Lumea începu să se foiască, încercând să zărească ceva. Grupul apăru de pe o stradă lăturalnică, în bulevardul Washington, către partea de nord a scuarului. Membrii Klan-ului păşeau cu grijă, dar ţanţoşi şi importanţi în robele lor albe, mascaţi sinistru, făcându-i pe spectatori să se holbeze amuţiţi, în vreme ce se deplasau pe bulevard, conduşi de Stump. Când ajunseră în dreptul tribunalului, cotiră spre stânga şi o luară prin mijlocul părculeţului. Strânseră rândurile, formând un semicerc în jurul podiumului de la intrarea în clădire.

Ziariştii se călcau unii pe alţii în picioare, încercând să se apropie tot mai mult. În momentul în care Stump îşi opri oamenii, podiumul fu imediat invadat de câţiva specialişti care instalară microfoane, trăgând firele până la aparatele de filmat şi la reportofoane. Grupul de negri de sub stejar se mărise, iar unii dintre ei se postară chiar la câţiva paşi de semicerc. Trotuarele se goliră, iar lumea se apropie, dornică să audă ce avea să spună şeful Klan-ului. Poliţiştii se plimbau agale prin mulţime, fără să piardă din ochi grupul de negri. Ozzie însuşi se postă sub stejar, în mijlocul lor.

Jake privea atent de la fereastra unui birou de la etajul doi al tribunalului. I se făcu rău, văzând adunătura aceea de laşi care îşi ascundeau chipul sub măşti. Gluga albă – atâta vreme simbol al urii şi al violenţei în sud – revenise în prim-plan. Oare care din oamenii aceia îi aprinsese crucea în grădină? Şi cine pusese la cale plasarea bombei la fereastra lor? Şi care va încerca să acţioneze în continuare? De acolo, de sus, îi văzu pe negri apropiindu-se încet.

— Pe voi nu v-a invitat nimeni aici! le strigă Stump. Asta-i o întrunire a Klan-ului, nu a unor amărâţi de negri!

Dinspre străzile şi aleile laterale, de după clădirile din cărămidă, începu să curgă un şuvoi întunecat către tribunal. Nou-veniţii se alăturară celorlalţi negri şi, în câteva secunde, Stump şi acoliţii săi se văzură în minoritate, în proporţie cam de zece la unu. Ozzie ceru întăriri prin radio.

— Mă numesc Stump Sisson, zise el, scoţându-şi masca, şi sunt mândru că deţin funcţia de Mare Vrăjitor în Imperiul Invizibil al Ku Klux Klan-ului. Am venit aici să vorbesc în numele albilor lipsiţi de protecţia legii, din Mississippi, care s-au săturat de crimele şi de violurile negrilor. Cerem să se facă dreptate şi, mai ales, ca Hailey să fie condamnat şi să-şi mişte curul lui negru spre camera de gazare!

— Eliberaţi-l pe Carl Lee! strigă cineva din mulţime.

— Eliberaţi-l pe Carl Lee! repetară, la unison, şi ceilalţi negri.

— Eliberaţi-l pe Carl Lee!

— Gura, negri-mpuţiţi! îi înfruntă Stump. Gura, animalelor!

Trupa lui stătea nemişcată, cu spatele la mulţimea gălăgioasă. Ozzie se plasă, împreună cu oamenii lui, între cele două grupuri adverse.

— Eliberaţi-l pe Carl Lee!

— Eliberaţi-l pe Carl Lee!

Faţa şi-aşa roşie a lui Stump deveni stacojie. Îşi apropie gura de microfoane şi strigă:

— Ţineţi-vă gura, negri-mpuţiţi! Noi nu ne-am băgat ieri, când v-aţi întâlnit aici. Avem şi noi dreptul să demonstrăm în pace, la fel ca voi! Faceţi linişte!

Dar mulţimea striga cu şi mai multă râvnă: „Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee!”

— Unde-i şeriful? E de datoria lui să facă ordine şi să păzească legea. Fă-ţi treaba, poliţistule! Fă-i să tacă! Nu eşti în stare să-i linişteşti? Vedeţi, oameni buni, ce se-ntâmplă când alegeţi negri în funcţii de conducere?

Strigătele continuară şi Stump se depărtă de microfoane, privind mulţimea de negri. Fotografii şi reporterii de la televiziune încercau să imortalizeze momentul. Nimeni nu se uita la fereastra aceea mică de la etajul al treilea, care se deschidea încet. Din întunericul ei ţâşni o bombă incendiară care ateriză la picioarele lui Stump explodând şi învăluindu-l în flăcări.

