Ellen Roark descuie uşa din spate şi puse pe masa din bucătărie o pungă cu alimente. Scoase un dosar din geantă şi începu să-şi caute şeful. Acesta era în balcon, uitându-se la fişe şi la clădirea tribunalului.

— Bună seara, Row Ark.

— Bună seara, şefule, îi răspunse ea, întinzându-i un dosar gros. Iată rezultatele pe care mi le-ai cerut, în legătură cu cererea de acceptare a folosirii datelor despre viol, în proces. Îmi cer scuze pentru volumul mare, dar au fost multe de spus.

Era o lucrare excelentă, la fel ca toate cele dinainte. Avea şi cuprins şi bibliografie, iar paginile erau numerotate. Jake le răsfoi.

— La naiba, Row Ark, doar nu ţi-am cerut un tratat!

— Ştiu că te sperie orice lucrare mai doctă, aşa că am făcut eforturi să nu folosesc cuvinte mai lungi de trei silabe.

— Măi, măi, suntem foarte nebunatici astăzi! N-ai putea să-mi faci un rezumat de vreo treizeci de pagini?

— Ştii ceva? Ţi-am oferit un studiu documentat, redactat de un student în drept foarte dotat, cu un talent deosebit de a gândi şi a scrie clar. E lucrarea unui geniu, e a ta şi nu te costă absolut nimic. Aşa că nu mai cârti.

— Am înţeles, să trăiţi! Te doare cumva capul?

— Da. Mă doare de azi-dimineaţă. Am bătut la maşină mai bine de zece ore şi simt nevoia să beau ceva. Ai cumva un mixer?

— Ce să am?

— Un mixer. E o invenţie nouă, de-a noastră, a celor din nord. Se foloseşte la bucătărie.

— E unul pe raft, lângă cuptorul cu microunde.

Fata dispăru. Se întunecase şi circulaţia din scuar se mai domolise. Oamenii se plictisiseră să se tot uite la soldaţii care le păzeau tribunalul. După douăsprezece ore de arşiţă sufocantă şi de pâclă în centrul din Clanton, trupele erau epuizate şi li se făcu dor de casă. Stăteau sub arbori, pe scaune pliante din pânză, şi-l înjurau pe guvernator. Pentru că se întuneca din ce în ce mai mult, începură să tragă tot felul de sârme din clădirea tribunalului, ca să lumineze tabăra. În dreptul poştei, îşi făcură apariţia mai mulţi negri cu lumânări, pentru veghe. Începură să păşească de-a lungul trotuarului de pe strada Jackson, sub privirile, devenite dintr-odată atente, ale celor mai bine de două sute de soldaţi înarmaţi. Liderul grupului era doamna Rosia Alfie Gatewood, o văduvă de vreo sută de kilograme, care crescuse unsprezece copii, dintre care nouă făcuseră şi colegiul. Fusese prima persoană de culoare care băuse apă rece din fântâna publică din scuar şi trăise s-o spună. Se uită la soldaţi. Nimeni nu rosti niciun cuvânt.

Ellen se întoarse cu două halbe pline cu un lichid verde. Le puse pe masă şi se aşeză şi ea.

— Asta ce mai e?

— Bea. Ai să te simţi relaxat.

— Am să beau. Dar aş vrea să ştiu ce e.

— Margaritas.

Jake se uită la halba lui.

— Unde e sarea?

— N-am pus nici la mine. Nu-mi place.

— Bine, atunci beau şi eu tot aşa. Dar de ce margaritas?

— De ce nu?

Jake închise ochii şi bău.

— Row Ark, eşti o femeie plină de talente.

— Doar o subalternă.

Jake mai luă o înghiţitură.

— N-am mai băut margaritas de opt ani.

— Îmi pare rău.

Halba ei se golise pe jumătate.

— Ce fel de rom?

— I-aş spune poşircă, dacă n-ai fi şeful meu.

— Mulţumesc.

— Nu e rom, e tequila cu suc de lămâie şi cu Cointreau. Credeam că orice student la drept ştie reţeta.

— Vai, iartă-mă! Cu siguranţă o ştiam şi eu pe vremea studenţiei.

Fata se uită la scuar.

— Incredibil! Pare un câmp de război.

Jake sorbi şi ultima picătură şi se linse pe buze. Unii dintre soldaţi jucau cărţi, alţii îşi căutaseră refugiu, de teama ţânţarilor, în tribunal. Negrii cu lumânări o luară pe strada Washington.

— Da, zise Jake zâmbind. E frumos, nu-i aşa? Gândeşte-te la juraţii noştri imparţiali, ce mutre o să facă, mâine-dimineaţă, când au să vină aici. Îmi voi reînnoi moţiunea de schimbare a instanţei. Îmi va fi respinsă. Apoi, mă voi asigura că reporterii înregistrează faptul că procesul are loc într-un adevărat circ.

— De ce-au venit soldaţii?

— Şeriful şi primarul l-au sunat pe guvernator şi i-au spus că e nevoie de Garda Naţională, pentru a menţine liniştea şi ordinea în Clanton. L-au informat că spitalul nostru e prea mic pentru procesul ăsta.

— De unde vin?

— Din Bonneville şi din Columbus. La prânz i-am numărat. Sunt vreo două sute douăzeci.

— Au stat toată ziua aici?

— M-au trezit la cinci dimineaţa. I-am urmărit tot timpul, de atunci. Au fost învinşi de câteva ori, dar au primit întăriri. Acum câteva minute, s-au întâlnit cu duşmanul, când au sosit Miss Gatewood şi prietenii ei, cu lumânările. I-a pus jos cu privirea, aşa că acum joacă popa prostu’.

Ellen îşi termină băutura şi plecă să-şi mai prepare una. Jake luă fişele pentru a suta oară şi le întinse pe masă. Numele, vârsta, ocupaţia, starea civilă, rasa, educaţia – citise întruna aceste informaţii, încă de dimineaţă. Sosi runda a doua de margaritas. Ellen luă fişele.

— Coreen Hagan, zise ea sorbind din halbă.

Jake se gândi puţin.

— Vârsta, aproximativ cincizeci şi cinci. Secretara unui agent de asigurare. Divorţată, cu doi copii mari. Nu are mai mult decât liceul. Se trage din Florida. Cam atât.