Cu toate acestea, faptele unui individ sau ale unui popor pot fi modificate prin dogme, fie religioase, fie sociale, fie politice. Prin ele insele acţiunile noastre sunt imagini lipsite de conţinut; numai ideea le poate dirija către un conţinut moral. Manifestarea poate fi diferita, ideea rămâne aceeaşi în realitate. Cu acelaşi grad de răutate un om poate muri pe eşafod sau în patul sau înconjurat de familie. Aceleaşi defecte şi în aceleaşi scopuri se exprima la un popor fie prin acte primitive (omucidere, viol, canibalism), fie prin acte subtile: intriga, dezinformare, dezorganizare.

      Asa cum pestele se simte bine în apa, pasarea în aer, şoarecele în pământ, fiecare om are atmosfera proprie şi nu poate fi judecat decât în cadrul sau natural.

      Numai experienta ne învaţă deosebirea dintre ceea ce vrem şi ceea ce putem. Pina atunci beneficiem de un caracter neformat. Numai prin asprimea încercărilor vom descoperi drumul drept. Caracterul este cunoaşterea profunda a individualităţii noastre cu slăbiciunile şi virtuţile sale.

      O cultura morala nu aduce decât îmbunătăţiri limitate. Mintea e luminata, dar inima rămâne rămâne în umbra: principiul „a fi” în elementul moral, ca şi în elementul fizic sau intelectual este înnăscut. Fiecare dintre noi este „un dar al lui Dumnezeu”.

      Oricât îţi vei schimba înfăţişarea, ramii ceea ce eşti.

      *

      * *

      Vom putea schimba modul nostru de lucru, niciodată insa nu vom putea schimba voinţa reala, care singura are o valoare morala.

      Astfel i s-ar putea arata egoistului avantajele mari pe care le-ar obţine prin sacrificarea intereselor mărunte; necinstitului i s-ar prezenta pedepsele care decurg din raul pe care-l va comite. Chiar celui animat de bunătate, educaţia şi raţiunea l-ar putea ajuta sa fie mai aproape de perfecţiune.

      Imputările conştiinţei, care par deocamdată sa atingă faptele, se adresează, în fond, personalităţii noastre intime.

      Acţiunile sunt măsura caracterului nostru, manifestându-se tot atât de sigur ca simptomele unei boli menite sa descrie starea patologica a bolnavului. Precum unui botanist ii este suficienta o frunza pentru a determina specia căreia ii aparţine planta, tot astfel caracterul omului poate fi dedus din manifestările sale mărunte.

      Pentru lucrurile importante oamenii îşi iau precauţii; în gesturile mici ei se manifesta după natura lor şi fara a da osteneala sa se mai ascundă.

      Precum drumul îşi urmează linia lui dreapta fara sa se împrăştie pe o suprafaţă mare, aşa şi omul trebuie să-şi urmărească tinta, lăsând de-o parte şi de alta inutilităţile. Nehotărârea, amăgirea creează aspiraţii false, oamenii devenind copii în bâlciuri şi luând tot ceea ce le place. Viaţa se va scurge într-o alergătură continua şi nefolositoare.

      Voinţa şi puterea nu ajung: omul trebuie sa ştie ce vrea şi ce poate.

      „Caracterul bun” trăieşte într-o lume în armonie cu fiinţa lui. Relaţiile cu semenii sai sunt amicale; se simte ruda cu toate fiinţele; ia parte la bucuriile şi necazurile lor şi aşteaptă cu încredere sa se bucure de acelaşi interes afectuos. Prin aceasta pacea adânca a sufletului sporeşte şi fiecare se simte bine în cercul sau.

      *

      * *

      Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine însuşi.

      Ne închipuim întotdeauna un om cu un caracter nobil cu o fizionomie marcata de paloare şi tristeţe, care nu este decât conştiinţa nimicniciei tuturor lucrurilor şi suferinţelor din lumea aceasta.

      Când soarta sfărâma cu o lovitura dorinţa de a trai, omul nu mai vrea nimic, caracterul sau devine trist şi nobil resemnat. Omul caută sa rupă legăturile care-l tin pe pământ. Simte pacea dulce a morţii şi un fel de bucurie secreta il însoţeşte în aceasta stare, numita de cel mai melancolic dintre popoare „bucuria necazului”.

      ÎNŢELEPCIUNEA IN VIAŢĂ.

      Ceea ce este – Ceea ce are – Ceea ce reprezintă – Viaţa în sine – Viaţa în raporturile sale cu societatea.

      Pentru liniştea interna a omului, chiar pentru întregul sau mod de a fi, este esenţială starea lui psihica. In aceasta stare se afla izvorul migiierii sau al deznădejdii, al senzaţiilor, al voinţei şi al gândirii sale, pe când mediul extern are numai o influenta indirecta.

      De aici rezulta ca în acelaşi context relaţional şi faptic fiecare individ reacţionează sau este afectat altfel, fiecare trăind în mod diferit, particular, acelaşi eveniment.

