— Se pare că tu eşti cel care are idei de-astea.

— Nu, dar ştiu exact ce-ţi trece prin minte.

— De unde ghiceşti tu la ce mă gândesc? Chiar crezi că eşti irezistibil şi că mor de nerăbdare să te seduc?

— Nu-ţi cer decât să-ţi vezi de treabă. Am o căsătorie fericită. Nevastă-mea e-n stare să facă moarte de om, dac-o înşel.

— Foarte bine! Atunci, să ne prefacem că suntem doi prieteni care iau masa împreuna.

— Chestia asta nu prea ţine aici, în sud. Un prieten bărbat nu poate lua masa cu un prieten femeie, dacă e-nsurat. Pur şi simplu, nu merge!

— De ce?

— Pentru că bărbaţii nu au prietene. Cu niciun chip! Eu unul nu cunosc niciun om aici, în ţinut, care să fie prieten cu o femeie, dacă e căsătorit. Cred că aşa ceva nu s-a mai întâmplat de pe vremea Războiului Civil.

— Aici, la voi, se trăieşte încă în Evul Mediu. De ce sunt nevestele din sud atât de geloase?

— Pentru că aşa le-am educat noi. Dacă soţia mea s-ar întâlni să ia masa cu un bărbat, i-aş suci gâtul şi-aş da imediat divorţ. I-am şi spus-o, de altfel.

— Asta-i absurd.

— Bineînţeles!

— Soţia ta nu are niciun prieten?

— Din câte ştiu eu, nu. Dacă afli de vreunul, spune-mi!

— Iar tu n-ai nicio prietenă?

— De ce să am ca prieten o femeie? Ele nu sunt dispuse să vorbească despre fotbal, vânătoare, politică, procese sau despre orice altceva ce mă interesează pe mine. În schimb, lor le place să discute de copii, de modă, de reţete culinare, mobilă – lucruri la care eu nu mă pricep deloc. Nu, nu am nicio femeie-prieten. Şi niciun vreau.

— Asta-mi place mie aici, în sud: oamenii sunt atât de toleranţi!

— Mulţumesc!

— Dar prieteni evrei, ai?

— Nu cunosc niciunul, aici, în comitatul Ford. Am avut un prieten foarte bun, pe când eram student. Îl chema Ira Tauber şi era din New Jersey. Eram foarte apropiaţi. Mie-mi plac evreii. Ştii prea bine că şi Iisus era din neamul lor. N-am înţeles niciodată antisemitismul.

— Doamne, păi tu eşti un adevărat liberal! Spune-mi, ce gândeşti despre homosexuali?

— Mi-e milă de ei. Nu-şi dau seama ce pierd. Dar asta-i treaba lor!

— Ai putea fi prieten cu un homosexual?

— Cred că da, atâta vreme cât nu ştiu că e.

— Nu, am greşit! Eşti republican.

Ea îi luă cutia goală de bere din mână şi o aruncă pe bancheta din spate. Mai desfăcu două. Soarele scăpătase şi aerul greu se răcorise, devenind tăios la viteza de o sută patruzeci de kilometri pe oră.

— Deci, nu putem fi prieteni, zise ea.

— În niciun caz!

— Şi nici iubiţi.

— Te rog, lasă-mă să conduc.

— Atunci, ce suntem?

— Păi, eu sunt avocatul şi tu eşti funcţionarul meu juridic. Eu sunt şeful, tu, subalternul.

— Tu eşti bărbat, eu sunt femeie.

Jake se uită cu nesaţ la sânii ei conturaţi frumos de tricou.

— În privinţa asta, nu e nicio îndoială.

Ellen întoarse capul, uitându-se la peisajul încântător prin care treceau. Jake zâmbi şi acceleră, luând câte-o gură de bere. Trecură prin nişte intersecţii şi, deodată, dealurile dispărură şi terenul deveni plat.

— Şi cum se numeşte restaurantul? întrebă ea.

— Hollywood.

— Cum?

— Hollywood.

— De ce se numeşte aşa?

— Pentru că, mai de mult, localul se afla într-un orăşel cu numele acesta, de aici, din Mississippi. A dispărut într-un incendiu şi-a fost reconstruit la Robinsonville. Lumea-i zice tot Hollywood.

— Şi ce-i aşa grozav?

— Au mâncare excelentă, muzică bună, iar atmosfera e nemaipomenită. Mai are avantajul că se află la mare distanţă de Clanton şi n-o să mă vadă nimeni luând masa cu o femeie frumoasă.

— Eu nu sunt o femeie; sunt subaltern.

— Un subaltern ciudat şi frumos.

Ellen îşi zâmbi în barbă şi îşi trecu degetele prin păr. La o intersecţie, cotiră spre stânga şi merseră spre vest, până intrară în localitatea pe care o căutau. Pe-o parte a drumului se aflau o mulţime de case de lemn goale, iar vizavi, un fel de magazin, în jurul căruia parcaseră vreo douăsprezece automobile. Prin fereastră străbătea o muzică plăcută. Jake înşfacă sticla de Chablis şi o conduse pe funcţionara lui juridică sus, pe trepte. Intrară. Lângă uşă, se afla o scenă mică, unde o negresă bătrână, dar frumoasă, Merle, stătea la pian şi cânta Nopţi ploioase în Georgia. În restaurant erau trei rânduri de mese, pe jumătate ocupate. O chelneriţă turnă bere dintr-o cană şi le făcu semn să se aşeze la o măsuţă roşie.

— Poate doriţi să vă servim nişte murături prăjite cu mărar? îl întrebă ea pe Jake.

— Te rog! Două porţii.

Ellen se încruntă şi se uită la Jake.