta o făcea fericită.
Când m-am dus acasă în noaptea aia, am înghiţit nişte Aracin-3 pentru spate, m-am băgat în pat, chircindu-mă pân' am ajuns ghem, chiar dacă mă durea, şi am plâns încontinuu.
Credeam că n-o să mă mai opresc. Niciodată, cel puţin de la povestea cu Joe, nu mă mai simţisem aşa de nenorocită şi fără speranţă. Sau atât de îngrozitor de bătrână.
Crudă ― ăsta era al doilea ei mod de-a fi jigodie.
Ce-ai spus, Frank? Dacă a mai făcut-o?
Eşti al naibii de tare. A mai făcut-o în săptămâna următoare şi încă una după. N-a mai fost chiar atât de nasol ca prima dată, pe de o parte pen' că n-a mai putut să-şi păstreze aşa multe rezerve, da' şi fiin'că eram pregătită. Şi după a doua oară am adormit plângând, deşi, stând lungită cu ochii în tavan şi simţind junghiu' ăla mizerabil în spate, mă hotărâsem să-mi dau demisia. Nu ştiam ce se va-ntâmpla dup-aia sau cine va avea grijă de ea, da', în momentu' ăla, nu asta mă futea la creieri. Dacă e s-o luăm după cât mă interesa pe mine, putea foarte bine să dea ortu' popii în patu' ei căcăcios.
Încă mai plângeam din cauza demisiei când m-a pocnit somnu', fiin'că reuşise să scoată la suprafaţă tot ce exista mai rău în mine, da' după ce m-am trezit, supărarea mi se evaporase. Cre'
că e adevărat ce se spune, cum că mintea nu-ţi adoarme chiar dacă tu aşa îţi închipui; de fapt continuă să gândească, ajungând la un rezultat mai bun, fiin'că tu nu eşti pe fază s-o umpli cu obişnuita înşiruire de nimicuri care trec printr-un cap legat de trunchi: ce treabă mai ai de făcut, ce să găteşti pentru prânz, la ce program să te uiţi la televizor, chestii din astea. Ar trebui să fie adevărat, că motivu' pentru care mă simţeam atât de bine era că mă sculasem din somn ştiind cum de reuşea să mă tragă pe sfoară. Chestia care mă împiedicase să-mi dau seama mai devreme se datora faptului că o subestimasem, îhî, chiar şi io, care ştiam cât de vicleană putea deveni din când în când. Şi odată ce i-am înţeles şmecheria, am priceput cum trebuie să procedez.
Mă durea să accept că era necesar să-i acord încredere uneia dintre fetele de joia, să dea cu aspiratoru' în salon, iar imaginea Shawnei Wyndham fâţâindu-se p-acolo îmi dădea ceea ce bunicu-meu obişnuia să numească "şerpişori pe şira spinării". Tu ştii, Andy, în ce hal de neîndemânatică e, ca de altminteri toţi cei din familia Wyndham, numa' că ea îi depăşeşte cu mult pe ăilalţi. Parcă i-ar fi crescut umflături pe tot corpu' de reuşeşte să dărâme atâtea lucruri în cale. Nu e vina ei, o are în sânge, da' n-aş suporta s-o văd pe Shawna învârtindu-se prin salon, cu toată sticlăria şi porţelanurile de-acolo, abia aşteptând să fie dărâmate.
Numa' că tot trebuia să fac ceva, dăşteptu' învaţă din greşelile altora, prostu' nici dintr-ale lui, şi noroc că mă puteam baza pe Susy. Nu e chiar o balerină, da' în următoru' an ea a dat cu aspiratoru' pe covoru' din salon şi n-a spart absolut nimic. E o fată bună, Frank, şi n-ai idee cât de încântată am fost când m-a anunţat că se mărită, cu toate că băiatu' nu-i de p-aici.
Cum o mai duc ei?
Ce-ai vrea să auzi?
O duc bine. Chiar foarte bine. Mă bucur pentru ea. Da' nu cred că are vreun scutec în perspectivă, nu-i aşa? În zilele-astea s-ar părea că tinerii aşteaptă până-s gata de plecare la azil ca să...
Da, Andy, imediat! Da' mi-aş dori să-ţi aduci aminte că despre viaţa mea v orbesc io aici, despre blestemata mea de viaţă! Aşa că de ce nu te trânteşti tu înapoi în scaunu' ăla mare al tău, punându-ţi picioarele pe birou şi relaxându-te? Dacă o să te mai împingi în halul ăla, o să capeţi hernie.
