, Jar eu voi pogorî asupra pământului apele potopului.”

Am să remarc aici doar faptul că sfântul Augustin, în Cetatea lui Dumnezeu, nr. 8, spune: Maximum illud diluvium graeca nec Latina novit historia – nici istoria greacă, nici cea latină nu cunosc acest mare potop, într-adevăr, nu s-au cunoscut niciodată decât potopul din vremea lui Deucalion şi cel din vremea Iui Oxyges, în Grecia, socotite ca potopuri universale în legendele culese de Ovidiu, dar ignorate cu desăvârşire în Asia Orientală.

„Dumnezeu i-a zis lui Noe: Voi face alianţă cu tine, cu seminţia ta şi cu toate animalele.”

Dumnezeu vrea să facă alianţă cu animalele! ce alianţă! strigă

incredulii. Dar dacă se aliază cu omul, atunci de ce nu s-ar alia şi cu animalele? şi ele au sentimente şi există ceva la fel de divin în sentiment ca în gândirea cea mai metafizică. De altminteri, animalele simt mult mai mult decât gândesc cei mai mulţi oameni. Pasămite în virtutea acestui pact le spunea Francisc din Assisi, fondatorul ordinului serafic, greierilor şi iepurilor: „Cântă, frate greiere; paşte, frate iepuraş”. Dar care au fost condiţiile acestui tratat? Ei bine, ca toate animalele să se devoreze unele pe altele; ca ele să mănânce carnea noastră, iar noi, pe a lor; că după ce

noi le vom fi mâncat, le vom extermina cu furie, nemairămânându-ne decât să ne mâncăm

^P*' W^^^^B (tm) t (tm) ^^^^^^^^^^^^^^^^^^|jw/W/ffl^ 'ii iiiiii semenii, măcelăriţi de propriile noastre mâini. Dacă ar fi existat un asemenea pact, el trebuie sa fi fost făcut cu diavolul.

Probabil că tot acest pasaj nu vrea să spună altceva decât că

Dumnezeu este în egală măsura stăpân absolut peste tot ce respiră.

„Am să pun curcubeul meu deasupra norilor pentru ca el să fie sernn al pactului meu etc.”

Remarcaţi faptul că autorul nu spune: „Ani pus curcubeul meu deasupra norilor”, ci el spune: „Am să pun”; neîndoielnic, asta înseamnă

că a existat o opinie comună potrivit căreia curcubeul nu ar fi existat dintotdeauna. Este un fenomen provocat de ploaie; or aici se vorbeşte despre el ca despre ceva supranatural, care vesteşte că pământul nu va mai fi inundat. Stranie alegere a semnului ploii pentru a da asigurarea că n-o să pierim înecaţi. Dar şi la asta se poate răspunde că în plin pericol de inundaţii curcubeul oferă o garanţie.

, îar pe seară, cei doi îngeri au ajuns la Sodoma etc.” întreaga poveste a celor doi îngeri pe care sodomiţii au vrut să-i violeze este poate cea mai extraordinară poveste pe care a inventat-o antichitatea. Dar trebuie avut în vedere faptul că mai toată Asia credea că existau deopotrivă demoni bărbaţi şi demoni femei; iar aceşti doi îngeri erau nişte făpturi mai desăvârşite decât oamenii şi, fiind mai frumoşi dccâî ei, aprindeau mai multe dorinţe decât oamenii obişnuiţi într-un popor corupt.

Ce poţi să spui despre Lot, care îşi oferă cele două fete sodomiţilor în locul îngerilor, sau despre femeia lui preschimbată în stana de sare, şi aşa mai departe cu tot restul acestei poveşti? Vechea legendă arabă

despre Cinyra şi Myrrha are oarece legătură cu incestul lui Lot şi al fetelor sale; iar aventura lui Filemon şi a lui Baucis nu este lipsită de asemănare cu cei doi îngeri care i s-au arătat lui Lot şi nevestei sale. Cât despre preschimbarea în stană de sare, nu prea ştim cu ce seamănă ca: să fie oare vorba de povestea lui Orfeu şi a lui Euridice?

Au existat unii savanţi care au pretins că trebuiau scoase din cărţile canonice toate aceste lucruri incredibile, care scandalizau sufletele slabe; dar s-a spus că savanţii cu pricina aveau inimile corupte, că meritau sa fie arşi, şi că este cu neputinţă să fii un om cumsecade dacă nu crezi că sodomiţii au vrut să violeze doi îngeri. Aşa raţionează

nişte monştri care vor să domine spiritele.

Câţiva celebri Părinţi ai Bisericii au avut prudenţa de a transforma toate aceste poveşti în alegorii, după exemplul evreilor şi mai ales al lui Filon. Unii papi, încă şi mai prudenţi, au vrut să împiedice traducerea acestor cărţi în limbile vulgare, de teamă ca oamenii să nu se apuce să

judece ceva ce li se propunea spre adorare.

