Ne-am dus în salonul în care făcusem cunoştinţă cu Elizabeth Eastlake. Masa lungă şi joasă era tot acolo, dar acum era goală. Suprafaţa ei lustruită mă lovi ca o farsă

perfectă a vieţii.

– Unde sunt? l-am întrebat pe Wireman. Unde sunt porţelanurile? Unde este Oraşul?

– Am pus totul în cutii şi le-am dus în bucătăria de vară, răspunse el, arătând cu degetul spre un loc imprecis. Fără

vreun motiv anume, doar că... doar că nu puteam...

Muchacho, nu vrei nişte ceai verde? Sau o bere?

Am cerut apă. Jack spuse că acceptă o bere, dacă nu aveam nimic împotrivă. Wireman plecă să aducă băuturile.

Ajunse doar până în hol, apoi începu să plângă. Erau hohote ample, zgomotoase, de genul celor pe care nu le poţi reţine oricât de tare ai încerca.

Eu şi Jack ne-am privit reciproc, apoi am întors ochii în altă

parte. N-am scos niciun cuvânt.

XI

Lipsi mai mult decât îţi ia în mod normal să aduci două

cutii de bere şi un pahar cu apă, dar când se întoarse, îşi recăpătase stăpânirea de sine.

– Scuze, spuse el. Nu mi se întâmplă des să pierd pe cineva iubit şi să pocnesc un vampir în faţă cu un sfeşnic, ambele în aceeaşi săptămână. De obicei, e ori una, ori alta.

Ridică din umeri într-o încercare de a-şi arăta indiferenţa.

Nu-i reuşi, dar nu puteam să nu-i apreciez încercarea.

– Nu există vampiri, am spus.

– Atunci ce sunt? întrebă el. Explică-te.

– Îţi pot spune doar ceea ce mi-au spus desenele. Trebuie să ţii mine că, indiferent cât de talentată o fi fost ea, tot un copil era. Am ezitat, apoi am clătinat din cap. Nici măcar atât. Era de-a dreptul o copiliţă. Perse era... Presupun că

s-ar spune că Perse era spiritul ei călăuzitor.

Wireman îşi desfăcu berea, sorbi din ea, apoi se lăsă în faţă.

– Dar tu? Perse e şi spiritul tău călăuzitor? A amplificat şi ceea ce faci tu?

– Sigur că da, am spus. Mi-a pus la încercare limitele capacităţii mele şi le-a extins - sunt sigur că despre asta a fost vorba în cazul lui Candy Brown. Şi-mi alege subiectele.

Despre asta a fost vorba în tablourile Fata şi corabia.

– Şi celelalte lucrări ale tale? întrebă Jack.

– Sunt în mare parte ale mele, cred. Dar o parte... M-am oprit, luminat brusc de o idee teribilă. Am pus paharul deoparte şi aproape că l-am răsturnat. O, Cristoase!

– Ce? întrebă Wireman. Pentru Dumnezeu, ce?

– Trebuie să-ţi aduci carneţelul roşu cu numere de telefon.

Chiar acum.

Se duse şi-l aduse, apoi îmi dădu telefonul fără fir. Am rămas o vreme cu el în poală, nesigur pe cine să sun mai întâi. Apoi am ştiut. Însă există o regulă a vieţii moderne şi mai tare bătută în cuie decât aceea care spune că un poliţist nu e niciodată prin preajmă atunci când ai nevoie de el: când ai mare nevoie de o fiinţă umană, întotdeauna îţi răspunde robotul.

Robotul mi-a răspuns şi mie acasă la Dario Nannuzzi, acasă la Jimmy Yoshida, acasă la Alice Aucoin.

– Futu-i! am strigat, apăsând butonul de deconectare cu degetul mare atunci când vocea preînregistrată a lui Alice începu cu „îmi pare rău că nu sunt acasă să vă răspund, dar...“

– Probabil că încă sărbătoresc, spuse Wireman. Lasă să

treacă ceva timp, amigo, şi totul se va linişti.

– Dar nu am timp! am spus. Futu-i! Căcat! Futu-i!

El aşeză mâna pe mâna mea şi spuse pe un ton liniştitor.

– Ce este, Edgar? Care e problema?

– Tablourile sunt periculoase! Poate nu toate, dar unele cu siguranţă sunt!

El se gândi, apoi aprobă din cap.

– Bine. Să ne gândim la asta. Cele mai periculoase sunt, probabil, cele din seria Fata şi corabia, corect?

– Da. Sunt sigur că aşa este.

– Acestea sunt aproape sigur încă la galerie, aşteptând să

fie înrămate şi expediate.

Expediate. Dumnezeule mare, expediate. Chiar şi numai cuvântul era înfricoşător. 14

– Nu pot admite să se întâmple asta.

– Muchacho, ce nu poţi admite e să te laşi abătut din drum.

Nu înţelegea că asta nu însemna o abatere din drum. Când voia, Perse putea stârni vânturi puternice.

Dar avea nevoie de ajutor.

Am găsit numărul de la Scoto şi l-am format. Îmi făceam socoteala că există măcar o vagă posibilitatea să fie cineva acolo, chiar şi la unsprezece şi un sfert în seara de după

marele eveniment. Dar regula bătută în cuie se confirmă, şi-mi răspunse robotul. Am aşteptat nerăbdător, apoi am format 9 pentru a lăsa un mesaj general.