— Par agitat?

— Arăţi obosit, dar merge!

Jake se uită la ceas.

— Hai să mergem!

Afară, reporterii îşi începură milogeala.

— Nu am nimic de comentat, zise avocatul fără să se oprească. Dar întrebările continuară.

— E adevărat că veţi protesta împotriva condiţiilor în care se derulează procesul?

— Până nu începe, n-am cum s-o fac.

— E-adevărat că sunteţi ameninţat de Klan?

— Nu comentez.

— Este adevărat că v-aţi trimis familia departe, până după proces?

Jake şovăi o clipă, apoi se uită la reporter.

— Nu comentez.

— Ce părere aveţi de Garda Naţională?

— Sunt mândru de ea.

— Clientul dumneavoastră se va bucura de un proces cinstit aici, la Clanton?

Jake dădu din cap, apoi zise:

— Nu comentez.

Un poliţist îl întrebă pe Jake, arătând-o pe Ellen:

— Jake, cine e ea?

— Nicio problemă, e cu mine.

Urcară scările din spate. Carl Lee stătea la masa apărării, cu spatele la public. Jean Gillespie făcea prezenţa juraţilor, iar poliţiştii se plimbau pe interval, atenţi la orice mişcare. Jake îşi salută clientul cu căldură, având grijă să-i strângă mâna şi să-i zâmbească, bătându-l pe umăr. Ellen deschise servieta şi aranjă dosarele pe masă.

Jake îi şopti ceva clientului său şi se uită în sală. Toţi erau cu ochii pe el. Clanul Hailey stătea frumos în primul rând. Jake le zâmbi şi-i făcu semn lui Lester. Tonya şi băieţii erau gătiţi în hainele lor de duminică şi stăteau între Gwen şi cumnatul ei, ca nişte mici statui. Viitorii juraţi îl studiau cu atenţie pe avocatul lui Carl Lee. Acesta se gândi că era un prilej bun ca să le atragă atenţia asupra familiei inculpatului, aşa că se apropie de ei şi începură să discute. O bătu uşor pe umăr pe Gwen, dădu mâna cu Lester, îi înghionti pe băieţi şi, în final, o îmbrăţişă pe Tonya, fetiţa care fusese violată de cei doi ticăloşi. Juraţii urmăriră scena cu multă atenţie.

— Noose ne cheamă în spate, să stea de vorbă cu noi, îi şopti Musgrove lui Jake, în momentul în care acesta se întoarse la masa apărării.

Ichabod, Buckley şi grefierul stăteau de vorbă. Jake intră împreună cu Ellen, pe care le-o prezentă tuturor. Le spuse că era studentă în anul trei la Ole Miss şi că lucra ca funcţionar juridic pentru el. Buckley nu avu nimic împotrivă, iar Noose spuse că era o practică obişnuită, aşa că fata fu acceptată, cu plăcere, în mijlocul lor.

— Aveţi vreo problemă preliminară, domnilor? întrebă Noose.

— Noi, nu, spuse procurorul.

— Noi avem mai multe, zise Jake, deschizând un dosar. Aş vrea să se consemneze.

Norma Gallor, grefiera, începu să scrie.

— Mai întâi, îmi reînnoiesc moţiunea de schimbare a instanţei…

— Protestez! îl întrerupse Buckley.

— Ţine-ţi gura, guvernatorule! ţipă Jake. N-am terminat şi te rog să nu mă mai întrerupi!

Buckley şi toţi cei de faţă rămaseră cu gura căscată, la o astfel de ripostă. Numai margaritas era de vină, gândi Ellen.

— Îmi cer scuze, domnule Brigance, spuse Buckley calm. Te rog să nu mi te mai adresezi cu „guvernatorule”.

— Daţi-mi voie să intervin în acest moment, începu Noose. Procesul va fi lung şi chinuitor. Îmi dau seama de tensiunea în care sunteţi amândoi. Am fost şi eu în situaţia voastră şi ştiu ce simţiţi. Sunteţi avocaţi excelenţi şi îmi pare bine că luaţi parte la un proces de importanţa acestuia. Nu pot să nu constat, însă, o oarecare aversiune pe care o aveţi unul faţă de altul. Într-un fel, e normal, şi n-am să vă cer să vă strângeţi mâinile şi să fiţi prieteni. Dar insist ca, atâta vreme cât sunteţi în tribunalul meu, să vă abţineţi de a vă mai întrerupe unul pe altul şi de a ţipa. Vă rog să vă adresaţi cu „domnule”. Aţi înţeles ce vreau să spun?

— Da, domnule.

— Da, domnule.

— Bine, atunci. Puteţi continua, domnule Brigance.

— Vă mulţumesc, domnule judecător, şi vă rămân recunoscător. După cum spuneam, acuzatul îşi reînnoieşte cererea de schimbare a instanţei. Vreau să menţionez că astăzi, 22 iulie, în timp ce noi ne pregătim să alegem juriul, tribunalul este înconjurat de trupe ale Gărzii Naţionale. Pe pajiştea din faţa clădirii se află un grup de membri ai Ku Klux Klan-ului care urlă la un grup de negri, la fel de gălăgioşi. Între cele două grupuri, s-au postat soldaţii înarmaţi ai Gărzii. Azi-dimineaţă, când candidaţii la juriu se îndreptau spre tribunal, au asistat la tot acest circ. Va fi imposibil să alegem nişte juraţi imparţiali.

Buckley se uita la Jake cu rânjet maliţios pe faţa lui mare. Când termină de vorbit, procurorul spuse:

— Îmi permiteţi să dau un răspuns, domnule judecător?

— Nu, zise Noose brutal. Moţiunea se respinge. Mai aveţi ceva?

— Apărarea cere schimbarea întregului eşalon al candidaţilor la juriu.

— Pe ce criterii?

— Pentru că au existat încercări făţişe de a fi intimidaţi. Din ceea ce ştim, douăzeci dintre ei s-au trezit cu cruci în flacari în gradină.

— Am intenţia să renunţ la serviciile celor douăzeci, dacă s-au prezentat.

— Excelent! replică Jake sarcastic. Dar ce facem cu cei ameninţaţi despre care nu ştim nimic? Şi cu cei care au auzit ce li s-a întâmplat celor douăzeci?

Noose se frecă la ochi, fără să spună nimic. Buckley avea şi el un discurs, dar nu voia să-l întrerupă pe Jake.

— Am aici o listă, continuă avocatul, a celor douăzeci de juraţi care au primit vizite. Am şi nişte copii ale unor rapoarte ale poliţiei, cu amănunte, în ceea ce priveşte intimidarea. O prezint Curţii, pentru a-mi susţine argumentele prin care cer schimbarea candidaţilor la juriu. Cer să fie ataşată raportului către Curtea Supremă, să se vadă negru pe alb.

— Vă aşteptaţi la un apel, domnule Brigance? întrebă domnul Buckley.