Din toate acestea, se desprinde, neîndoielnic, concluzia că aceia care înţeleg perfect această carte trebuie să-i tolereze pe aceia care nu o înţeleg; întrucât, dacă ei nu înţeleg mai nimic din ea, nu este vina lor; dar şi cei care nu înţeleg nimic trebuie să-i tolereze pe cei care înţeleg totul.

GLORIE (GLOIRE)

Ben-al-Betif, această demnă căpetenie a dervişilor, le spunea într-o zi: „Fraţii mei, este foarte bine să vă folosiţi adesea de această formulă

sacra din Coranul nostru: în numele lui Dumnezeu cel mult milostiv, întrucât Dumnezeu este plin de milă, şi veţi învăţa atunci şi voi să fiţi miloşi, repetând adesea cuvintele ce propovăduiesc o virtute fără de care ar rămâne puţini oameni pe pământ. Dar, fraţii mei, feriţi-vă cu străşnicie să-i imitaţi pe acei nesăbuiţi care se laudă fără preget că

lucrează pentru a-1 slăvi pe Dumnezeu. Dacă un tânăr neghiob susţine o teză asupra categoriilor, teza prezidată de un ignorant înveşmântat în blănuri, el o să scrie negreşit cu litere de-o şchioapă la începutul tezei sale: Ek Allah abron doxa: ad majorem Dei gloriam. Un bun musulman, imediat după ce şi-a zugrăvit salonul, se şi apucă sa graveze această

prostie pe uşă; un saka cară apă întru cea mai măreaţă glorie a lui Dumnezeu. Este un obicei necuviincios, dar este folosit cu pioşenie. Ce-aţi spune despre o biată sluga care, golind oala de noapte a sultanului nostru, ar striga: „Mărita glorie invincibilului nostru monarh4'? Distanţa dintre sultan şi Dumnezeu este neîndoielnic mult mai mare decât distanţa dintre sultan şi mica slugă.

Ce aveţi voi în comun, sărmane râme ce purtaţi numele de oameni, cu gloria Fiinţei infinite? Poate ea să iubească gloria? poate ea să o primească de la voi? poate ea să o guste? Până când, animale cu două

picioare şi fără pene, îl veţi mai face pe Dumnezeu după chipul vostru?

Cum aşa?! dacă voi sunteţi vanitoşi şi iubiţi gloria, atunci vreţi ca şi Dumnezeu să o iubească! Dacă ar exista mai mulţi dumnezei, fiecare dintre ei ar vrea poate să obţină sufragiile semenilor săi. Asta da glorie a unui Dumnezeu. Daca se poate compara măreţia infinită cu josnicia extremă, acest dumnezeu ar fi precum Alexandru sau Scander, care nu voia să se măsoare decât cu alţi regi. Însă voi, sărmani oameni, ce glorie îi puteţi voi aduce lui Dumnezeu? încetaţi să-i mai pângăriţi numele sfânt. Un împărat, pe numele său Octavian Augustus, a interzis să fie slăvit în şcolile din Roma, de teamă ca numele său sa nu fie murdărit.

Dar voi nu puteţi nici să murdăriţi Fiinţa supremă, nici să o slăviţi.

Smeriţi-vă, adoraţi şi tăceţi!”

Aşa a grăit Ben-al-Betif; şi dervişii au strigat: „Glorie lui Dumnezeu! Ben-al-Betif a vorbit cum nu se poate mai bine”.

HAR (GRACE)

Binecuvântaţi consilieri ai Romei moderne, iluştri şi infailibili teologi, nimeni nu manifestă mai mult respect decât mine pentru divinele

voastre hotărâri; dar, dacă Paulus Aerai-lus, Scipio, Cato, Cicero, Cezar, Titus, Traian, Marc Auretiu s-ar întoarce în această Romă la a cărei glorie de odinioară au slujit şi ei, ar trebui să mărturisiţi că ar fi niţel miraţi de sentinţele voastre despre har. Ce ar spune ei dacă ar auzi vorbindu-se despre starea de graţie a sănătăţii potrivit sfântului Toma sau despre harul medicinal după Cajetan; despre harul exterior şi interior, despre cel gratuit, despre cel sanctificator, cel actual, cel obişnuit, cel cooperant; sau despre cel eficace, care uneori este lipsit de efect; despre cel versatil şi despre cel congruent? Cinstit vorbind, ar putea ei înţelege mai mult decât domniile voastre sau decât mine?

Ce nevoie ar avea aceşti oameni de sublimele voastre poveţe?

Parcă-i şi aud spunând:

Părinţi reverenzi, sunteţi nişte genii teribile; gândeam şi noi aşa, prosteşte, că Fiinţa veşnică nu se conduce niciodată după nişte legi particulare, precum prăpădiţii de oameni, ci după legile sale generale şi eterne, precum este şi ea. Nimeni dintre noi nu şi-a închipuit vreodată ca Dumnezeu s-ar asemăna cu un stăpân nebun care dă o peculă unui scJav al său şi refuză să-i dea de mâncare altuia; care îi porunceşte unui ciung să frământe aluatul şi unui mut să-i citească cu glas tare sau unui olog să fie curierul său.

Tot ce vine de la Dumnezeu poarta harul lui; el i-a dăruit formă, prin bunăvoinţa sa, globului pe care locuim; copacii tot datorită lui cresc, iar animalele prin voia lui se hrănesc, însă dacă un lup dă peste un mici pe care o să-1 mănânce şi un alt lup moare de foame, putem spune oare atunci că Dumnezeu i-a arătat mai multă bunăvoinţă primului lup? S-a îngrijit ci ca un stejar să crească mai bine decât un alt stejar căruia i-a lipsit seva? Dacă în întreaga natură toate fiinţele ascultă de legile generale, cum ar putea o singură specie de animale să facă excepţie şi să

nu li se supună?

De ce stăpânul absolut a toate câte sunt s-ar fi aplecat mai atent asupra interiorului unui singur om şi ar fi lăsat pe pianul al doilea tot restul naturii? Prin ce ciudăţenie ar schimba ci ceva în inima unui curlandez sau a unui locuitor din Golful Biscaya, atâta vreme cât nu schimbă nimic în legile pe care le-a impus tuturor celorlalte astre?

Ce jale să-ţi închipui că el face, desface şi reface întruna sentimentele în noi! Şi ce îndrăzneală să ne credem mai altfel decât celelalte fiinţe! Să spunem însă că toate aceste schimbări se petrec doar în mintea acelora care se confesează. Un locuitor din Savoia sau din Bergamo va avea într-o luni bunăvoinţa să plătească doisprezece bănuţi pentru o slujbă; marţea, se va duce la crâşmă şi-i va lipsi bunăvoinţa; miercuri, însă, va fi cuprins de o bunăvoinţă cooperantă care-1 va mâna să se spovedească, dar nu va avea acea bunăvoinţă eficace de a se căi profund; joi va arăta suficientă bunăvoinţă, dar ea nu-i va fi îndeajuns, aşa cum am spus-o deja; Dumnezeu va lucra necontenit în capul acestui

bergamez, când mai în forţa, când mai cătinel, iar de restul pământului nu se va sinchisi câtuşi de puţin! Nu va catadicsi să vadă ce-i în interiorul unui indian sau al chinezilor! Dacă v-a mai rămas vreun dram de minte, dragi părinţi reverenzi, nu vă daţi seama că acest sistem este cât se poate de ridicol?

DICŢIONAR F FILOSOFIC

Sărmani de ^”voi, priviţi acest stejar care-şi înalţă crengile în văzduh şi mai priviţi şi această trestie care se târăşte la picioarele lui; sa nxi spuneţi atunci că harul i-a fost dăruit stejarului şi i-a lip^sit trestiei.

Ridicaţi ochii spre cer, priviţi spre Demiurgul cel etern, care creează

milioane de lumi, lumi gravitând toat& unele spre altele potrivit legilor generale şi veşnice. Priviţi una şi aceeaşi lumină care porneşte de la Soare şi de la ^Saturn către voi; şi în această armonie a atâtor astre purtate de un iureş rapid, în această supunere generală a întregii naturi, îndrăzniţi a crede, dacă puteţi, că Dumnezeu se îngrijeşte să-i ofere o graţie versatilă surorii Therese şi o graţie concomitentă surorii Agnes!

Atom ce eşti, căruia un alt netrebnic de atom i-a spus că Cel Veşnic ar^ legi speciale pentru o mână de atomi din vecinătatea ta; că

unuia îi arată bunăvoinţa sa, iar altuia, nu; că un cutărică, lipsit de har ieri, îl va căpăta mâine; nu mai repeta această neghiobie! Dumnezeu a făcut universul şi nu va mai crea alt”se vânturi noi pentru a pune în mişcare un snop de paie taman în colţul asta al universului. Teologii sunt aidoma luptători lor lui Homcr, care îşi închipuiau că zeii se înarmau când mmpotriva lor, când în favoarea lor. Dacă Ho-mer n-ar fi soc otit un poet, ar trece drept blasfemator.

Marc Aurel fiu a spus toate acestea, nu eu; întrucât Dumnezeu, care vă inspiră pe voi, mi-a acordat graţia de a crede tot ce spuneţi, tot ce aţi spus şi tot ce veţi mai spune de aici înainte.

VOLTÂIRE