Thomas a aruncat o privire la ceasul de pe noptiera mea.
— Mi-e teamă că unchiul tău ar putea să o ucidă pe doamna Harvey dacă nu ne grăbim. Era cu ochii la cuţite când am plecat şi nu cred că se întreba pe care să-l folosească pentru file.
Cu greu mi-am luat ochii de la gura lui. Gândurile la o crimă adevărată au stins urma de căldură ce rămăsese între noi. Am oftat.
— Atunci, hai să ne salvăm însoţitorii!
Thomas şi-a tras haina, apoi a ieşit prin camera doamnei Harvey. M-am uitat în oglindă, aranjând buclele negre care alunecaseră. Mi-am atins buzele, sperând că nu aveau să pară umflate de săruturi. Abia aşteptam să-i scriu Lizei; ea trăia pentru asemenea detalii romantice. Ar fi fost şocată şi încântată… Am simţit că rămân fără aer, ca şi cum aş fi primit o lovitură puternică. Uitasem că dispăruse.
M-am aplecat, cu mâinile pe şolduri, şi am inspirat adânc, încercând să-mi potolesc nervii. Era un lucru fără noimă să fiu aşa de distrasă de buzele lui Thomas! Aşa că am jurat să mă descurc mai bine restul voiajului.
Un moment mai târziu, Thomas a ciocănit la uşă, ca un cavaler. Mi-am alungat grijile, am deschis uşa şi i-am cuprins braţul. Thomas avea dreptate: nu puteam face nimic pentru Liza, prinşi pe nava asta cum eram. De îndată ce ajungeam în America, puteam pune la cale un plan mai bun.
— Eşti gata? a întrebat Thomas.
Am încuviinţat cu o mişcare din cap. Am intrat cât de iute îmi permiteau condurii mei din mătase pe coridorul care ducea spre salon. Ne-am lăsat paltoanele la garderobă – împreună cu eşarfa albă, din mătase, a lui Thomas – şi am traversat repede holul. Thomas păşea cu încredere în costumul lui de seară. M-am oprit, rămânând uimită să văd că Thomas purta un trandafir prins la butoniera fracului. Nu-l observasem înainte să-i dau haina jos. Era adevărat însă că nu mă gândisem la nimic altceva în afară de îmbrăţişarea lui.
Thomas mi-a zărit privirea şi mi-a făcut cu ochiul.
— Au flori de seră la bord, la un preţ indecent. M-am gândit la tine când m-am îmbrăcat. Poţi întoarce favoarea oricând doreşti. Deşi poate că ar trebui să acţionezi invers.
Replica mea isteaţă mi s-a stins pe buze când uşile ne-au fost deschise de doi slujitori în livrea. Culorile salonului erau aceleaşi ca şi cu o zi în urmă: podele în alb şi negru şi draperii de un sclipitor albastru-cenuşiu, dar în noaptea asta existau câteva accente argintii şi aurii. Cascade opulente de flori, candelabre şi şiraguri de mărgele împodobeau mesele.
Ceea ce mi-a captat atenţia – alături de a tuturor celorlalţi, socotind după ochii lor holbaţi – au fost circarii care umpleau salonul, învârtind săbii argintii ca pe nişte baghete. Lumina sclipea pe lamele lor, făcându-mi inima să tresare.
Erau o armată de actori, îmbrăcaţi de luptă. Oricare din ei şi-ar fi putut întoarce arma asupra unui invitat. De fapt, chiar mai rău, toţi aveau puterea de a transforma ospăţul într-o vărsare de sânge!
Paşii mi-au ezitat. Era greu să-mi imaginez un spectacol care să mulţumească mai mult un criminal flămând şi nu puteam decât să sper că mă înşelam.
Corturi de circ.
CINCI,
CAVALERUL DE SPADE
Salonul-restaurant
RMS Etruria
2 ianuarie 1889
— Este în regulă, respiră!
