— Acolo este Steaua Ciobanului, cea care luminează, prima, cea care le poartă cu sine pe celelalte.
— I se spune Dilbat, m-a corectat Messilim.
— Acolo sunt Marele Mormoloc şi Micul Mormoloc, două
grupe de stele.
— Li se spune Ursa Mare şi Ursa Mică.
— În depărtare este constelaţia Calului.
— Se numeşte constelaţia Scorpionului.
— Acolo de unde vin eu nu se găsesc scorpioni. Pe cer se vede ceea ce ai văzut mai întâi pe pământ, nu?
Insolenţa reflecţiei mele i-a stârnit interesul. A mormăit pentru sine, a clipit de mai multe ori, şi-a pipăit bărbia acoperită de barbă.
— Într-adevăr, ai studiat deja stelele. Ciudat… foarte ciudat… De ce contempli cerul? Ca să prezici viitorul?
— N-am prezis niciodată viitorul.
— Cum? Nu cauţi să-ţi vezi viitorul în stele? Atunci pentru ce le studiezi?
— Ca să ştiu.
— Să ştii ce?
— Să ştiu!
Răspunsul meu l-a derutat într-atât, încât a amuţit, în timp ce cu mâna dreaptă îşi scărpina nervos ceafa.
— Găseşti că sunt nebun? l-am întrebat.
— Habar n-am. În orice caz, am învăţat ceva de la tine.
— Ce?
— Că nu sunt singurul nebun!
M-a privit în ochi şi mi-a mărturisit cu voce schimbată:
— Şi eu sunt la fel, cercetez de dragul cercetării. Râvnesc să
ştiu. De fapt, nu-mi pasă de consecinţe.
Regretând această destăinuire sinceră, şi-a revenit. Sever, s-a corectat cu voce metalică:
— Veghez asupra lui Nimrod. De decenii, îi luminez calea prin intermediul prezicerilor pe care le citesc în astre. Şi aşa, cetatea noastră o duce de minune. Un rege invincibil. Un oraş
puternic.
A trecut prin faţa mea îndreptându-se către scară.
— Salut.
La lumina lunii, Messilim mi se păruse mai bine făcut decât Gungunum, dar trecând pe lângă mine am putut constata că nu era mai înalt decât acesta şi că avea pete roşii pe piele, supurânde, eczematice, care-i provocau mâncărimi. Cum li se întâmplă gemenilor, şi el suferea de aceeaşi boală ca şi fratele său.
L-am ajuns din urmă pe scări.
— Nu vreau să te deranjez, Messilim, dar ascultă-mă o clipă. Sunt Naram-Sin, vindecătorul. Ieri, în toiul nopţii, am fost chemat de Gungunum, arhitectul lui Nimrod, pentru a-l trata de boala de plută. Observ că aceeaşi afecţiune te supără şi pe tine. Îmi dai voie să îţi prescriu două-trei proceduri, pentru a evita crizele acute?
A încetinit, a ezitat, după care s-a întors.
— Te ascult.
Am repetat sfaturile de tratament pe care i le dădusem lui Gungunum, baia cu ovăz, cataplasmele cu argilă, loţiunea cu infuzie de salvie, compresele cu muşeţel, după care i-am recomandat de asemenea să se ungă cu miere pe zonele inflamate.
A clătinat din cap.
— De unde-ţi extragi atâtea informaţii? Ai acumulat o groază de cunoştinţe despre stele, despre oameni şi despre plante.
— Am beneficiat de un maestru fără pereche.
— Cine?
— Tibor. Îşi predă învăţătura foarte departe de acest ţinut.
A reflectat. Am simţit că înregistra tot ceea ce îi spusesem.
