Babel m-a năucit, m-a înfiorat, m-a sedus. Lipit de piciorul meu, cu urechile pleoştite şi coada-ntre picioare, Roko schelălăia. Atâta bizarerie îl îngrozea. Nu mai avea nimic din câinele neînfricat care se avânta prin păduri şi pe câmpuri, se transformase într-un căţeluş fricos. În fiecare clipă, printr-o privire, printr-o amuşinare, printr-o prefăcută luare la fugă mă

îndemna să plec cât mai repede de-acolo.

— Aşadar, prietene, ne despărţim? m-a întrebat tovarăşul meu de drum, Magicianul. Nu vrei să mă însoţeşti la regina

Kubaba16?

— Rămân în Babel. Mii de mulţumiri că m-ai condus până

aici.

— Nu vrei să-mi spui ce cauţi aici?

I-am arătat, extaziat, spre bogăţiile care ne înconjurau. M-a privit cu atenţie şi-a ridicat din umeri.

— Păcat! Te-aş fi putut ajuta. Plec, deci, la Kish. Salutare!

S-a răsucit pe picioare, dezamăgit, şi-a apucat-o pe strada care împrejmuia sanctuarul lui Inannei17, care avea să-l ducă la gigantica poartă din bronz. Imediat, minciuna mi s-a părut crudă. Ce încăpăţânat eram să-mi păstrez secretele! Şi câtă

ingratitudine… Magicianul mă ajutase să ajung în Babel, mă

învăţase multe despre această ţară, despre obiceiuri, pericole…

Îmi adusese mai multe foloase decât îi adusesem eu lui.

În sfârşit decis să mă arăt sincer, am coborât drumul în grabă ca să-l ajung. Imediat ce am cotit pe după templu,

dispăruse. Cum de se făcuse nevăzut aşa de repede?

Vai, aşa cum ar fi trebuit să iau seamă de neîncrederea lui Roko, tot aşa ar fi trebuit să lămuresc şi acea dispariţie subită…

Dar să nu grăbesc povestea: mai bine să revin la momentul în care l-am întâlnit pe Gawan Magicianul.

*

— Magicianul e aici!

Un fior a străbătut caravana. O licărire neobişnuită a luminat chipurile acelor bărbaţi aspri, obosiţi, reticenţi la vrăjitorii. Formau un convoi de-o amploare excepţională, compus din patruzeci de vânzători ambulanţi şi trei sute de măgari care cărau minereu, cositor şi aramă, care de unde venea, ceea ce presupunea o vigilenţă acerbă – supravegherea animalelor pentru a alunga tot soiul de gură-cască, scrutarea împrejurimilor pentru a se feri de tâlhari. Cu acordul lor, mă

alăturasem de câteva zile grupului. Să răzbaţi până la Babel se dovedise anevoios. Nimeni nu se aventura până acolo: nici măcar când baloturile ajungeau până în cetate, cărăuşii nu făceau decât bucăţi de drum, predându-şi altora mărfurile, pe la răspântii. Cât despre soldaţii emisari ai lui Nimrod, pe care i-am întâlnit, aceştia dovedeau o sălbatică agresivitate care excludea orice contact.

— O să vezi, Magicianul e grozav!

Înfierbântaţi, cărăuşii şi-au legat măgarii, după care s-au strâns în jurul unui bărbat aşezat sub un arbore.

Individul strălucea. Părul de abanos, pe alocuri ras, pe alocuri împletit, dat cu ulei, barba tăiată subţire, cârlionţată, pielea lucitoare, hainele, colierele, brăţările, totul iradia lumină. Nu numai că nu se mulţumea să contrasteze cu acei cărăuşi plini de praf, de balegă, arşi de soare – părea a aparţine unei specii diferite.

