Fata zâmbi fericită.
— Când începem?
— Chiar acum.
Jake o conduse în camera secretă de la etaj. Apoi o duse în sala de şedinţe, unde îi puse dosarul în faţă. Fata îl studie timp de o oră.
La două şi jumătate, Jake se trezi, după un pui de somn, pe canapea. Coborî în sala de şedinţe. Fata scosese din raft o mulţime de cărţi, pe care le împrăştiase pe masă, însemnându-şi anumite pagini. Acum îşi lua notiţe.
— Ai o bibliotecă frumuşică.
— Unele din cărţile acestea n-au fost deschise de douăzeci de ani.
— Am observat după praf.
— Ţi-e foame?
— Foarte.
— După colţ e o cârciumă unde se servesc mâncăruri grase şi cereale.
— Sună promiţător.
Se duseră împreună la Claude, unde nu era prea multă lume, pentru sâmbăta după-amiază. Erau singurii albi din local. Patronul lipsea, aşa că liniştea era de-a dreptul asurzitoare. Jake comandă chiftele cu brânză, rondele de ceapă prăjită şi trei prafuri pentru dureri de cap.
— Te doară capul?
— Rău de tot.
— Din cauza stresului?
— Nu. Sunt mahmur.
— Mahmur? Credeam că nu bei decât ceai.
— De unde-ai mai auzit-o şi pe-asta?
— Din Newsweek. Scria în articolul acela că eşti un familist model, că nu te pasionează decât munca ta, că eşti prezbiterian, că fumezi trabucuri ieftine şi nu bei nimic.
— Chiar crezi tot ce citeşti?
— Nu.
— Bine. Ca să-ţi spun, azi-noapte m-am făcut cui şi-am dat la boboci toată dimineaţa.
Fata râse amuzată.
— Ce bei, de obicei?
— Nici nu-mi mai aduc aminte. De fapt, pân-aseară, uitasem cu totul ce-mi place. N-am mai băut din studenţie, şi sper să n-o mai fac vreodată. Uitasem ce rău e după.
— De ce beau avocaţii aşa mult?
— Învaţă asta de la facultate. Tatăl tău bea?
— Glumeşti?! Doar suntem catolici!
— Tu bei?
— Bineînţeles! Tot timpul, zise ea cu mândrie.
— Atunci vei fi o avocată grozavă!
Jake amestecă prafurile într-un pahar cu apă cu gheaţă şi le înghiţi pe nerăsuflate. Se strâmbă şi se şterse la gură. Fata îl urmărea cu un zâmbet amuzat.
— Ce-o să spună soţia ta?
— În legătură cu ce?
— Cu beţia.
— Nu ştie. M-a părăsit ieri-dimineaţă.
— Îmi pare rău.
— S-a dus la părinţii ei, până după proces. Am primit telefoane anonime de ameninţare cu moartea, iar ieri-dimineaţă ne-au pus dinamită la fereastra dormitorului. Poliţia a aflat la timp şi i-a prins. Se pare că e mâna Klan-ului. Era, acolo, suficientă dinamită pentru a ne distruge casa şi a ne omorî pe toţi. Cred că ăsta-i un motiv serios pentru a te îmbăta.
— Îmi pare rău.
