— Deformaţie profesională! Chiar dacă o viaţă face cât alta, asta nu înseamnă că o persoană valorează la fel cât alta…

Dacă muream de dimineaţă, soarta a douăzeci de mii de supuşi s-ar fi schimbat. Faptul că soldatul din gardă a murit nu a schimbat cu nimic lucrurile.

Considerând subiectul încheiat, a început să fredoneze. M-am prins de gratii şi am rugat-o:

— Nu mi-ai luat în serios obiecţia, Kubaba: Nimrod nu trebuie să afle că sunt în viaţă.

— A, da… Ador povestea asta.

— Păi nu ţi-am spus-o!

— Nu, dar tot o ador.

— Şi nici n-am să ţi-o spun vreodată.

A amuţit, cântărind argumentele pro şi contra, după care m-a măsurat din cap până-n picioare, cu ostilitate.

— Ce legătură ai cu el?

— Singurul lucru care contează este că trebuie să evit orice legătură cu el.

— Crezi că nu v-am văzut degetele?

Mă simţeam înghesuit într-un colţ al celulei. Detaliul nu scăpase privirii agere a reginei. Şi Derek, şi eu purtam semnul distinctiv al tatălui nostru, al bunicului, cel ce se transmitea băieţilor cei mari: cele două degete lipite. O membrană ne unea mijlociul şi inelarul.

Încurcătura în care mă găseam i-a plăcut Kubabei.

— Când am discutat întâia oară, am remarcat defectul tău.

Şi-am rămas pe gânduri. Mi-am spus că poate am pus mâna pe fratele monstrului, un ostatic preţios. Refuzul tău de a-l întâlni mi-a confirmat bănuielile. Pe urmă ţi-am observat duşmănia la adresa lui şi am tras concluzia că da, eram în prezenţa a doi fraţi, dar a doi fraţi duşmani. Conducătorul Babelului nu va face nimic pentru fratele lui… Fratele lui nu doreşte să se apropie de el. Ce familie aberantă! Constatare: toate familiile sunt aşa, nu? Nu ştiu nici una normală. Dar n-are a face! Eşti parte din înţelegerea mea. Te aşteaptă. Sclavii lui te aşteaptă.

— N-am să mă duc la Babel.

— Naram-Sin, nu ne mai irosi timpul. Să ştii c-ai să cedezi.

Respectă-mi inteligenţa, cum o respect şi eu pe a ta. Am nevoie de tine ca să-mi apăr regatul, iar tu ai nevoie de mine ca să-ţi recuperezi tovarăşii. Mai mult, odată stabilit acolo, îţi voi spune despre Noura.

M-am cutremurat. Şi-a pus arătătorul pe buzele mele pentru a mă face să tac.

— Şşşt! Nu mai-nainte.

S-o fi ţinut-o pe Noura prizonieră? De ce? Unde? Ea s-o fi răpit-o acum şase ani? Secătuit dintr-odată de puteri, depăşit de situaţie şi de misterele ei, am îngenuncheat.

— Kubaba, eşti mai rea, sau mai bună decât Nimrod?

A izbucnit în hohote de râs, încântată de întrebare, şi m-a privit cu afecţiune.

— Dragule, să vezi ce-o să te distrezi. Vei asista la ridicarea Turnului din Babel, cel mai mare turn din lume.

În gura ei, expresia nu suna ca în acea a lui Nimrod. „Cel mai mare turn din lume“ sugera un proiect ridicol.

— Acceptă, Naram-Sin.

— Kubaba, chiar dacă doresc să te ajut, să îţi salvez poporul, în faţa lui Nimrod nu am să ajung.

— Schimbă-ţi înfăţişarea…

— N-am să reuşesc niciodată.

— Când v-aţi văzut ultima oară: Acum câţi ani?

Fireşte, nu-i puteam răspunde. Cu ochii-n pământ, am bolborosit:

— Mulţi…

— Erai copil, sau bărbat? Mă refer la păr…

— Bărbat.

— Atunci, rade-te, taie tot, barba, mustaţa, sprâncenele, părul de pe cap. Trebuie să fii şi spân, şi chel, asta transformă

bărbatul. Nici tu nu te vei mai recunoaşte.

— Păi… şi degetele…

Cu pleoapele coborâte, m-a aprobat de mai multe ori din cap, privindu-le:

— Da, degetele tale…

— Semnul distinctiv al familiei. Îi vor atrage atenţia lui Nimrod, şi atunci mă va recunoaşte.

A strigat la servitorii din spatele ei:

— Dragilor…

Dinspre cei patru s-a auzit un freamăt.

— Aduceţi-i toate torţele pe care le aveţi pentru a-i lumina celula.

Primii trei au strecurat torţe stinse printre gratii şi cu ce să le aprind. Cel de-al patrulea a înaintat ducând desagii mei.

Kubaba mi i-a arătat:

— Uite-ţi uneltele de vindecător.

— Ce să fac cu ele?

— Să-ţi tai degetele, bineînţeles.