M-a îndemnat să-l urmez.
Coborârea impresiona mai mult decât urcarea: la venire privirea se agăţa de zidurile turnului, la întoarcere se pierdea în gol. Mă temeam de vertij şi, păşind cu prudenţă de pe o treaptă
pe alta, am încercat să contemplu oraşul. În faţa noastră, Babelul scânteia în mijlocul câmpiei întunecate, cu mii de torţe care licăreau fără a face prea mare lumină şi lăsând zone de umbră, mai înguste sau mai largi, fără formă, fără
semnificaţie. Doar palatul regal păstra un aspect ordonat căci, chiar dacă tenebrele absorbeau construcţiile, făcliile se aliniau de-a lungul aleilor.
La unul dintre etaje, Messilim s-a oprit, animat de o energie arzătoare, şi m-a prins de încheietura mâinii.
— Curând totul se va schimba. Nimrod va construi un turn.
Din înaltul lui voi cunoaşte mai bine cerul.
— Am văzut macheta. Optsprezece etaje.
— Optsprezece etaje? a exclamat.
— Da. De trei ori şase.
S-a revoltat:
— Nicidecum! Turnul va avea treizeci şi şase de etaje.
— Dar Gungunum mi-a destăinuit că vor fi optsprezece, şi asta i se părea deja dificil…
— Tâmpitul de Gungunum nu explorează cerul, se uită
numai în jos, la picioare. Dacă el are mâinile în lut, eu am ochii aţintiţi spre azur. Noul turn va depăşi optsprezece niveluri, se va înălţa până la treizeci şi şase. Zeii mi-au arătat-o, iar eu i-am transmis lui Nimrod.
A suspinat şi şi-a şters fruntea ca şi cum acest gest l-ar fi eliberat de geamănul său.
— Să coborâm împreună, băiete, altfel santinelele te vor suspecta. Vom pretinde că mă însoţeşti pe post de asistent.
Aproape ajunşi jos, m-a oprit.
— De altfel, ai putea chiar să-mi devii asistent…
— De ce nu? am murmurat coborând pleoapele.
Până atunci inexpresiv, Messilim mi-a surâs, a coborât
ultimele trepte şi mi-a făcut semn de la revedere.
— Turnul cel nou, Naram-Sin. Vom studia din noul turn: va fi poarta spre cer.36
*
Croitorul îmi livrase în sfârşit rochia, asta era noaptea potrivită.
I-am interzis lui Saul să iasă. Închis cu el în camera mea, i-am explicat ce plan aveam. Voinicul avea atâta încredere în mine, că, de fiecare dată când îi expuneam pericolele la care urma să mă expun, exclama:
— O să reuşeşti.
După ce am terminat de povestit, a conchis:
— Vrei să vin cu tine?
— Tu, deghizat în femeie? Mai degrabă convingi un urs să
danseze! Nu, te rog numai să mă escortezi de la o distanţă
rezonabilă, în caz că se întâmplă ceva. Apoi, te întorci aici să
ai grijă de Mael şi de Roko.
În toiul nopţii, îmbrăcat în rochie şi acoperit cu voal, parfumat, m-am îndreptat cu paşi mărunţi spre zidurile care protejau pavilionul femeilor. Venind din suburbii, vocalizele petrecăreţilor continuau să mă urmărească, atenuate de sinuozităţile străduţelor, în timp ce sunetele flautelor prea stridente şi ale tamburinelor prea înăbuşite se atenuau odată cu depărtarea.
Din ochii lui Saul, şi apoi din cei ai petrecăreţilor care-mi încurcau trecerea pe străzi, am constatat că silueta mea îndruma pe o pistă greşită. Tot drumul, chefliii se luau de mine, mă linguşeau, mă fluierau, la care eu reacţionam lăsându-mi privirea şi grăbind pasul. Hainele mă împiedicau să
fac paşi mari, pantofii cocheţi mă obligau la măsură, aşa încât, în ciuda voinţei mele, şoldurile mi se legănau. Elementul pe deplin convingător în ceea ce-mi privea metamorfoza venea din sunetele pe care le produceam, o muzică feminină,
clinchete de brăţări, ciocnetul colierelor, foşnetul stofelor, tocănitul papucilor.
M-am prelins pe lângă zidul de apărare al cărui oval înconjura pavilionul femeilor. Nici un pod. Nici o poartă.
Şanţuri cu apă mari cât trei boi.
Cerul îmi ocrotea descinderea, căci norii acopereau luna şi stelele, dând întunericului o densitate de cavernă. Ce stranie era această noapte fără ţipetele bufniţelor, agitată doar de vacarmul înăbuşit al oraşului din vale!