Încăierarea începu. Stump urlă şi se rostogoli pe trepte. Trei dintre oamenii lui îşi lepădară robele şi îşi scoaseră măştile încercând să stingă focul. Podiumul de lemn ardea, iar în aer se simţea miros de benzină. Incitaţi, negrii începură să-i atace pe toţi cei care purtau robe albe, cu ciomege şi cu cuţite. Dar şi oamenii lui Stump erau pregătiţi de asalt. Aveau şişuri ascunse, şi le scoaseră ca la comandă. Într-o clipă, scuarul deveni un câmp de bătălie. Aerul se umplu de fum, de pietre şi de strigătele de durere ale celor loviţi. Trupurile cădeau. Ozzie fu prima victimă. O mână criminală îl pocnise cu un drug de fier în cap. Poliţiştii alergau în toate părţile, încercând zadarnic să facă ordine. În loc să se adăpostească, şacalii presei alergau de colo-colo, prin fum, doar-doar or prinde o imagine cât mai sângeroasă. Se expuneau de bunăvoie pericolului. Unul dintre operatori fu lovit cu o cărămidă în ochi şi aparatul de filmat i se rostogoli pe trotuar. Alt cameraman filmă toată scena. O femeie reporter transmitea în direct, împreună cu operatorul ei. Se apropiase de unul din membrii Klan-ului, care tocmai „terminase” doi adolescenţi negri şi se trezi atacată cu şişul. Ţipă sfâşietor şi căzu. Nici operatorul nu scăpă mai uşor.

Sosiră întăriri de la poliţia locală. În centrul bătăliei, Nesbit, Prather şi Hastings stăteau spate în spate şi trăgeau cu pistoalele lor de serviciu în aer. Zgomotul împuşcăturilor îi sperie pe combatanţi. Se uitară speriaţi în toate direcţiile şi se regrupară. Poliţiştii se aliniară între negri şi Klan.

Câţiva răniţi rămaseră întinşi pe iarbă. Ozzie se ridică ameţit, frecându-şi ceafa. Ziarista din Memphis era inconştientă şi sângera la cap. Mai mulţi membri ai Klan-ului zăceau în nesimţire, cu robele lor albe pline de ţărână şi sânge, la marginea trotuarului. Focul continua să ardă.

În depărtare, se auzeau sirenele Salvării şi ale pompierilor. Sosiră în curând pe câmpul de bătălie, iar personalul medical acordă primele îngrijiri răniţilor. Nu murise nimeni. Primul fu ridicat Stump Sisson. Ozzie fu ajutat să urce într-o maşină a poliţiei. Mai sosiră câţiva oameni de ordine şi împrăştiară mulţimea.

Jake, Harry Rex şi Ellen mâncau o pizza călduţă, uitându-se la televizorul din sala de şedinţe. Se transmiteau evenimentele petrecute în ziua aceea în Clanton, Mississippi. CBS acordă acestor ştiri un spaţiu foarte larg. După toate aparenţele, reporterul scăpase nevătămat din încăierare şi relata evenimentele pe măsură ce se perindau imaginile video. „După ultimele informaţii, primite în după-amiaza aceasta – zicea el – nu se cunoaşte numărul exact al răniţilor. Cel mai serios afectat pare să fie domnul Sisson, Vrăjitorul Imperial al Klan-ului, care a suferit arsuri grave şi se află internat la Mid South Bum Hospital din Memphis.” Fură prezentate imagini ale momentului când explodase bomba şi începuse toată hărmălaia din scuar. Reporterul continua: „Procesul lui Carl Lee a fost programat pentru luni, aici, în Clanton. Pentru moment, nu se ştie ce efect va avea incidentul asupra acestuia. Se zvoneşte că procesul va fi amânat şi/sau va fi transferat la altă instanţă”.

— Asta-i o noutate pentru mine, zise Jake.

— N-ai auzit nimic, în sensul ăsta? întrebă Harry Rex.

— Niciun cuvânt. Şi presupun că aş fi fost anunţat înainte de CBS.

Reporterul dispăru şi Dan Rather spuse că va reveni.

— Asta ce-nseamnă? întrebă Ellen.

— Înseamnă că Noose e prost dacă nu schimbă instanţa.

— Mai bine că n-a făcut-o, zise Harry Rex. Ai de ce te lega la apel.

— Mulţumesc, Harry Rex. Îţi sunt recunoscător pentru încrederea pe care o ai în mine, ca avocat.

Telefonul sună. Răspunse Harry Rex. Era Carla.

— E soţia ta. Putem s-ascultăm şi noi? zise el, dându-i receptorul lui Jake.

— Nu. Du-te şi mai ia o pizza. Alo!

— Jake, eşti bine?

— Bineînţeles că sunt bine.

— Am văzut chiar acum ce s-a-ntâmplat, la televizor. Îngrozitor! Unde erai?

— Păi, eram într-una din robele acelea albe.

— Te rog, Jake. Nu e nimic de râs.

— Am stat în biroul lui Jean Gillespie, la etajul al doilea. Am avut locuri excepţionale şi-am văzut spectacolul. A fost foarte incitant.

— Cine sunt oamenii aceia?

— Câţiva erau cei care au aprins crucea în curtea noastră şi au pus bomba aia la fereastra dormitorului.

— De unde sunt?

— De peste tot. Cinci din ei sunt în spital şi adresele lor pot fi localizate pe întreg cuprinsul statului. Unul din ei e localnic. Ce mai face Hanna?

— Bine. Vrea să vină acasă. Se va amâna cumva procesul?

— Mă îndoiesc.

— Eşti în afara oricărui pericol?

— Sigur că da. Am gardă de corp şi un pistol pe care-l port tot timpul la mine. Nu-ţi face griji.

— Cum să nu-mi fac, Jake? Trebuie să fiu alături de tine!

— Nici vorbă!