— Şi unde locuiţi?

— Lângă Lake Village.

— Pete Willard era fiul dumneavoastră?

— Da, domnule.

— Când l-aţi văzut viu ultima oară?

— Aici, în sală, înainte de a fi omorât.

— Aţi auzit rafala care l-a ucis?

— Da, domnule.

— Şi ultima oară, când l-aţi văzut?

— În capela funerară.

— În ce stare?

— Era mort, zise ea ştergându-şi ochii cu un şerveţel.

— Îmi pare rău, o consolă Buckley. Nu mai am nicio întrebare, adăugă el, uitându-se cu teamă, la Jake.

— Apărarea are ceva de întrebat? făcu Noose, uitându-se şi el la Jake, bănuitor.

— Foarte puţin, zise avocatul. Doamnă Willard, sunt Jake Brigance, adăugă el fără compasiune.

Femeia dădu din cap.

— Câţi ani avea fiul dumneavoastră când a murit?

— Douăzeci şi şapte.

Buckley îşi depărtă scaunul de masă şi se aşeză pe marginea lui, gata să sară. Noose îşi scoase ochelarii şi se aplecă puţin în faţă. Carl Lee coborî privirile.

— În timpul acestor douăzeci şi şapte de ani, câţi copii a mai violat?

Buckley ţâşni, ca un resort.

— Mă opun! Mă opun! Mă opun!

— Se admite! Se admite! Se admite!

Strigătele o speriară pe doamna Willard, care începu să plângă şi mai tare.

— Vă rog să-l admonestaţi, domnule judecător! Admonestaţi-l!

— Îmi retrag întrebarea, zise Jake, întorcându-se la locul lui.

Buckley se ruga cu braţele ridicate:

— Asta n-ajunge, domnule judecător! Vă rog să-l admonestaţi!

— Haideţi în birou, le ordonă Noose.

Permise martorei să se retragă şi luă o pauză, până la ora unu.

Harry Rex aştepta în balconul lui Jake, cu sendvişuri şi cu margaritas. Brigance, însă, bău suc de grepfrut. Ellen luă numai puţin, atât cât să-şi liniştească nervii. Pentru a treia zi, consecutiv, masa fusese pregătită şi adusă personal de Dell, de la Coffee Shop.

Mâncară şi se odihniră pe balcon, privind la carnavalul din scuar. Harry Rex întrebă ce se întâmplase în biroul judecătorului. Jake, însă, refuză să vorbească despre proces.

— Spune-mi, domnule, ce s-a întâmplat acolo?

— Roşii sunt eliminaţi trei etape, ştiai, Row Ark?

— Credeam că patru, răspunse ea.

— Ce s-a întâmplat în biroul judecătorului?

— Chiar vrei să ştii?

— Da, da.

— Bine. Trebuie să mă duc la toaletă, zise Jake. Îţi spun când mă întorc.

— Row Ark, ce s-a întâmplat acolo?

— Nu mare lucru. Noose l-a cam frecat pe Jake, da-i trece! Buckley voia război şi prietenul nostru i-a spus că, dacă nu se calmează, o să-l aibă! Rufus a-nceput să ţipe că Jake a stârnit juriul. Acesta i-a răspuns că-i pare rău şi i s-a adresat cu „guvernatorule” Buckley a ţipat la judecător: „Auziţi cum îmi zice! Vă rog să faceţi ceva!” Iar Noose i-a răspuns: „Vă rog, domnilor, comportaţi-vă civilizat”. Iar Jake: „Vă mulţumesc, domnule judecător”. Apoi, după câteva minute i-a zis iar „guvernatorule”.

— De ce le-a făcut pe doamnele acelea bătrâne să plângă?

— Păi, a făcut o mişcare genială, Harry Rex. Le-a arătat tuturor că se află într-o sală de tribunal şi că nu se teme de nimeni. A dat prima lovitură. L-a enervat atât de tare pe Buckley, încât nu cred să-şi mai revină din starea asta. Noose îl respectă pentru că nu se lasă intimidat de el. Juraţii au fost şocaţi, dar i-a trezit şi le-a demonstrat că e vorba de un război. O mişcare foarte inteligentă.

— Da, m-am gândit eu.

— Nu ne-am făcut probleme. Femeile acelea au fost aduse ca să trezească mila, dar Jake a reamintit juriului ce-au făcut băieţeii lor, înainte de a muri.

— Nişte ticăloşi!

— Chiar dacă mai există vreun resentiment din partea juriului, vor uita, până la ultimul martor.

— Jake e bun, nu-i aşa?

— E foarte bun. Pentru vârsta lui, e cel mai grozav pe care l-am văzut în viaţa mea.

— Aşteaptă să vezi argumentaţia finală. E-n stare să stoarcă lacrimi şi din piatră seacă.