      Reprezentarea mediului ambiant este condiţionată de modul de receptare al celui care primeşte stimulul; receptarea însăşi este condiţionată de nivelul de înţelegere, gradul de pregătire, sensibilitatea, experienta individului. De exemplu, un om care invidiază peripeţiile interesante ale vieţii vecinului sau ar trebui mai degrabă sa invidieze starea de spirit care a dat preţ acestor întâmplări. Incidentul devenit pasionant pentru un observator fin, devine pentru observatorul superficial un fapt banal de viaţă. De aceea, melancolicul va interpreta un episod dramatic ca pe o tragedie, sanguinul ca pe un conflict interesant, iar flegmaticul ca pe un fapt lipsit de importanta.

      Realitatea în sine cuprinde doi termeni: subiectul şi obiectul, legaţi printr-o legătură unanima şi intrinseca.

      Realitatea obiectiva (a obiectului) este mereu aceeaşi; realitatea subiectiva (a subiectului care receptează obiectul) este diferita pentru fiecare dintre noi. Se mai poate spune ca realitatea este diferita pentru fiecare dintre noi. Un obiect frumos, văzut de un spirit mediocru, produce asupra acestuia un efect mediocru. Sau altfel spus, fiecare este îndesat în conştiinţă ca în propria sa piele şi nu trăieşte decât prin ea. De aici rezulta influenta slaba a lumii exterioare asupra lumii interioare a fiecărui individ.

      Realitatea, ca obiect al receptării noastre, este determinata de destin şi, prin urmare, variabila; noi isine suntem partea subiectiva a realităţii, invariabila în esenţă sa. Viaţa omului, cu toate schimbările exterioare, îşi păstrează caarcterul permanent. Este ca un ciclu de variaţiuni executate pe o tema data.

      De aceea, fericirea noastră depinde de ceea ce suntem, de individualitatea noastră şi nu de ceea ce destinul ne impune.

      Personalitatea individului este mult mai importanta decât averea sa. De aceea englezii, pe buna dreptate, spun: „Îmi place la Paris” şi nu „Parisul îmi place”.

      Un caracter nobil, un spirit drept, o natura vesela şi un corp sănătos sunt bunurile supreme şi cele mai de preţ pentru fericirea noastră.

      Izvorul direct al fericirii este veselia; acesta calitate îşi găseşte recompensa în ea însăşi. Cel care este vesel va găsi totdeauna motiv sa fie vesel, şi de aceea chiar este vesel.

      Oricât ar fi un om de frumos, avut, respectat, daca nu e vesel se va simţi nefericit şi, invers, poţi fi bătrân, sărac sau cocoşat, veselia cu care este înzestrat spiritul tau te va face fericit.

      *

      * *

      Prezentul obiectiv este în mina destinului şi, prin urmare, schimbător. Numai spiritul omului este schimbător şi individual.

      De aceea, viaţa fiecărui om, cu toate schimbările exterioare are întotdeauna aceleaşi caracteristici.

      Fericirea noastră depinde de ceea ce suntem, de individualitatea noastră. Şi, totuşi, prea adesea oamenii dau vina pe soarta.

      Sănătatea este bunul cel mai de preţ şi inca într-o măsură aşa de mare, incit se poate spune ca un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav.

      Un temperament liniştit şi vesel, produs al unei sănătăţi perfecte va fi izvorul unei inteligente vii, pătrunzătoare şi al unui spirit echilibrat. O voinţă moderata, o fire blinda sunt daruri pe care nici rangul, nici avuţia nu le pot înlocui.

      Prin utilizare permanenta muşchii se fortifica, dar nervii slăbesc. Trebuie, aşadar, sa ne întărim muşchii prin exerciţii potrivite şi sa ne menajam nervii printr-un mod de viaţă echilibrat.

      Ochii trebuie feriţi de lumina prea puternica şi mai ales de lumina reflectata, de oboseala produsa de lectura într-o lumina crepusculara sau de cercetarea îndelungată a obiectelor prea mici.

      Sa ne ferim urechile de zgomote prea puternice, dar mai ales sa nu supunem creierul la eforturi silite, îndelungate, nepotrivite capacităţii lui.

      În timpul siestei sau după un efort fizic deosebit, creierul are iarăşi nevoie de repaus.

      Pentru a se reface, creierul are nevoie mai ales de somn. Cu cât creierul este mai dezvoltat şi mai activ, cu atât el are nevoie de odihna completa, caci ceea ce pare a se câştiga prin starea de veghe în timp, se pierde calitativ.

      Avuţia contribuie putin la starea de bucurie. Ceea ce alimentează bucuria este sănătatea.

      Viaţa este mişcare permanenta.

      Continua mişcare interioara a organismului necesita echilibrarea mişcărilor exterioare. Pina şi copacii, pentru a se înmulţi şi a creste, au nevoie sa fie mişcaţi de vint.

      Sa comparam efecetul produs în noi de aceleaşi evenimente într-o zi în care suntem bolnavi şi într-o zi în care suntem în deplinătatea forţelor. Numai aşa vom înţelege cât preţuieşte sănătatea.

      Şi, totuşi, raportul mai mult sau mai putin echilibrat dintre sensibilitatea, irascibilitatea, imaginaţia fiecăruia şi realitatea obiectiva poate modela personalităţi melancolice temperamental, dar perfect sănătoase fizic.