— Crezi că găsim un preot? Nu cred că tata se va supăra prea tare dacă ne căsătorim în secret. Unchiul ar putea fi de acord să ne fie martor… sau doamna Harvey.

Thomas s-a tras înapoi, suficient cât să se uite în ochii mei, rânjind iar ştrengar.

— Domnişoară Audrey Rose Wadsworth, cuceritoarea inimii mele, eşti un diavol. Ai fi în stare să arunci tradiţia la gunoi din dorinţa de a te bucura de trupul meu.

Thomas şi-a aşezat o mână peste inimă.

— Jur că nu te-am iubit nicicând mai mult.

Îmi simţeam obrajii cuprinşi de căldură.

— Eşti imposibil!

— Imposibil să nu mă adori!

Cu mare efort, Thomas s-a ridicat şi apoi mi-a întins mâna. În ochii lui se citea încă o dorinţă ce o dubla pe a mea şi mă întrebam care dintre noi avea să înnebunească primul de atâta dor. Mi-am luat ochii de la el şi i-am îndreptat spre pat, ticluind o metodă de a da uşor timpul înapoi.

— Ţi-am povestit vreodată despre moşia noastră de la ţară?

Am clipit, surprinsă de schimbarea bruscă de subiect.

— Nu cred.

Thomas şi-a mişcat mâinile de la încheieturile mele în sus, pe braţe, apoi ele au lunecat spre talie. Mi-a tras corpul spre al lui, abia atingându-mi buzele, şi mi-am propus să nu cedez. Aveam impresia că, dacă îl sărutam iar, niciunul dintre noi nu avea să se mai oprească. În acel moment, nu mai eram aşa de sigură că voiam să respect regulile societăţii.

— De îndată ce ne căsătorim, aş vrea să te duc acolo, a şoptit el. O să trimit la plimbare majoritatea personalului. Vom avea toată intimitatea din lume – nu va mai fi nevoie să ne ascundem. Când te uiţi aşa la mine, îmi simt virtutea în pericol şi nu am fost niciodată un om prea pios, Wadsworth.

Un soi de fierbinţeală părea să mi se fi strâns în stomac auzind o declaraţie aşa de şocantă. Abia aşteptam ziua în care nu ar mai fi fost nevoie să ne abţinem.

— Eşti un diavol, Thomas Cresswell!

Thomas a chicotit.

— Ah, da, dar sclipirea din ochii tăi indică faptul că adori asta. Iar pe mine nu mă bucură altceva decât să-ţi fac ţie pe plac, aşa că mă strădui să fiu cel mai rău din lume.

— Ce romantic din partea ta!

— Aşa zic şi eu!

Thomas a aruncat o privire la ceasul de pe noptiera mea.

— Mi-e teamă că unchiul tău ar putea să o ucidă pe doamna Harvey dacă nu ne grăbim. Era cu ochii la cuţite când am plecat şi nu cred că se întreba pe care să-l folosească pentru file.

Cu greu mi-am luat ochii de la gura lui. Gândurile la o crimă adevărată au stins urma de căldură ce rămăsese între noi. Am oftat.

— Atunci, hai să ne salvăm însoţitorii!

Thomas şi-a tras haina, apoi a ieşit prin camera doamnei Harvey. M-am uitat în oglindă, aranjând buclele negre care alunecaseră. Mi-am atins buzele, sperând că nu aveau să pară umflate de săruturi. Abia aşteptam să-i scriu Lizei; ea trăia pentru asemenea detalii romantice. Ar fi fost şocată şi încântată… Am simţit că rămân fără aer, ca şi cum aş fi primit o lovitură puternică. Uitasem că dispăruse.

M-am aplecat, cu mâinile pe şolduri, şi am inspirat adânc, încercând să-mi potolesc nervii. Era un lucru fără noimă să fiu aşa de distrasă de buzele lui Thomas! Aşa că am jurat să mă descurc mai bine restul voiajului.

