Alarmat, mă gândeam la atenţionarea Dianei: dacă Nimrod venea să-şi inspecteze cuceririle, aveam să fiu demascat.
Ce era de făcut? Era prea devreme pentru a putea ajunge la zidul de apărare.
— Diana! Diana, frumoasa mea, unde eşti?
Târându-mă pe lângă marginea meterezelor, l-am zărit pe Balmunamhe. Ochii lui mici, ca de reptilă, aproape galbeni, mă căutau. Era exclus să o şterg prin grădină sau să mă
reîntorc în cameră!
Trâmbiţele s-au auzit din nou, energice, vesele, susţinute de tobe, aureolate de fluiere. De data aceasta, vacarmul provenea dinspre palat, nu dinspre turn, iar sunetul creştea. Procesiunea care îl însoţea pe Nimrod spre pavilion se urnise. Imediat, santinelele au deschis porţile cele mari.
Am coborât în grabă scările şi m-am lipit de zid. Unde să
mă ascund? Pe de-o parte, aş fi dat nas în nas cu cortegiul regal, pe de alta m-aş fi izbit de Balmunamhe şi zbirii acestuia.
Eram prins în capcană. Inima-mi bătea mai ceva decât tobele.
M-a prins o mână.
— Pe aici.
O uşă joasă s-a deschis în spatele meu, de unde ieşea braţul care mă trăsese.
— Pe aici, ţi-am zis.
Din adâncul meu, un impuls m-a făcut să cedez. M-am întors şi m-am prelins în încăpere. Uşa s-a închis. M-a învăluit întunericul.
M-a tulburat o aromă proaspătă de liliac. Pe dată am făcut legătura cu vocea care mă apostrofase.
— Magicianule? Gawan, tu eşti?
— Tot ce se poate.
Uimit, am respirat uşurat:
— Cum e posibil? Te credeam la Kish.
Tăcere. Se mişcase din loc, căci vocea a venit dintr-un alt colţ:
— Locuiesc la Kish. Îmi merit titlul de magician. Tu nu vezi decât reflecţia mea.
Confuzia mi s-a accentuat. Situaţia mă depăşea: afară, fanfara bubuia; în întunericul profund, nu îndrăzneam să fac nici o mişcare.
Mâna mi-a prins încheietura.
— Vino! Descinde Nimrod.
M-am lăsat purtat printre tenebre. Am ajuns la o fortificaţie în care întunericul se transforma în penumbră graţie unei lucarne. I-am putut vedea trăsăturile Magicianului. Fermecător ca-ntotdeauna, mi-a zâmbit:
— Eşti surprins?
— Nu mai înţeleg nimic. Unde m-ai adus?
— E o trecere secretă care merge de-a lungul camerelor şi care dă posibilitatea de a intra într-unele dintre ele.
— Cum de cunoşti atât de bine pavilionul?
Şi-a muşcat cochetele buze stacojii.
— O să-ţi povestesc altă dată. Oricum, din moment ce te-ai arătat tare zgârcit cu mărturisirile, de ce-aş fi eu mai generos?
Nu mi-ai destăinuit niciodată ce te-a adus la Babel.
— Păi…
— Noura, nu-i aşa?
— De unde ştii?
— Vorbeşti în somn… Voiam doar să mă asigur. Noura ta e aici?
— Nu.
— Cu atât mai bine pentru ea. Hai s-o ştergem.
— Cum?
Gawan s-a lipit din nou de zid şi-a început să gândească cu voce tare:
