În faţa mai multor monitoare, tipul a răspuns mecanic, fără a

articula sau a-şi ridica pleoapele. E enorm. Două sute de kilograme. Noam nu a văzut niciodată o asemenea masă

diformă. Deşi umflat, capul îi pare minuscul deasupra volumului de grăsime.

— El e Noam.

— Sal’.

Tipul nici n-a clipit. Ochii săi reptilieni cu corneea îngălbenită, lipiţi de ecran, se mişcă rapid.

După prezentări, Hassan îi laudă lui Noam măiestria tehnică

a lui Stan, mare lansator de alerte, denunţător de scandaluri, responsabil de numeroase crize salvatoare. A spart dosare confidenţiale clasate, a difuzat secrete de stat, a denunţat răzbunarea mediatică a unor personalităţi care au minţit cu neruşinare. Nimeni nu l-a găsit de când s-a înmormântat aici, toţi cei care au ceva de ascuns îi ştiu de frică. Operează sub pseudonimul Serpico.

— Să te pun la curent? îi propune Hassan mormanului adipos.

— K, susură Stan, rămânând nemişcat.

Ceea ce pare să însemne: „OK.“

În timp ce Hassan îi povesteşte despre complotul demascat de Noam, ochii şi degetele lui Stan continuă să dialogheze cu consolele. „Oare e atent la ce i se spune?“ se întreabă

îngrijorat Noam.

La sfârşitul prezentării minuţioase, Hassan lasă să-i scape:

— Ajută-ne.

— K.

— Îţi dai seama de importanţa întregii situaţii?

— K.

— E o problemă de viaţă şi de moarte. Şi pentru întreaga lume, şi pentru tine.

Stan, cu fruntea aplecată spre ecran, pare la fel de puţin interesat ca un angajat căruia i s-a terminat programul de lucru.

— Cât?

Ridică privirea, se uită pătrunzător la cei doi şi repetă fără

vlagă:

— Cât?

Hassan exclamă: hackerul nu a înţeles că problema îl loveşte pe fiecare dintre noi?! Fără electricitate, dacă întreaga pânză de păianjen mondială a www-ului e blocată, toată

planeta va fi paralizată, şi chiar şi el se va nărui cu tot cu ascunzătoare.

— Cât? Aştept.

Pentru a-şi sublinia răbdarea binevoitoare, apucă o geantă, o deschide, scoate cu ambele mâini mai multe chipsuri şi începe să le ronţăie.

Hassan insistă subliniind încă o dată miza colectivă, inevitabila confuzie generală.

— Cât? îl întrerupe Stan. Finanţez o echipă, un spaţiu, materiale, îmi asum nişte riscuri. Cât?

— Stan, dacă nu se face ceva, în trei zile aceşti bani nu-ţi vor mai servi la nimic.

— Cât?

Noam îşi dă seama că Stan, asemenea iluminaţilor pe care i-a întâlnit de-a lungul secolelor, nu înţelege aproape nimic din realitate. Un obişnuit al ecranelor, îmbătat de măiestria-i întru algoritmi, îşi închipuie că, în cazul în care lumea va dispărea, un soft nou, conceput de el, va crea o alta, mai bună.

Convingerea dementă îl face să nu ia în seamă faptele. Cu ochii lipiţi de monitoare, Stan îi înştiinţează:

— Patru milioane de dolari.

Hassan rămâne stupefiat. Înainte de a-şi relua cupletul

indignat, Noam tranşează chestiunea:

— De acord. Patru milioane de dolari.

În ciuda greutăţii lor, pleoapele lui Stan clipesc de plăcere.

Hassan se întoarce spre Noam.

— Ce? Ai tu patru milioane de dolari?

— Nu, dar o să am curând.

— Cum?

— Nu am nevoie decât de două lucruri: lut şi un cuptor. Poţi să-mi faci rost?

Acasă la Hassan, care-l găzduieşte în camera de oaspeţi, Noam îşi pune rucsacul pe pat şi scoate cele două comori: laptopul teroriştilor şi manuscrisul său. În ciuda grabei, aruncă

o privire nostalgică asupra caietelor în care şi-a consemnat memoriile. Va reuşi să le ducă la bun sfârşit? Îşi consideră

mărturia necesară mai mult ca niciodată. A pornit acest demers temându-se pentru evoluţia umanităţii, dorindu-şi să

lămurească drumul care l-a purtat până aici pe el, care a traversat vremurile, dar iată că totul se precipită. Geniul uman nu mai ţine cont de bunul simţ. E un copil strălucit, capricios, temerar, lipsit de morală, a cărui putere de a construi o egalează pe aceea de a distruge. Capabil de ce e mai rău, dar şi de ce e mai bun, acţionând fără perspicacitate, flirtează

continuu cu ceea ce detestă: moartea. Când o respinge, când o sfidează, dar nu renunţă niciodată la această confruntare exacerbată. Între ei, oamenii se prefac că-şi vorbesc; în realitate, nici unul dintre ei nu se adresează decât unui singur interlocutor, moartea, semenii rămânând pierderi sau beneficii colaterale.

Noam răsfoieşte paginile acoperite de un scris regulat.