Prin utilizare permanenta muşchii se fortifica, dar nervii slăbesc. Trebuie, aşadar, sa ne întărim muşchii prin exerciţii potrivite şi sa ne menajam nervii printr-un mod de viaţă echilibrat.
Ochii trebuie feriţi de lumina prea puternica şi mai ales de lumina reflectata, de oboseala produsa de lectura într-o lumina crepusculara sau de cercetarea îndelungată a obiectelor prea mici.
Sa ne ferim urechile de zgomote prea puternice, dar mai ales sa nu supunem creierul la eforturi silite, îndelungate, nepotrivite capacităţii lui.
În timpul siestei sau după un efort fizic deosebit, creierul are iarăşi nevoie de repaus.
Pentru a se reface, creierul are nevoie mai ales de somn. Cu cât creierul este mai dezvoltat şi mai activ, cu atât el are nevoie de odihna completa, caci ceea ce pare a se câştiga prin starea de veghe în timp, se pierde calitativ.
Avuţia contribuie putin la starea de bucurie. Ceea ce alimentează bucuria este sănătatea.
Viaţa este mişcare permanenta.
Continua mişcare interioara a organismului necesita echilibrarea mişcărilor exterioare. Pina şi copacii, pentru a se înmulţi şi a creste, au nevoie sa fie mişcaţi de vint.
Sa comparam efecetul produs în noi de aceleaşi evenimente într-o zi în care suntem bolnavi şi într-o zi în care suntem în deplinătatea forţelor. Numai aşa vom înţelege cât preţuieşte sănătatea.
Şi, totuşi, raportul mai mult sau mai putin echilibrat dintre sensibilitatea, irascibilitatea, imaginaţia fiecăruia şi realitatea obiectiva poate modela personalităţi melancolice temperamental, dar perfect sănătoase fizic.
Omul care-şi petrece viaţa în tumultul afacerilor sau placerilor, uitându-şi trecutul, pierde calitatea de a raţiona limpede.
*
* *
Trebuie sa ştim sa sacrificam raului o părticică din fericirea noastră, aceasta pentru a evita necazuri mai mari.
O judecata falsa, plina de iluzii, instabilitatea oricărui lucru ne obliga la prudenta în manifestarea bucuriei sau a durerii. Un fleac poate deveni un izvor de rele. In fata unei mari nenorociri trebuie sa ne dovedim înţelepţi, cunoscând ca „poate fi şi mai rau”.
Fereşte-te să-ţi bazezi fericirea pe pretenţii mari, înlesnind adesea întâmplări nefericite. Cu cât edificiul are baza mai solida, cu atât este mai stabil.
Cu cât cercul nostru de vederi, de acţiune, de contact este mai limitat, cu atât vom fi mai fericiţi. Cu cât este mai larg cu atât vom avea mai multe griji.
A-ţi fi de ajuns ţie însuţi, a fi tot pentru tine este cea mai buna condiţie a fericirii tale.
*
* *
Nimic nu te fereste mai bine de plictiseala, care este flagelul vieţii omeneşti, decât bogăţia spirituala.
Omul ordinar este preocupat să-şi omoare timpul, omul de spirit va şti întotdeauna cum sa şi-l întrebuinţeze. De aceea, jocul de cărţi a ajuns ocupaţia predilecta în orice societate. Neavând idei de schimbat, oamenii schimba cartea la masa şi-şi câştiga banii unii altora. Cei care nu stiu nici atât, sau sunt de-a dreptul prosti, bat darabana cu degetele-n masa.
Ţigarea înlocuieşte, de asemenea, gândirea, atunci când nu are ce stimula.
Precum tara cea mai fericita este aceea care importa putin pentru nevoile sale, aşa şi muritorul cel mai binecuvântat este acela care se mulţumeşte cu avuţia sa interioara, aşteptând mai puţine placeri exterioare. Caci nu mai trebuie sa aşteptăm mare lucru de la alţii şi nici dinafara noastră, în general.
Nimic nu ne desparte mai profund de fericire decât viaţa de petreceri zgomotoase şi sofisticate, pe care englezii o numesc „high life”.
În tinereţe, când oamenii sunt în deplinătatea forţelor fizice şi sexuale voinţa este pe deplin satisfăcută. Mai târziu îţi rămâne numai forţa intelectuala; în lipsa ei, mizeria e mare.
Voinţa este fara de sfârşit, dar pierzându-se interesul, ea trebuie stimulata prin excitarea unor pasiuni artificiale: sportul, vânătoarea, cursele, muzica, poezia, filosofia.
Voinţa omului se manifesta prin: forţa de reproducere, nervozitatea şi sensibilitatea.
Forţei sexuale (reproductive) ii corespund: băutura, hrana buna, siesta şi somnul.
Nervozitatea are drept corespondent placerea de a călători, dansul, călăria, artele războinice.
Sensibilitatea se regăseşte în poezie, muzica, invenţii sau filosofie.
Aceasta din urma expresie a voinţei ne fereste de plictiseala şi de efectele ei: anturajul dubios, risipa etc.
Filosofia mea nu mi-a adus nici un câştig dar m-a ferit de multe rele.
În tinereţe, am citit următoarea fraza: „cel ce râde mult e fericit, iar acela care plânge este nefericit”. Observaţia este cel putin neroada, dar cuprinde atâta adevăr, incit n-am putut s-o uit.
Ori de câte ori veselia ne bate la usa, trebuie să-l deschidem şi ferestrele, fara a mai cumpăni daca suntem îndreptăţiţi s-o primim sau sa fim mulţumiţi, sau daca ne scoate din meditaţiile profunde, ocupaţiile serioase. Veselia vine întotdeauna la timp.
Veselia este moneda sunătoare a fericirii, câştigul nostru imediat.
Nimic nu contribuie mai putin la veselie ca averea. Oamenii mari sau bogaţi sunt veşnic îngrijoraţi. Oamenii modeşti, meseriaşi sau ţărani, au mai adesea fete mulţumite şi plăcute.
Ar trebui, prin urmare, sa păstrăm cu grija aceasta floare a sănătăţii şi echilibrului numita veselie. Pentru aceasta trebuie sa evitam excesele, emoţiile violente, desfrâul, certurile. O viaţă igenica, doua ore petrecute în aer liber ne vor readuce placerea de a trai.
Preponderenta anormala a sensibilităţii produce adesea o dispoziţie inegala după o stare euforica, urmând adevărate prăbuşiri melancolice.
Aristotel a observat, cu drept cuvânt, ca toţi oamenii iluştri sunt melancolici, geniul fiind adesea dublat de o mare sensibilitate.