Cum era firesc să atragă, Magicianul îi lăsa pe oameni să se

îngrămădească în jurul său, cu un surâs dezinvolt pe buze şi privirea visătoare, salutându-i vag din când în când. Cu cât îl examinam mai cu atenţie, cu atât mi se părea mai extravagant: era machiat; roşul îi accentua buzele ieşind din horbota bărbii, kohlul îi umbrea ochii, mărindu-i pleoapele migdalate, dându-i o strălucire de foc irişilor întunecaţi şi sclipire albului ochilor.

— Hei, Magicianule, ne arăţi un truc?

Prin preajmă, neguţătorii care îl mai văzuseră le-au explicat novicilor că acesta poseda o memorie prodigioasă. Nu uita nimic niciodată. Orice succesiune de cuvinte sau de cifre i s-ar fi spus, avea să o redea la perfecţie.

A început provocarea.

Magicianul le-a cerut negustorilor să se aşeze în şir, şi fiecare să spună câte-o listă de cuvinte. Enumerările s-au succedat:

— Şapte copii, douăsprezece vase cu apă, cinci femei, treizeci şi unu de măgari.

— Cincisprezece copii, opt tigri, treizeci şi nouă de câini, şaizeci de măgari.

— Un copil, şase femei, patru câini, douăzeci şi trei de măgari.

— Un car, douăsprezece oi, patruzeci şi trei de capre, cincizeci şi şase de femei.

— Paisprezece piepteni, o sută de inele, trei talismane, nouăsprezece saci cu orz.

Şi tot aşa până la ultimul bărbat din convoi. Schimbau ocheade între ei, părând a-şi spune: „O să le-ncurce! Nu va reuşi“, mai mulţi chicotind dinainte. În acest timp, Magicianul, distrat, de-abia îi asculta; la umbra copacului, cu spatele sprijinit de trunchi, fără a-i privi, învârtea în palme un bulgăre de pământ, jucându-se cu un vârf de trestie.

După ce şi cel de-al patruzecilea şi-a terminat lista, s-a lăsat

liniştea. Concentrarea era apăsătoare. Chiar şi Roko, la picioarele mele, o simţea, căci stătea cu ceafa încordată. După

care Magicianul şi-a ridicat fruntea, ca şi cum ar fi revenit la realitate, şi-a clipit cu aer uimit.

— Asta-i tot?

Bărbaţii au început să bombăne. Magicianul a lăsat vârful de trestie, şi-a frecat tâmplele, a meditat o vreme cu ochii spre cer, a rămas pe gânduri privindu-şi mâinile. Vocea i-a răsunat, liniştită, sigură pe sine:

— Şapte copii, douăsprezece vase cu apă, cinci femei, treizeci şi unu de măgari, cincisprezece copii, opt tigri, treizeci şi nouă de câini, şaizeci de măgari, un copil, şase femei, patru câini, douăzeci şi trei de măgari, un car, douăsprezece oi, patruzeci şi trei de capre, cincizeci şi şase de femei…

După ce fiecare îşi auzea lista, confirma dând din cap.

Nimic care să aducă atingere miracolului. Catalogul a fost redat exact, până la ultimul participant. Enumerarea a fost urmată de un nou moment de tăcere. Magicianul a scuturat din cap:

— M-am înşelat?

Au izbucnit strigăte de felicitare. Euforia a schimbat atmosfera: dacă, o clipă mai devreme, aceşti bădărani se bucurau văzându-se învingându-l pe Magician, acum se delectau cu faptul că fuseseră înfrânţi. Ah, nici de data asta nu-i dezamăgise! Cei mai vechi au primit entuziasmul celor mai noi ca pe un compliment:

— Ţi-am zis: e uluitor!

După această distracţie, bărbaţii s-au dus care încotro pentru a mânca şi a se odihni. Convoiul decisese să mai rămână două

zile la această răspântie de drumuri unde se găseau mai puţin de şase hanuri asemănătoare celui ţinut de Noura.

Magicianul s-a ridicat şi a bătut din palme. Pe dată şi-a făcut apariţia un servitor de vârstă adolescentină care, după ce a