— Mai mult de treizeci?!

— Altarul Innanei va fi la etajul treizeci şi şase.

— Pe Zababa, o să zgârie norii!

— Chiar va trece de ei, a precizat pasionat Nimrod. Se va duce direct în cer. Unde în sfârşit voi putea intra.

— O poartă a cerului, într-un fel?

— Poarta cerului!

Kubaba a dat din cap, impresionată.

— Ce-o fi acolo, sus, Nimrod?

— Voi descoperi în curând.

— Ah, Nimrod, Nimrod, Nimrod, te venerez!

Îi amintea numele în aproape toate frazele, ceea ce în mod normal evita, preferând să-l desemneze prin termenii „regele Babelului“ sau „monstrul“.

— Lucrările avansează, nu-i aşa?

— Foarte bine, i-a răspuns rece acesta.

— Foarte bine? a cerut ea precizarea, bucuroasă să-l irite.

— Foarte bine! i-a răspuns cu ostilitate.

Schimbul de replici l-a readus pe Nimrod la scopul venirii.

Drept care şi-a sporit amabilitatea.

— Cum le mai merge celor din Kish?

— Un popor fericit nu are istorie. Bătrâna lor regină nu le va aduce niciodată renumele pe care tu îl aduci pornind la război. Nu le oferă decât pacea şi fericirea.

Nimrod a privit-o lung. Observaţia ţinea de senilitate, ori de perfidie? Kubaba a continuat:

— Ne-ngrăşăm liniştiţi.

— Câţi supuşi are regatul tău?

— Douăzeci de mii. Tocmai tu, care calculezi atât de bine, nu ştii?

Nimrod s-a întrebat din nou dacă nu cumva îl lua în râs. Şi-a revenit şi a bătut din palme:

— Regină, a sosit momentul să îţi ofer un dar excepţional.

Un servitor i-a dus o amforă din lut pictat cu motive geometrice, pe care regele a mângâiat-o cu palmele lui imense.

— Un vin de departe, a explicat cu glas melodios. Cel mai bun.

— Cum se cheamă? a-ntrebat cu voce stridentă regina.

— Nu are nume. Nu se face pe pământurile noastre.

— Atunci să-i zicem „vinul din lumea cealaltă“.

Nimrod a-nlemnit încă o dată: să fi avut vorbele ei un înţeles dublu? La rândul lui, marele intendent s-a încruntat din nou, pentru a o face pe Kubaba să se stăpânească.

Aceasta şi-a băgat capul între umeri şi a murmurat cu glas stins:

— Îl voi gusta cu plăcere.

Nimrod a zâmbit, sigur pe el. A destupat amfora şi a cerut o cupă.

— O cupă? s-a mirat Kubaba. Mai degrabă două. Nu bei şi tu?

— Ba da, bineînţeles.

Servitorul a umplut două cupe şi le-a întins suveranilor.

Kubaba a ridicat-o pe a ei.

— Pentru prosperitatea regatelor noastre, Nimrod.

Acesta i-a răspuns la fel:

— Pentru sănătatea ta, Kubaba.

Urmărită atent de Nimrod, regina a băut o gură.

— Delicios, a exclamat acesta plescăind. O adevărată

desfătare. Te-ntrebi ce provoacă gustul ăsta rafinat.

Nimrod a surâs, iar Kubaba a ridicat cupa, agitând-o:

— Cu-atât mai rău pentru scăfârlia mea, da-l termin. Tot trebuie să mori din ceva. Să mori beată turtă, ce noroc!

— Ce nostimă eşti, Kubaba!

— Nu-i aşa? a şoptit ea cu privirea alunecoasă, după care şi-a golit cupa dintr-o sorbitură.

În încăpere s-a instalat tăcerea. Toţi erau la pândă, încremeniţi, atât oamenii lui Nimrod, cât şi cei ai Kubabei: ghicind că suverana înghiţise o substanţă mortală, aşteptau ca aceasta să simtă primele efecte.

Kubaba a măturat sala din priviri: