— Îţi mulţumesc, Ozzie.
Jake se duse la el la birou, îşi făcu o cafea şi se întinse pe canapea. Simţea nevoia să aţipească, dar somnul nu venea. Ochii îi ardeau, dar nu-i putea închide. Se uita la ventilatorul din tavan.
— Domnule Brigance, chemă Ethel prin interfon.
Niciun răspuns.
— Domnule Brigance!
Jake auzi chemarea undeva, în străfundurile subconştientului său. Se ridică în capul oaselor.
— Da! strigă el.
— Judecătorul Noose, la telefon.
— Bine, bine, mormăi el, îndreptându-se ameţit spre birou.
Se uită la ceas. Era nouă. Dormise o oră.
— Bună dimineaţa, domnule judecător! zise el vioi, încercând să pară treaz şi vesel.
— Bună dimineaţa, Jake. Ce mai faci?
— Excelent, domnule judecător. Ocupat cu pregătirile pentru proces.
— Îmi dau seama. Spune, Jake, ce program ai astăzi?
„Ce-i astăzi?” se gândi el. Înşfăcă iute agenda.
— Nimic deosebit, în afară de munca la birou.
— Bun. Mi-ar face plăcere să te invit la prânz, să mâncăm împreună, la mine-acasă. Pe la unsprezece şi jumătate.
— Şi mie mi-ar face plăcere, domnule judecător. Cu ce ocazie?
— Vreau să discutăm despre cazul Hailey.
— Bine, domnule judecător. Atunci, ne vedem la unsprezece şi jumătate.
Familia Noose locuia într-o casă impunătoare, în afara oraşului, la Chester. Clădirea aparţinuse familiei soţiei de mai bine de o sută de ani şi, deşi necesita unele reparaţii, se menţinea foarte bine. Jake nu mai fusese în vizită la ei şi nici n-o cunoscuse pe doamna Noose până acum, dar auzise despre ea că este o snoabă de familie bună, care pierduse toată averea. Era la fel de urâtă ca Ichabod, iar avocatul se întrebă cum or fi arătând copiii lor. Îl primise politicos la uşă şi încercase să facă puţină conversaţie, în vreme ce îl conducea pe terasă, unde îl aştepta judecătorul, bând ceai cu gheaţă şi uitându-se la corespondenţă. Alături, o servitoare pregătea masa.
— Mă bucur că te văd, Jake zise Ichabod cu căldură. Îţi mulţumesc că ai venit.
— Mi-a făcut mare plăcere să accept invitaţia dumneavoastră. Aveţi o casă foarte frumoasă.
Discutară despre cazul Hailey, în timp ce mâncau supa şi sendvişurile cu carne de pui şi salată. Pentru Ichabod procesul ăsta era un chin, deşi nu voia să recunoască. Părea obosit, de parcă acest caz era o adevărată povară. Pe Jake îl surprinse faptul că recunoştea că nu-l suferă pe Buckley. Avocatul îi spuse că şi el are aceeaşi aversiune faţă de procuror.
— Jake, sunt cam încurcat, în ceea ce priveşte schimbarea aceasta de instanţă, zise el. Am studiat şi documentele tale şi pe ale lui Buckley. E o chestiune delicată. Am fost săptămâna trecută la o conferinţă de pe coasta golfului, unde m-am întâlnit şi-am stat de vorbă, la un pahar, cu judecătorul Denton, de la Curtea Supremă. Am fost colegi de facultate; apoi la Senat. Suntem foarte buni prieteni. El locuieşte în comitatul Dupree, în sudul statului Mississippi, şi mi-a spus că toată lumea vorbeşte acolo despre cazul tău. Îl opresc oamenii pe stradă şi-l întreabă ce are de gând să facă dacă va fi transferat în comitatul lor. Toată lumea şi-a format deja o opinie şi imaginează-ţi că sunt la aproape patru sute de mile depărtare. Aşa că, dacă voi fi de acord cu schimbarea instanţei, unde am putea să ne ducem? N-avem cum să părăsim statul şi sunt convins că peste tot, în Mississippi, se ştie despre clientul tău, ba, mai mult, că oamenii şi-au format deja o părere în legătură cu acest caz. Eşti de acord?
— Păi, s-a făcut cam multă publicitate, zise Jake, precaut.
— Hai să stăm de vorbă normal, Jake. Nu suntem la tribunal. De aceea te-am invitat aici. Vreau să te gândeşti bine. Ştiu că s-a făcut multă publicitate. Dar dacă accept să transferăm cazul, unde te-ai gândit s-o facem?
— Ce-aţi zice, undeva, pe lângă deltă?
Noose zâmbi.
— Ţi-ar plăcea, nu-i aşa?
— Bineînţeles! Am putea forma un juriu excelent, acolo. Unul care ar înţelege problema perfect!
— Da, şi care ar fi pe jumătate format din negri.
— Nu m-am gândit la asta.
— Crezi că oamenii aceia nu şi-au format deja o părere?
— Bănuiesc că da.
— Aşa că, unde ne ducem?
— Judecătorul Denton nu şi-a spus părerea?
— Nu prea. Am discutat mai mult despre faptul că schimbările astea de instanţă nu prea sunt acceptate, mai ales în cazurile delicate. E greu să iei o hotărâre, când e vorba de un omor de un asemenea răsunet, fără să te plasezi de o parte sau de alta a baricadei. Cu televiziunea şi cu presa de astăzi, toată lumea cunoaşte detaliile faptei cu mult înainte de derularea procesului. Iar cazul acesta le întrece pe toate. Şi Denton a admis că n-a mai întâlnit ceva asemănător şi a mai spus că va fi greu să găseşti un juriu total imparţial, în statul nostru. Să presupunem că procesul va avea loc în Ford, şi că inculpatul va fi condamnat. Atunci poţi să faci apel, pentru faptul că nu ţi-a fost aprobată cererea de schimbare de instanţă. Denton mi-a spus că are aceeaşi părere cu mine, în această privinţă. Crede că majoritatea celor de la Curte vor fi pentru derularea procesului la Clanton. Sigur, nu poţi avea nicio certitudine, în acest sens. Am stat mult de vorbă şi-am băut multe pahare, încercând să găsim o soluţie. Apropo, vrei să bei ceva?
— Nu, mulţumesc.
— Nu văd niciun motiv să transferăm procesul. Dacă o facem, ne îmbătăm cu apă rece, presupunând că există posibilitatea găsirii unui juriu care să nu se fi decis în legătură cu acest caz.
