— Nici vorbă.

— Păcat, te ascult totuşi.

Am parcurs distanţa care ne separa şi m-am aşezat înaintea ei, cu privirea scufundată într-a sa.

— De unde ştii că poţi avea încredere în mine?

Colţurile gurii i s-au ridicat, a clipit şi a fluierat câteva note dintr-un imn. Nu tergiversa: ca o vânătoare, era la pândă, aşteptând doar o clipă pentru a da drumul săgeţii din arc.

— Ştiu de la Noura.

Săgeata şi-a atins ţinta. Am dat câţiva paşi înapoi.

Satisfăcută, Kubaba a continuat calmă:

— Noura.

Cuvânt cu care s-a întors şi a ajuns în fundul încăperii.

Înainte de a dispărea, revenindu-mi glasul, am strigat iarăşi:

— O cunoşti deci pe Noura? Unde e?

Kubaba s-a oprit în prag şi s-a întors pe jumătate.

— Dacă-ţi spun imediat, n-o să mă mai ajuţi.

Cu mâna fină, deformată de artrită, şi-a cules de pe buze un sărut şi mi l-a trimis.

— Nu e ea nebună, regina! La revedere, Naram-Sin.

După care s-a pierdut în penumbra încăperii vecine, mormăind spre cineva de acolo:

— Sosesc, dragilor, sosesc.

*

Oraşul mă ameţea. Dincolo de câteva surprize plăcute, sejurul în Babel şi în Kish nu-mi aducea decât necazuri, dintre care unul mă epuiza: eram continuu prizonierul lipsei de cunoaştere. Oamenii ştiau mai multe despre mine decât eu despre ei; în Babel, arhitectul Gungunum mă chemase la căpătâiul lui ca vindecător, deşi eu mă prezentasem drept negustor, aici regina menţionase numele Nourei! Totul era tot mai obscur, pe când eu deveneam tot mai transparent. Să bat în lung şi-n lat străzile era o adevărată încercare: din toate părţile,

simţeam priviri apăsându-mă, plecam spatele temându-mă că

privirea îmi va dezvălui sentimentele. Îmi măsuram fiecare cuvânt, îmi era frică să nu-mi dau de gol gândurile prin tăceri, mă controlam neîncetat. Supravegherii altora i-o adăugam pe a mea. Mă dedublam, prizonier şi paznic în acelaşi timp.

Într-o pădure, mii de animale sunt cu ochii pe noi, păsări, insecte, căprioare, iepuri, veveriţe, şerpi, dar privirea lor doar trece peste noi: ne iau în considerare în funcţie de activităţile lor, ne evaluează nocivitatea şi, în funcţie de aceasta, ne ocolesc ori îşi urmează drumul. Într-un oraş, mii de oameni la pândă furnică plini de intenţii opace, spionând pentru ei, pentru vecinii lor, în numele regelui, al duşmanului acestuia, raportează, deformează, alertează, amplifică.

Modestul Kish mi se părea acum mai puţin fermecător. Nu cumva exuberanţa florală ascundea comploturi, pumnale, intenţii malefice? Nu cumva acest canal liniştit conţinea crocodili înfometaţi? Remarcabila absenţă de personalitate care banaliza clădirile nu era oare o amăgire? Kish se înălţa după chipul şi asemănarea reginei lui: pe de o parte, Kubaba mi se părea o femeie veselă, îndrăgostită de plăceri, doritoare ca oraşul să aibă zile la fel de fericite cu ale ei; pe de alta, mi se părea rece, calculată, lipsită de scrupule, manipulându-l pe fiecare în funcţie de informaţiile şi secretele pe care le deţinea.

Să fi ascuns în el Kishul un Babel?

Într-o dimineaţă, marele intendent şi-a făcut pe neaşteptate apariţia. A parcurs magherniţa din priviri şi a fost cuprins de un anume dispreţ în care m-a învăluit, adresându-mi-se:

— Spionii noştri i l-au furat lui Nimrod pe cel priceput în otrăvuri.

— Spionii voştri?

— Nu doar Nimrod se foloseşte de turnători. Şi uite rezultatul.

A fluturat o fiolă din lut ars, închisă cu un dop din plută şi pecetluită cu ceară.

— Otrava pe care o va utiliza Nimrod. Ştii ce e amestecul ăsta?

Am deschis fiola şi mi-am apropiat cu precauţie nasul.

— Nu.

— Îţi rămâne o lună ca să afli.

Marele intendent s-a întors pe călcâie şi m-a părăsit.

Ce să-şi fi închipuit? Că voi găsi un antidot necunoscut pentru o otravă necunoscută? Atitudinea lui m-a revoltat. Dacă

nu cumva propria-mi ignoranţă…

Exasperat, am plecat de la pensiune împreună cu Roko. De cum mă obseda o problemă, simţeam nevoia să umblu fără

ţintă. Noura râdea de mine de câte ori mă vedea plecând la plimbare: „Aha, te duci să gândeşti cu picioarele!“ Avea dreptate: nu există problemă pe care să nu o rezolve un mers sănătos.

Am ieşit pe poarta cu grifoni sculptaţi şi am ocolit zidurile de apărare, trecând pe lângă rodii şi smochinii care respirau praful. Soarele îmi izbea pielea; căldura solului îl deranja pe Roko, frigându-i perniţele picioarelor şi obligându-l să se legene cu stângăcie. Am trecut pe lângă un rând de duzi; pe o potecă pietroasă, printre mărăcini şi salivă de măgar, ne-am apropiat de băltoacele lăsate de o viitură, din care Roko a băut, răcorindu-şi labele, indiferent la miasmele infecte şi la broaştele care dispăreau în salturi.

Un bărbat, înconjurat de copii cu genunchii juliţi, stătea pe vine în faţa unui smârc, dând naştere la ţipete entuziasmate şi regulate ca nişte valuri. M-am aplecat intrigat: lua cu un bol din apa împuţită, o turna într-o strecurătoare închisă la culoare şi obţinea în vasul de dedesubt apă curată, pe care o dădea copiilor pentru a le potoli setea. Operaţiunea părea magică: în câteva clipe, un lichid tulbure se purifica. Mai mult, instrumentul limpezirii, filtrul alcătuit din bucăţele de cărbune, se murdărea!

Imediat mi-a revenit în minte o amintire, cea a lui Tibor care, cândva, lângă vatra lui, îmi încredinţase un secret: „Când corpul ţi se chinuie din cauza a ceea ce a înghiţit, curăţă-l. Să

bei ceva ajută, dar nu îndeajuns. Pentru purificare, focul rămâne mai eficient decât apa. Arde pe dinlăuntru ce îţi face rău. Trebuie să recurgi la cărbune, Noam. Un cărbune ars de mai multe ori. Un cărbune împlinit. Un cărbune care a păstrat spiritul flăcării. Care distruge intruşii.“

M-am întors în grabă la pensiune, escortat de zvăpăiatul Roko care, vesel şi jucăuş, era convins că începusem să

alergăm.

— La treabă!

Am adunat bucăţi de lemn, coji de nucă de cocos, după care le-am băgat în micul cuptor de cărămidă din colţul curţii. După

fiecare trecere prin foc, recuperam bucăţile arse şi le puneam iarăşi la carbonizat. Spre seară, am obţinut un cărbune vegetal extrem de negru, pur, fără defecte.

A doua zi, am pisat bucăţile într-o piuliţă, cu ajutorul unui pistil. Odată pulverizate fragmentele, am adunat praful obţinut şi am început o serie de experienţe cu substanţe grase.

Uşurat, seara am trimis la palat o tăbliţă prin care solicitam o întrevedere.