Dumnezeul meu nu concurează cu alte divinităţi. Dumnezeul meu e sărac, frugal, nu are nici formă, nici culoare şi se

mulţumeşte cu deşertul. 86

În timp ce Kubaba şi Abraham se ciondăneau, felul lor de a se saluta pentru o ultimă oară, împreună cu Noura am făcut vreo zece paşi şi am scrutat câmpia. Mă gândeam la Mael: unde să fi fost? O fi scăpat de masacru? Noura m-a întrebat cu voce înăbuşită, arătând către mormanul de resturi din depărtare:

— Noam, e sigur? Nimrod chiar se află acolo, dedesubt?

— Unii l-au văzut căzând. O clipă, a reuşit să se menţină la ultimul etaj. Dar a fost înghiţit imediat ce clădirea s-a prăbuşit cu tot cu el. De-acum zace sub milioane de cărămizi.

— Unii pretind că s-a ferit.

— Scornesc legende. Aminteşte-ţi cum au modificat poveştile potopul pe care l-am înfruntat.

A tresărit.

— Preferam să se fi descurcat cumva.

— Cum adică? Ţi-e milă de Derek?

M-a apucat, vehementă, de haină:

— Nu despre asta este vorba, Noam. Dacă Derek a scăpat, tot nu-şi realizează încă nemurirea. E numai frică, nu se vede atotputernic. Din contră, înghiţit de dărâmături, va învia.

Habar n-am cât timp îi va fi necesar, luni, ani, secole, dar cu siguranţă într-o zi va ieşi de acolo şi va constata că pentru el moartea nu există. Şi va ajunge monstrul monştrilor. Cea mai rea dintre creaturi…

I-am dat dreptate. Se gândea mai mult decât mine la viitor, la viitorul nostru, la cel al omenirii, în funcţie de destinul bizar care ne afecta pe toţi trei.

Câteva degete m-au bătut peste fund. M-am aplecat. Kubaba a mormăit îmbufnată:

— Dragule, nu ţi-o fi păsând ţie, dar uite că plec. Presupun că nu te voi mai revedea. Poate că aşa e mai bine, îmi trezeşti

amintiri urâte. Cât despre tine, frumoaso, te duci şi tu după

Barabam al tău. Îmi permiţi o observaţie?

Noura a încurajat-o cu un surâs. Kubaba i-a pus palma pe pântec.

— N-o să rămâi grea cât n-o să fii tu însăţi.

— Poftim?

Fără să-şi ia mâna, Kubaba a fixat-o cu ochi feroce:

— N-ai să ai un copil cât ai să porţi un nume fals. Abraham n-o va lăsa niciodată pe Sara ori Sarai gravidă, fiindcă nici Sarai nu e Sarai şi nici Sara nu e Sara. Măştile interzic fecunditatea, minciunile sterilizează. Vei da viaţă mai departe numai când te va chema Noura.

Şi Noura s-a dat înapoi. Kubaba m-a arătat cu un semn al bărbiei.

— Şi asta cu el! Singurul care te cunoaşte drept Noura.

S-a întors grăbită şi şi-a strigat efebii:

— Ce facem, puişori, nu ne mai pasă că regina se coace la soare?

Cei chemaţi s-au repezit să o ţină la umbră. Kubaba s-a îndreptat către asini, ciripind.

Noura s-a uitat lung la mine, tulburată. Am profitat de sporovăiala suveranei care-şi tachina servitorii:

— Dragule, ia pune-ţi tu regina pe măgar. Nu, nu tu!

Animăluţul de colo, cu ochii ăia adorabili şi urechiuşele de să i le ronţăi. Atenţie, nu mă bruscaţi. Sau, ba da, faceţi-o. Aşa. La drum, dragule! Cu măgarul vorbesc. Ce, nu suportaţi să-i zic

„dragule“ unui măgar?

Cortegiul s-a îndepărtat, răsunând de monologurile reginei în vervă.

Abraham ne-a arătat cum păstorii se pregăteau să părăsească

Babelul.

Noura nu a reacţionat. Ezita să intre iarăşi în rolul de Sara.

— Abraham te aşteaptă, am murmurat. Şi Isaac.

M-a întrebat din ochi. Am insistat:

— Du-te.

Nu se mişca din loc, aşa că am atins-o uşor, i-am aspirat parfumul delicios şi i-am strecurat la ureche:

— Când o să mori, vino înapoi la mine.

75. Ştiinţa astrală studia întregul cer, norii, vântul, ploile, ninsorile, dar şi stelele, cometele, eclipsele. Meteorologia şi astronomia se suprapuneau sau, cel mult, se făcea diferenţa dintre o astronomie de zi şi una de noapte. Punctul de referinţă nu era cel mai înalt, din contră, cel mai jos, în aşa fel încât se dădea o mare atenţie răsăritului şi apusului astrelor. A fost nevoie de inventarea telescopului, în secolul al XVII-lea, pentru ca punctul de referinţă pentru observatori să se mute de la orizont la zenit.

76. De când descoperise scrisul, mesopotamianul citea peste tot: citea în cer, citea în măruntaie. La fel ca bolta cerească, ficatul animal purta cu sine mesaje trimise de zei, care trebuiau descifrate. Disciplina regină era hepatoscopia, practicabilă la orice oră din zi sau din noapte. Era sacrificat un miel conform unui ritual anume şi erau puse întrebări divinităţii: viscerele, mai ales ficatul, sediu al vieţii şi al sângelui, aduceau o prevestire favorabilă sau funestă. Pentru a învăţa să

repereze zonele grăitoare, haruspiciul se antrena pe modele de ficat din argilă sau bronz. Fenicienii, grecii, etruscii, romanii au dus mai departe această practică.

Făcându-se ecou al mesopotamienilor, Platon, în Timaios, se referă la ficat ca la „o oglindă care primeşte amprente şi produce imagini vizibile“. Privitor la haruspicii, Platon preciza: „Uneori li se dă numele de ghicitori: asta înseamnă să se ignore cu totul că sunt interpreţi ai unor cuvinte şi viziuni misterioase, nu ghicitori. Numele care li se potriveşte cel mai bine este acela de profeţi ai lucrurilor revelate de divinitate.“ Hepatoscopia nu rivaliza cu astrologia, ci o completa, infirmând ori confirmând semne zărite pe cer.

77. Zeul Utu avea să devină faimosul Shamash în akkadiană.

78. Sigiliul-cilindru, care urma sigiliului-matriţă, avea să devină o modă

extraordinară timp de mai multe milenii. Era vorba despre o piatră groasă ca un dop, gravată în adâncime. Când era răsucită pe argilă umedă, lăsa o amprentă, deseori o scenă sacră sau o succesiune de animale. Dacă, la origine, permisese pecetluirea unui ulcior sau a unei uşi, s-a transformat rapid în semnătură: marcarea autentifica tableta. Drept care unii suverani, care nu ştiau să scrie, s-au putut semna.

Kubaba avea un sigiliu-cilindru în serpentină, pe care-l păstra ca pe o bijuterie, pe post de pandantiv, în timp ce Hunnuwa îl purta pe al său, din hematit, ca un ac înfipt în haină.

Când nu s-a mai scris pe argilă, utilizându-se papirusul, şi apoi pergamentul,