Curul mi s-a lipit de tronul ăsta şi, dacă totul merge bine, pe el o să şi mor. Fiecare cu soarta lui! Doar asupra unui punct suntem de acord, încântătorul meu fruct copt: ne considerăm răspunzători de un popor. Prin urmare, acţionez ca garant al supuşilor mei: îţi interzic să te aşezi pe teritoriul meu. Fiindcă
îl vei umple de mult mai multe ispite: dacă adaugi oamenii tăi oamenilor mei, monstrul din Babel va avea şi mai mult interes să mă invadeze, pentru a obţine dintr-o lovitură numărul de sclavi de care are nevoie pentru şantier.
Gânditoare, l-a mângâiat din priviri pe marele intendent care stătea în dreapta tronului, băţos, mândru, impasibil, cu favoriţii şi cocul unse.
— E ciudată totuşi obsesia asta a unui turn imens, ridicat în faţa tuturor, vizibil de pe întreg pământul… O gigantică
erecţie! Nu mă pot împiedica să nu-mi spun că trebuie să aibă
o legătură cu turnul personal, cel pe care şi-l plimbă-ntre picioare. Pe-ăsta, conform spionilor mei, puţină lume l-a zărit, şi nu-ntr-o stare glorioasă. De te-ntrebi dacă nu cumva, cu turnul ăsta al lui uriaş, nu îşi ia revanşa…
După care mi s-a adresat brusc:
— Tu ce crezi, dragule?
— De ce eu?
— Pentru că tu ştii mai multe decât oricine de aici. Şi pentru că, afurisit cum eşti, păstrezi secretele fără a-i mărturisi nimic drăgălaşei Kubaba, care totuşi ţi-a făcut atâtea servicii.
— Kubaba, nu-mi aminti ce servicii mi-ai făcut.
— Vaaai, uitucule! Mereu e la fel: cu cât sunt mai frumoşi, cu atât sunt mai nerecunoscători! Numai urâţii dau dovadă de gratitudine.
Şi a precizat, pentru marele intendent:
— Nu te supăra, Hunnuwa, nu despre tine era vorba.
A izbucnit în râs şi mi-a şoptit:
— E tare gingaş! Îl ador!
A sărit brusc de pe tron şi a mers clătinându-se până la cele trei lămpi care marcau marginea podiumului. I-am examinat chipul expresiv, plin de ridurile care ajunseseră la profunzimea unor cicatrici, gura fără buze, dinţii mici şi bine rânduiţi. A ridicat glasul, susţinând pe un ton pe cât de hotărât, pe atât de ascuţit:
— Ştergeţi-o, de-acum! Vă acord o noapte de odihnă. În zori plecaţi. De cum va ajunge soarele la zenit, îmi voi arunca soldaţii direct în bucile celui care se va juca de-a-ntârziatul.
Sarai s-a desprins de grup, a înaintat şi a făcut o reverenţă în faţa suveranei.
— Kubaba, pot să-ţi vorbesc?
Am fost toţi surprinşi. Iniţiativa lui Sarai ne lua pe nepregătite, însă mai ales autoritatea pe care o iradia ne uluia.
Felul în care solicita conţinea atâta sânge rece, aplomb, ba chiar virilitate, încât un refuz părea improbabil.
Şi-ntr-adevăr, Kubaba a măsurat-o din cap până-n picioare, a simit un reflex de ostilitate în faţa frumuseţii ei, dar rapid, dezarmată de acea fermitate, a dat din cap.
— Te ascult.
— Nu. Vreau să vorbim între patru ochi.
— De ce?
— Ca de la femeie la femeie.
Deşi îşi arătase respectul faţă de rang, Sarai pusese suverana pe acelaşi plan cu ea. Flatată, Kubaba a mormăit aprobarea.
Sarai s-a întors spre noi:
— Aşteptaţi-mă în anticameră.
Ca să nu rămână mai prejos, regina a ordonat:
— Hunnuwa, du-te şi vezi dacă nu sunt prin grădină.
Ne-am retras şi le-am lăsat singure.
Ce să-şi fi spus? Aveam să descopăr mai târziu. Pentru moment, cu toate că ciulisem urechile, un cuvânt nu percepeam din îndelungata lor conversaţie. Pentru moment nu le auzeam decât râsetele care treceau prin uşile batante, cel al Kubabei mai degrabă un croncănit, cel al lui Sarai liber şi uşor.
După un timp care ni s-a părut interminabil, Sarai a trecut pragul şi, în culmea fericirii, surâzătoare, liniştită, ni s-a adresat:
— Aduc două veşti bune. Prima: Kubaba acceptă să ne aşezăm în regatul Kish.
Cele douăsprezece ajutoare ale şefului au scos strigăte de bucurie, aclamând-o.
— Cum ai făcut, prinţeso?
— O să-ţi povestesc cândva.
Observând că nu trebuia să insiste, a sărutat-o pe frunte.