În tot cazul, Frank, transmite-i complimentele mele şi spune-i că aproape i-a salvat viaţa lu'
Dolores Claiborne în vara lu' 1991. Poţi să-i zici şi versiunea internă a furtunilor cu căcat de joia, şi cum am rezolvat-o. Niciodată nu le-am spus ce se petrecea cu adevărat, tot ceea ce ştiau fiind doar că mă jucam de-a toreadoru' cu Maiestatea Sa Regală. Îmi dau acu' seama că de fapt mi-era ruşine să le povestesc. Cre' că nici io nu suport înfrângerile mai mult decât Vera.
Zgomotul aspiratorului. Asta am priceput când m-am trezit din somn în dimineaţa aia. Ţi-am mai zis că nu avea nimic la urechi, aşa că sunetele scoase de aspirator îi sugerau dacă într-adevăr curăţam salonu' sau stăteam numa' în capu' treptelor gata de start. Vezi tu, în caz că îl laşi să funcţioneze în gol, aspiratoru' scoate un anumit zgomot. Doar uuuuu, cam aşa ceva. Da' în timp ce cureţi un covor, scoate două sunete care urcă şi coboară în rafale. BUUU, face când îl împingi. Şi bzzz când îl tragi spre tine ca să mai dai o dată în acelaşi loc. BUUU-bzzz, BUUU-bzzz, BUUU-bzzz.
Voi doi, nu vă mai frecaţi creierii de pomană, mai bine uitaţi-vă la zâmbetu' de pe faţa lu'
Nancy. Oricine ar putea vedea pe mutrele voastre dacă aţi dat cu aspiratoru' vreodată în viaţă. Iar în caz că ţi se pare ceva important, Andy, probeaz-o pe propria-ţi piele. O să auzi imediat diferenţa, deşi mi-o imaginez pe Maria căzând pe spate dacă ar intra în camera de zi şi te-ar găsi
curăţând covoru'.
Ce am priceput în dimineaţa aia a fost că ea nu se mai baza doar pe faptu' că porneam aspiratoru', fiin'că îşi dăduse seama că nu era suficient. Asculta să vadă dacă sunetu' coboară şi urcă, aşa cum se-ntâmplă când chiar cureţi ceva. Nu-şi începea figura împuţită până nu auzea BUUU-bzzz în rafale.
Ajunsesem înnebunită să-mi verific noua idee, da' nu puteam imediat, pen' că tocma' intrase într-una din perioadele ei sumbre şi o vreme şi-a făcut nevoile în ploscă sau, când n-avea încotro, în scutece. Şi începuse să-mi fie frică că n-o să-şi mai revină de data asta. Ştiu că pare ciudat, fiin'că era mult mai uşor de îngrijit când avea mintea înceţoşată, da' dacă îţi vine o idee ca asta, atunci vrei s-o şi verifici. În plus, mai simţeam şi altceva pentru ticăloasa aia, nu numa' s-o strâng de gât. O cunoşteam de patruzăci de ani şi ar fi fost tare aiurea să fie altfel. Odată îmi croşetase o cuvertură, asta se întâmplase cu mult înainte de-a se îmbolnăvi, da' încă o mai am pe pat şi-mi ţine de cald în nopţile friguroase din februarie când vântu' suflă înfiorător.
Apoi, după vreo lună, o lună jumate de când îmi venise ideea, a început să-şi revină.
Urmărea Jeopardy la televizoru' din dormitor şi râdea de concurenţi dacă nu ştiau cine fusese preşedinte pe vremea războiului dintre Spania şi SUA sau cine jucase în rolul lui Melanie în filmul Pe aripile vântului. Şi iar se apucase să mă hârâie cu posibila vizită a copiilor săi înainte de Labour Day. Păi da, că mă tocase la cap s-o pun în scaunu' cu rotile ca să se uite la mine cum atârnam cearşafurile pe sârmă şi să se asigure că le prindeam cu şase cârlige, nu cu patru.
A sosit şi dup-amiaza de joi în care am scos plosca de sub ea uscată ca o farfurie şi goală ca promisiunile unui comis-voiajor. Nu po' să spun cât de veselă am fost s-o văd aşa. Şi acu', între noi două; tu, vulpe bătrână şi vicleană, mi-am zis. O să vezi tu pe dracu'! Am coborât scările şi am chemat-o pe Susy Proulx în salon.
