— Nemaipomenit! zise el, închizând ochii.
— La ce ora te-ai băgat în pat?
„Ce pat?” gândi Jake.
— Imediat după ce te-am sunat.
Ea tăcu.
— Am venit la birou la trei noaptea, zise el cu mândrie.
— La trei?!
— Da, n-am putut să dorm.
— Dar n-ai dormit nici joi noaptea.
Simţi o undă de îngrijorare în glasul ei rece, până atunci, şi se simţi mai bine.
— E-n regulă. Am să stau mai mult la Lucien, săptămâna care vine şi cealaltă. Cred că e mai sigur acolo.
— Dar ai şi garda de corp, nu-i aşa?
— Da, pe Nesbit. Doarme în maşină, în parcare.
Ea ezită o clipă, iar el simţi cum se-ncălzesc firele de telefon.
— Mă tem pentru tine, zise ea tandru.
— N-o să mi se întâmple nimic, draga mea. Te sun eu mâine. Am foarte mult de lucru.
Puse receptorul jos, se duse la toaletă şi vomită.
*
Jake ignoră vreo cincisprezece minute bătăile insistente de la uşă. În orice caz, oricine era, ştia cu siguranţă că el e înăuntru, de aceea nu se dădea bătut. Până la urmă Jake ieşi în balcon şi strigă:
— Cine-i acolo? Femeia se depărtă puţin de casă şi se sprijini de un BMW negru, parcat lângă Saab-ul lui Jake. Îşi ţinea mâinile adânc în buzunarele jeanşilor decoloraţi şi strâmţi. Soarele puternic o orbea, aşa cum se uita în sus, iluminându-i, totodată, părul auriu-roşcat.
— Sunteţi Jake Brigance? zise ea, punând mâna streaşină la ochi.
— Da. Ce doriţi?
— Trebuie să stau de vorbă cu dumneavoastră.
— Sunt foarte ocupat.
— Ştiu, dar e ceva important.
— Aveţi nevoie de serviciile mele? întrebă el, dându-şi însă imediat seama că nu era aşa.
— Nu. Vreau să vă răpesc numai cinci minute.
Jake cobori şi deschise uşa. Fata intră degajat, ca la ea acasă. Îi strânse mâna ferm şi se prezentă:
— Sunt Ellen Roark.
— Încântat de cunoştinţă, zise el, arătându-i un scaun de lângă uşă.
Jake se aşeză pe un colţ al biroului lui Ethel.
— O singură silabă sau două?
— Poftim?
— Vă numiţi Rork sau Row Ark?
— R-o-a-r-k. Rork e la Boston şi Row Ark, în Mississippi.
— Te deranjează dacă-ţi spun Ellen?
— Chiar te rog. În două silabe! Pot să-ţi spun Jake?
— Sigur că da!
— Bine. Oricum, n-aveam de gând să mă adresez cu „domnule”.
— Eşti din Boston, nu-i aşa?
