M-am aplecat şi mi-am lipit buzele de ale sale. Noura a suspinat de uşurare, dar şi de voluptate, mâinile ni s-au prins, iar ea s-a aşezat delicat peste mine, hotărâtă, absorbindu-mi sexul în profunzimile-i umede.
Primele licăriri au argintat perdeaua de apă, înviorându-ne adăpostul ai cărui pereţi ieşeau din întuneric, lucioşi, cu broboane de apă, parfumaţi. Asemenea nouă.
Noura a gemut, suavă, s-a desprins de mine, privind lumina care pătrundea prin cascadă. Cu un gest mecanic, şi-a frecat nasul, obrajii, înainte a-şi lua hainele.
— Trebuie să te părăsesc, Noam.
Am murmurat, adormit, fără să mişc un deget:
— De ce?
— Este nevoie de mine.
M-am ridicat.
— Este nevoie? Cine are nevoie?
Noura m-a privit, obosită.
— Nu ştii o grămadă de lucruri, Noam.
Am insistat:
— Cine are nevoie te tine?
— Ce este? Simt ceva gelozie.
— Simţi bine.
Bosumflată, Noura m-a privit îndelung, după care s-a îmblânzit, învăluindu-mă de tandreţe.
— Am atâtea să-ţi povestesc, Noam.
M-am aşezat pe jos.
— Aştept răbdător.
— Răbdător?
Expresia a înveselit-o. La început chicotind, şi-a dat apoi frâu liber, izbucnind într-un râs nebun.
— „Răbdător“… nu-mi închipuiam c-ai putea folosi acest termen! Foarte nostim! Pică bine, să ştii: am devenit expertă în a avea răbdare.
Ieşind, mi-a suflat un sărut, după care a pornit-o pe poteca în pantă, sărind din piatră în piatră, ca să nu se ude. Aerul înţepa. În faţa noastră, dimineaţa colora cerul, redând brazilor verdele lor albăstrui.
— Am câteva treburi de făcut. Mă întorc mâine.
— Pe mâine, iubirea mea.
Şi-a plecat pleoapele sub mângâierea vorbelor mele şi a început să coboare printre stânci. De îndată ce a ajuns în dreptul bazinului în care se spărgeau coloanele de apă, formând valuri cu creste albe, s-a întors spre mine.
— Noam, îţi dai seama că nu ai haine pe tine? O să-ţi aduc eu mâine.
Privirea i-a alunecat de pe pieptul, pe pântecele, şi-apoi pe sexul meu. A fremătat şi mi-a susurat îmbujorându-se:
— Mă rog, o să încerc… nu promit nimic.
Mi-a făcut cu ochiul, vioaie, uşoară, dispărând printre crengi.
*
Noura îmi mărturisise că o îngrozesc cuvintele, dar eu eram chinuit mereu de aceeaşi întrebare de care încercam să scap:
cum supravieţuisem execuţiei? Ciudatei mele particularităţi –
aceea de a nu îmbătrâni – i se adăuga o enigmă… Să mă tot întreb mă obliga să învârt pe toate părţile elemente contradictorii, îmi dădea ameţeli, mă măcina. Cel mai bine era, aşadar, să nu îmi mai pun întrebări.
O aşteptam pe Noura.
Pentru cel care nu suportă să aştepte, natura poate fi o salvare. Mergând de-a lungul râului pe sub ramurile spinoase, m-am îndreptat spre valea a cărei pădure deasă întuneca lumina zilei. Pe măsură ce pătrundeam mai adânc, simţeam mirosuri tot mai diverse, de la parfumul ierbii-negre la miresmele răşinii, aromele florilor, duhoarea putreziciunilor.
Zbughind-o la apropierea mea, iepurii îmi ofereau privirii un slalom de blăniţe maronii, iar păsările surprinse, care-şi luau zborul, mă făceau să îmi dau seama că oamenii nu prea sălăşluiseră prin aceste locuri. Pe măsură ce panta se domolea, descopeream desişuri pline de bace pe care caprele acrobate le mâncau cu lăcomie, apoi luminişuri strâmte presărate cu ierburi stufoase, unde păşteau oi negre. Am zărit cai care alergau în galop printre trunchiuri; veselia acestora, libertatea, lipsa lor de griji mă îndemnau să mă iau după ei, dar nu era bine să mă îndepărtez de cursul de apă. Altfel, aş fi reuşit să
mă întorc la grotă? Şi la Noura…
Sprijinit de un copac, înainte de a începe să moţăi, eram atent la viaţa minusculă a insectelor, impresionat de modul de organizare al furnicilor ori extaziat în faţa frumuseţii stacojii a vreunei buburuze. Scarabeii lucitori, aceşti muncitori aprigi trudind la balegă, mă fascinau: unii o devorau, alţii îşi foloseau picioarele din spate pentru a face cocoloaşe pe care apoi le rostogoleau, fără îndoială pentru a-şi umple bârlogul; cei care etalau toracele cornos ridicau greutăţi considerabile în raport cu gabaritul, dovadă a unei puteri colosale. Omul care va fi rivalizat cu ei ar trebui să poată ridica o cantitate de mii de ori mai mare decât propria greutate!
Spre asfinţit, fără prea mare chef de a adormi, m-am reîntors
