— Jake, tu n-ai fi în stare să omori un om.

— Bine, bine, n-am de gând să mă cert cu tine. Am mai discutat destul despre asta.

Carla îi strigă Hannei să nu se depărteze şi se aşeză lângă el, în balansoar, agitându-şi paharul cu gheaţă.

— Ai să-l aperi?

— Sper.

— Va fi condamnat?

— Tu l-ai condamna?

— Nu ştiu.

— Gândeşte-te atunci la Hanna. Uită-te la copilul acela inocent şi dulce care sare coarda. Doar eşti mamă! Închipuie-ţi-o acum pe fetiţa lui Hailey bătută, plină de sânge, căutându-şi rugătoare părinţii cu privirea.

— Taci, Jake!

El zâmbi.

— Răspunde-mi. Dac-ai fi în juriu, ai vota împotriva tatălui?

Carla puse paharul pe pervazul ferestrei şi începu să cureţe plantele de uscături. Jake presimţea victoria.

— Hai, spune, dac-ai fi în juriu, ai vota „vinovat” sau „nevinovat”?

— Mereu trebuie să joc rolul ăsta cu tine. Bine că nu mă interoghezi!

— „Vinovat” sau „nevinovat”?

Ea îl privi serioasa.

— Ar fi greu să zic „vinovat”.

Jake râse şi ieşi din rol.

— Numai că nu văd cum ar putea să-i omoare la închisoare, mai adăugă ea.

— Uşor. Doar nu stau numai acolo. Sunt transportaţi de la puşcărie la tribunal şi invers. Aminteşte-ţi de Oswald şi de Jack Ruby. În afară de asta, pot fi eliberaţi pe cauţiune.

— Când?

— Luni se stabileşte suma. Dacă pot plăti, sunt liberi.

— Şi dacă nu pot?

— Rămân în închisoare până se termină procesul.

— Asta fiind când?

— Probabil că pe la sfârşitul verii.

— Cred c-ar trebui s-anunţi pe cineva despre intenţiile lui Carl Lee.

Jake sări din balansoar şi se duse să se joace cu Hanna.

6

După câte se ştia, K.T. Bruster sau Cat Bruster, cum i se mai spunea, era singurul negru chior milionar din Memphis. Deţinea ilegal o mulţime de localuri cu dansatoare negre de striptease, precum şi două biserici în partea de sud a oraşului. Făcuse mult bine în jur şi era considerat un prieten al politicienilor şi un erou al poporului său. Pentru Cat era mai important să fie apreciat de cei din comunitate, pentru că de câte ori intra într-un necaz ieşea basma curată datorită alor săi. Autorităţile nu putuseră să-l condamne niciodată nici pentru crimă, nici pentru trafic de carne vie, droguri, furt, evaziune fiscală sau comerţ cu arme. Nu avea decât un ochi. Celălalt îi rămăsese undeva, într-un lan de orez din Vietnam. Îl pierduse în aceeaşi zi a anului 1971 în care puştiul care era pe atunci Carl Lee Hailey fusese împuşcat în picior. Acesta îl cărase în spate vreo două ore, până găsiră pe cineva care să-i ajute. După război se întorsese la Memphis aducând cu el un kilogram de haşiş. Ca urmare, cumpără o cârciumioară în South Main şi făcu foamea până când câştigă la pocher o curvuliţă, de la un proxenet. Îi promisese atunci că nu va mai fi nevoită să facă trotuarul, dacă accepta să danseze goală pe mesele din localul lui. În felul acesta, începu să fie foarte asaltat, aşa că mai cumpără un bar şi aduse mai multe dansatoare. Îşi găsi locul potrivit pe piaţă şi, în doi ani, ajunse un om foarte bogat.

Biroul lui era chiar deasupra unuia dintre localuri, între Vance şi Beale – zona cea mai „dură” din Memphis. Pe firmă scria „Bere Bud şi Sâni”, dar, dincolo de ferestrele întunecate, găseai multe alte lucruri.

Carl Lee şi Lester intrară sâmbătă după-amiază într-unul din barurile lui Cat, Brown Sugar, şi comandară câte un pahar de bere, urmărind spectacolul de striptease.

— Cat e aici? îl întrebă Carl Lee pe barmanul care se apropia să-i servească.

Acesta mormăi ceva şi se duse la chiuvetă să spele nişte halbe de bere. Carl Lee îl urmărea cu privirea, sorbind din pahar.

— Mai vreau o bere! strigă Lester, fără să-şi dezlipească ochii de la dansatoare.

— Cat Bruster e aici? întrebă Carl Lee hotărât, când barmanul le aduse berea.

— Cine întreabă?

— Eu.

— Aşa.

— Aşa, eu şi Cat suntem prieteni buni. Am luptat împreună în Vietnam.

— Numele?

— Hailey. Carl Lee Hailey, din Mississippi.

Barmanul plecă. După un minut, reapăru între două oglinzi din spatele sticlelor cu băutură şi-i făcu un semn. Hailey îl urmă. Urcară nişte scări, iar acolo barmanul descuie o uşă. Intrară într-un birou întunecat şi ţipător. Covorul era auriu, pereţii roşii, iar tavanul verde, zgrunţuros. Ferestrele aveau bare de oţel şi, pentru mai multă siguranţă, în dreptul lor atârnau nişte draperii grele, pline de praf, care împiedicau pătrunderea oricărei raze de soare. În tavan se rotea uşor un candelabru cromat, cu oglinzi, din care se revărsa o lumină slabă.

Îi primiră doi tipi uriaşi, din garda de corp, îmbrăcaţi în costume negre. Barmanul plecă, iar Lester şi Carl Lee fură invitaţi să ia loc. Cei doi se postară în spatele lor.

— Frumos, nu-i aşa? zise Lester admirând mobilierul.

Se auzea o muzică plăcută, stereo. Cat îşi făcu brusc apariţia, pe o uşă mascată, din spatele biroului de marmură şi se îndreptă spre Carl Lee:

— Dragul meu Carl Lee Hailey! strigă el apropiindu-se. Ce bine-mi pare că te văd, ce bine-mi pare!

Carl Lee se ridică şi se îmbrăţişară călduros.

— Ce mai faci, băiete? întrebă Cat.