Un moment mai târziu, Thomas a ciocănit la uşă, ca un cavaler. Mi-am alungat grijile, am deschis uşa şi i-am cuprins braţul. Thomas avea dreptate: nu puteam face nimic pentru Liza, prinşi pe nava asta cum eram. De îndată ce ajungeam în America, puteam pune la cale un plan mai bun.

— Eşti gata? a întrebat Thomas.

Am încuviinţat cu o mişcare din cap. Am intrat cât de iute îmi permiteau condurii mei din mătase pe coridorul care ducea spre salon. Ne-am lăsat paltoanele la garderobă – împreună cu eşarfa albă, din mătase, a lui Thomas – şi am traversat repede holul. Thomas păşea cu încredere în costumul lui de seară. M-am oprit, rămânând uimită să văd că Thomas purta un trandafir prins la butoniera fracului. Nu-l observasem înainte să-i dau haina jos. Era adevărat însă că nu mă gândisem la nimic altceva în afară de îmbrăţişarea lui.

Thomas mi-a zărit privirea şi mi-a făcut cu ochiul.

— Au flori de seră la bord, la un preţ indecent. M-am gândit la tine când m-am îmbrăcat. Poţi întoarce favoarea oricând doreşti. Deşi poate că ar trebui să acţionezi invers.

Replica mea isteaţă mi s-a stins pe buze când uşile ne-au fost deschise de doi slujitori în livrea. Culorile salonului erau aceleaşi ca şi cu o zi în urmă: podele în alb şi negru şi draperii de un sclipitor albastru-cenuşiu, dar în noaptea asta existau câteva accente argintii şi aurii. Cascade opulente de flori, candelabre şi şiraguri de mărgele împodobeau mesele.

Ceea ce mi-a captat atenţia – alături de a tuturor celorlalţi, socotind după ochii lor holbaţi – au fost circarii care umpleau salonul, învârtind săbii argintii ca pe nişte baghete. Lumina sclipea pe lamele lor, făcându-mi inima să tresare.

Erau o armată de actori, îmbrăcaţi de luptă. Oricare din ei şi-ar fi putut întoarce arma asupra unui invitat. De fapt, chiar mai rău, toţi aveau puterea de a transforma ospăţul într-o vărsare de sânge!

Paşii mi-au ezitat. Era greu să-mi imaginez un spectacol care să mulţumească mai mult un criminal flămând şi nu puteam decât să sper că mă înşelam.

Corturi de circ.

CINCI,

CAVALERUL DE SPADE

Salonul-restaurant

RMS Etruria

2 ianuarie 1889

— Este în regulă, respiră!

Thomas m-a condus spre masa noastră şi mi-a tras scaunul, deşi ospătarii aşteptau să-şi facă datoria. Câţiva dintre ei au pălit, dar nu au îndrăznit să îl oprească din misiunea pe care şi-o asumase singur.

Văzând gestul cavaleresc al lui Thomas, unchiul Jonathan şi-a ridicat ochii de la cuţit şi de la furculiţă. S-a holbat la noi, cu o privire impenetrabilă, şi doar Dumnezeu ştie ce gândea în legătură cu atenţia deosebită pe care mi-o arăta Thomas. Mă îndoiam că unchiul îmi putea auzi bubuitul inimii, dar mă temeam, iraţional, că vorbele „L-am sărutat cu dorinţă pe Thomas Cresswell” apăruseră brusc pe fruntea mea.

Un zâmbet s-a iţit la colţul buzelor lui, ca şi cum mi-ar fi disecat gândul.

— Audrey Rose!

Unchiul a dat din cap pe când însoţitorul meu s-a aşezat pe scaunul de lângă el, vizavi de mine.

— Thomas! Aţi ajuns la ţanc!

Doamna Harvey era aşezată la dreapta mea – vizavi de unchiul meu – şi m-a privit aprobator.