Thomas m-a condus spre masa noastră şi mi-a tras scaunul, deşi ospătarii aşteptau să-şi facă datoria. Câţiva dintre ei au pălit, dar nu au îndrăznit să îl oprească din misiunea pe care şi-o asumase singur.
Văzând gestul cavaleresc al lui Thomas, unchiul Jonathan şi-a ridicat ochii de la cuţit şi de la furculiţă. S-a holbat la noi, cu o privire impenetrabilă, şi doar Dumnezeu ştie ce gândea în legătură cu atenţia deosebită pe care mi-o arăta Thomas. Mă îndoiam că unchiul îmi putea auzi bubuitul inimii, dar mă temeam, iraţional, că vorbele „L-am sărutat cu dorinţă pe Thomas Cresswell” apăruseră brusc pe fruntea mea.
Un zâmbet s-a iţit la colţul buzelor lui, ca şi cum mi-ar fi disecat gândul.
— Audrey Rose!
Unchiul a dat din cap pe când însoţitorul meu s-a aşezat pe scaunul de lângă el, vizavi de mine.
— Thomas! Aţi ajuns la ţanc!
Doamna Harvey era aşezată la dreapta mea – vizavi de unchiul meu – şi m-a privit aprobator.
— Arăţi splendid, dragă! Culoarea asta îţi vine foarte bine. Vineţiul este o nuanţă minunată pentru serile mohorâte de ianuarie! Ascunde o mulţime de păcate.
Văzând că mă încruntam, femeia a arătat spre o mică pată de pe rochia ei deschisă la culoare. Părea să fi fost ceva lichid, deşi nu eram sigură.
— Mulţumesc, doamnă Harvey!
Înainte să îi admir rochia la modă şi bijuteriile orbitoare pe care le purta, luminile s-au şi stins. Era încântător să te afli la bordul unei nave care folosea electricitate, mai ales când se recurgea la aceasta din urmă pentru a stârni emoţie.
Mi-am aruncat privirea de jur-împrejur, încercând să identific invitaţii care păreau mai agitaţi, dar nu am descoperit pe nimeni care să iasă în evidenţă. Căpitanul Norwood nu anunţase adevărul în legătură cu moartea domnişoarei Prescott, în mare parte pentru propriul lui bine, dar şi pentru că familia defunctei îi ceruse să fie discret. Oamenii vorbeau cu însufleţire la mesele lor, pe când spadasinii şi spadasinele continuau să-şi legene săbiile; în mod straniu, totul părea să fie în regulă. Poate că Thomas se înşela. Poate că spectacolul din seara asta nu avea să se termine cu moartea cuiva. Mi-am ridicat paharul şi am sorbit, relaxându-mă.
Vălătuci de fum se răzleţeau de-a lungul marginilor de jos ale draperiilor, anunţând o flacără ascunsă privirilor noastre. Palmele mi-au umezit mănuşile transparente. Era aproape timpul. I-am aruncat o privire unchiului meu, însă el era ocupat cu cina; şi-a spintecat fileul din farfurie cu o concentrare pe care o rezerva de obicei cadavrelor autopsiate. Din câte se părea, nici el nu credea că moartea avea să fie în meniu. Sau, cel puţin, nu în acea încăpere.
— Stimaţi pasageri ai Etruriei, a rostit maestrul de ceremonii, ivindu-se de după cortina de fum gros.
M-am cutremurat, amintindu-mi cât de brusc apăruse seara trecută.
— Bine aţi venit la cea de-a doua noapte a „Carnavalului Clarului de Lună”! Roata Norocului a ales o reprezentaţie extraordinară. Pentru plăcerea dumneavoastră, vă voi prezenta un spectacol plin de emoţii, de fiori şi, probabil, de ceva… sânge!
Draperiile s-au desfăcut brusc, precum carnea spintecată, iar din spatele lor a apărut o tânără mascată, într-un corset croit din catifea roşie, şifonată, şi ciorapi negri. Şi mai nimic altceva.
